UE solicită autorităților de la Chișinău să RESPECTE recomandările Comisiei de la Veneția în privința sistemului electoral mixt
3691
Dan Tomozei
Uniunea Europeană așteaptă ca autoritățile Republicii Moldova să respecte recomandările și autoritatea Comisiei de la Veneția în privința proiectului de lege privind schimbarea sistemului electoral din R. Moldova.
„Așa cum a subliniat Comisia de la Veneția și Oficiul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului, alegerea unui sistem electoral este o decizie suverană a unui stat. Cu toate acestea, împărtășim punctul de vedere al Comisiei de la Veneția și al Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului că modificările propuse ridică probleme serioase în actualul context politic și că polarizarea existentă în jurul acestei inițiative legislative nu indică o consultare semnificativă și un amplu consens în rândul părților interesate”, se arată într-o declarație a Serviciului European de Acțiune Externă de la Bruxelles.
Sursa enumeră preocupările Comisiei de la Veneția privind riscurile de influență asupra candidaților și proiectarea circumscripțiilor electorale, pragurile excesive de reprezentare parlamentară în componenta proporțională și riscurile reprezentării necorespunzătoare în Parlament a minorităților și a femeilor.
„Având în vedere aceste preocipări și lipsa de consens asupra acestei inițiative legislative, suntem de acord cu opinia Comisiei de la Veneția și a Oficiului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului că „o astfel de schimbare fundamentală nu este recomandabilă de data aceasta”. Revizuirea propusă, dacă va fi adoptată de Parlament și va fi implementată, va fi evaluată în lumina obligațiilor Republicii Moldova în calitate de membru al Consiliului Europei. Reamintim că democrația și statul de drept sunt, de asemenea, în centrul Acordului nostru de asociere. În acest spirit, ne așteptăm ca autoritățile Republicii Moldova să respecte autoritatea Comisiei de la Veneția și încurajăm Republica Moldova să continue și să aprofundeze cooperarea strânsă cu Consiliul Europei și organele sale, abordând toate preocupările și recomandările”. se mai arată în declarația citată.
Menționăm că spicherul Andrian Candu și președintele Igor Dodon au anunțat că sistemul electoral din R. Moldova „va fi schimbat”, iar Parlamentul va lua în calcul doar „recomandările juridico-tehnice” ale Comisiei de la Veneția pentru lectura doua a proiectului care prevede trecerea la sistemul mixt.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
10.10.2026
07:05
10.10.2026
04:08
10.10.2026
02:03
10.10.2026
00:32
09.10.2026
23:56
09.10.2026
22:24
09.10.2026
21:03
09.10.2026
20:36
09.10.2026
19:43
09.10.2026
19:28
09.10.2026
17:49
09.10.2026
17:44
09.10.2026
17:21
09.10.2026
16:43
09.10.2026
16:37
09.10.2026
16:20
09.10.2026
16:18
09.10.2026
15:27
09.10.2026
15:25
09.10.2026
15:21
09.10.2026
14:46
09.10.2026
14:05
09.10.2026
13:59
09.10.2026
13:53
09.10.2026
13:52
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Republica Moldova: Șase zboruri neautorizate detectate, inclusiv trei rachete; cinci explozii, fără victime


















