Ucraina va REPREZENTA R. Moldova la Eurovision! Câştigătorul nu a zis niciun cuvânt în limba rusă
3749
R. Moldova şi-a ales, ieri-seară, în cadrul unui show la postul de televiziune „Moldova 1", interpretul care ne va reprezenta la concursul Eurovision de la Viena, Austria, din luna mai curent.
Acesta este Eduard Romanyuta, un concurent originar din Ucraina, care a fost preferatul publicului din R. Moldova şi i-a acordat cele 12 puncte. La acestea s-au adăugat şi cele zece puncte ale membrilor juriului pentru piesa „I want your love”.
Ucraineanul a sărit în sus de bucurie când a aflat că a câştigat şi a ţinut să mulţumească tuturor că l-au votat şi a promis să dea tot ce are mai bun din el „pentru a aduce Eurovisionul la Chişinău”.
Eduard a primit din partea partenerilor concursului 3 000 de euro şi o tabletă, iar când a fost felicitat în limba rusă, acesta a răspuns cu un „Mulţumesc” în limba română, iar restul mesajului l-a spus în limba engleză.
În acest an, pentru prima dată li s-a permis concurenţilor din alte ţări să se înscrie la concursul din R. Moldova, iar Eduard Romanyuta a profitat, mai ales că ţara sa a renunţat să participe la Eurovision din cauza conflictului din estul Ucrainei.
24.02.2026
10:53
8475
VIDEO // Mândrie NAȚIONALĂ: Donald Trump, CUCERIT de o moldoveancă la Casa Albă: „Sunteți uimitoare”
24.02.2026
06:57
12769
VIDEO // Reacția străinilor la melodia „Viva, Moldova” a lui Satoshi te face să crezi că este favorit la câștigarea trofeului Eurovision 2026: „Această melodie spune povestea noastră – a celor plecați"
09.09.2025
13:06
36217
VIDEO // „Puterea Dragostei”, cel mai NOU film moldovenesc, în CINEMATOGRAFE din 9 octombrie. Vezi AICI trailerul oficial al filmului
21.08.2025
16:49
34818
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
08.06.2025
09:57
46185
„The Institute”, noul thriller TV bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, a avut premiera la Londra
03.06.2025
11:11
30235
Disney concediază câteva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative
02.06.2025
18:21
28690
LISTĂ // Filmele produse în R. Moldova pe care CNC le va finanța cu 13,3 milioane de lei în 2025
02.06.2025
11:19
21100
Cine este Miss World 2025: Are 21 de ani şi vrea să devină ambasadoare
30.05.2025
19:48
20619
Fosta prințesă Mako a Japoniei a născut primul său copil
29.05.2025
11:11
21980
Eurovision 2025 a înregistrat cea mai mare audienţă din 2004, cu 166 de milioane de telespectatori în 37 de ţări
28.05.2025
12:20
21334
Dezvăluiri: Cine vor fi actorii noului serial original „Harry Potter”
06.04.2026
17:43
193
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
187
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
211
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
371
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
346
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
310
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
377
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
441
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
505
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
531
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
536
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1017
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
949
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1070
Horoscopul zilei 05.04.2026
1197
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1063
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1495
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1166
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1126
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1129
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1253
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1463
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1349
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1228
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1320
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














