UE și Republica Moldova lansează proiect strategic pentru integrarea în Piața Unică Europeană și consolidarea infrastructurii calității
979
Republica Moldova înaintează cu un nou pas concret în pregătirea pentru integrarea în Piața Unică Europeană. Uniunea Europeană și Republica Moldova au lansat un proiect strategic, care are drept scop sprijinirea alinierii cadrului instituțional și de reglementare la standardele europene, precum și consolidarea capacității autorităților de a aplica în mod eficient regulile Pieței Unice.
Proiectul vizează modernizarea și eficientizarea administrației publice, creșterea transparenței și dezvoltarea mecanismelor necesare pentru ca produsele și companiile din Republica Moldova să valorifice pe deplin oportunitățile oferite de piața europeană, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.
Un element esențial al acestui proces este consolidarea infrastructurii calității – standardizare, metrologie, acreditare și evaluare a conformității. Acest domeniu este crucial pentru asigurarea respectării cerințelor europene de către produsele moldovenești și pentru facilitarea accesului lor pe piața UE, unde competiția este ridicată, iar regulile sunt stricte.
În acest context, Secretara de Stat a Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Cristina Ceban, a avut o întrevedere cu reprezentanții proiectului. În cadrul discuțiilor au fost clarificate obiectivele principale și acțiunile planificate pentru întărirea infrastructurii calității, precum și modul în care instituțiile naționale vor coopera pentru atingerea acestor scopuri.
Componenta dedicată infrastructurii calității va fi implementată cu sprijinul Republicii Cehe. Moldova a beneficiat constant de cooperarea cu partea cehă, iar experiența și expertiza cehă au contribuit în mod semnificativ la dezvoltarea sistemului național de metrologie. În cadrul noului proiect, această experiență va fi valorificată pentru a consolida capacitățile instituțiilor din domeniul infrastructurii calității și pentru a dezvolta mecanisme compatibile cu cele utilizate în Uniunea Europeană.
„Cooperarea cu Republica Cehă ne oferă acces la experiență și expertiză relevante pentru parcursul nostru european. Consolidarea infrastructurii calității este esențială pentru ca produsele și serviciile din Republica Moldova să poată concura pe piețele europene, iar instituțiile noastre să opereze în baza unor reguli și proceduri aliniate la cele ale UE”, a menționat Secretara de Stat a MDED, Cristina Ceban.
În domeniul infrastructurii calității, proiectul va contribui la dezvoltarea a trei direcții principale, clar definite:
Prima direcție prevede crearea Helpdesk-ului Operațional pentru Piața Unică, în cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării. Acesta va oferi companiilor și instituțiilor informații, îndrumare și suport practic privind regulile și cerințele aplicabile pe Piața Unică, facilitând astfel adaptarea la normele europene.
A doua direcție vizează consolidarea infrastructurii calității și a capacității instituționale. Scopul este aplicarea eficientă a regulilor și mecanismelor europene, astfel încât instituțiile responsabile de standardizare, acreditare și evaluare a conformității să funcționeze la nivel comparabil cu structurile similare din statele membre ale UE.
A treia direcție se referă la dezvoltarea schimbului digital de date între Serviciul Vamal, autoritățile de supraveghere a pieței și sistemele UE. Acest schimb digital va face procedurile mai rapide, mai transparente și mai interoperabile, reducând birocrația și facilitând controlul și trasabilitatea produselor.
Implementarea acestor măsuri va crea un cadru mai predictibil pentru mediul de afaceri, va susține apropierea treptată de Piața Unică Europeană și va deschide noi oportunități pentru companiile din Republica Moldova, care vor putea accesa mai ușor piețele europene și își vor putea crește competitivitatea.
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă



















