Ucraina susține că aderarea la UE a devenit o „chestiune de război sau de pace”. Germania atenționează că nu va exista „nicio scurtătură” către apartenența la UE
1380
Aderarea Ucrainei la UE, în contextul invadării ţării de către Rusia, a devenit o „chestiune de război sau de pace”, a estimat marţi ministrul ucrainean al Afacerilor Externe, Dmitro Kuleba, în cadrul unor discuții cu omologul său german Annalena Baerbock, care însă a afirmat că nu va exista nicio „scurtătură” în drumul Ucrainei către aderarea la UE.
„Ţin să subliniez că aderarea Ucrainei la UE este o chestiune de război sau de pace în Europa”, a declarat Kuleba în cadrul unei conferinţe de presă de la Kiev alături de Baerbock, care este primul oficial german în vizită în Ucraina după invazia rusă.
Potrivit lui Kuleba, „unul dintre motivele pentru care războiul a început este că Putin era convins că Europa nu are nevoie de Ucraina”, relatează Agerpres, citând AFP.
Dacă europenii pun capăt „ambiguităţilor lor privind perspectivele Ucrainei” la integrarea în UE, Moscova “va renunţa la tentativele sale de a prelua controlul asupra Ucrainei”, a apreciat el.
În schimb, Annalena Baerbock a spus că Ucraina ar putea deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, dar că nu ar putea exista “nicio scurtătură”, după cum relatează Deutsche Welle și Politico Europe.
Ea a afirmat că este încrezătoare că țării i se va acorda „statutul de candidat clar”, dar că nu ar trebui să existe „promisiuni deșarte” cu privire la ceea ce se va întâmpla după aceea.
Ministrul german de externe a efectuat marţi o vizită neanunţată în capitala Ucrainei, prima a unui membru al guvernului german de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie. Kuleba şi Baerbock s-au întâlnit anterior cu omologul lor olandez Wopke Hoekstra, precum şi cu Volodimir Zelenski, potrivit imaginilor difuzate de preşedinţia ucraineană.
Ucraina, Republica Moldova și Georgia așteaptă un aviz pozitiv din partea Comisiei Europene, după ce au parcurs sau încă parcurg procesul de completare a chestionarului de aderare, demers în urma căruia executivul de la Bruxelles va putea să recomande sau nu statelor membre să ofere Kievului, Chișinăului și Tbilisiului statut de candidate la aderarea la UE.
Afirmațiile pronunțate la Kiev de șefa diplomației germane vin după ce președintele francez Emmanuel Macron a indicat că procedura de aderare a Ucrainei la UE nu se va produce cu rapiditate.
Astfel, prin propunerea sa de creare a unei „comunităţi politice europene” noi ca alternativă la o procedură de aderare pentru țări ca Ucraina care ar putea dura câteva decenii, Macron a spulberat visul Ucrainei că o eventuală aderare la Uniunea Europeană s-ar realiza rapid.
La Strasbourg, de Ziua Europei, președintele francez a închis lucrările Conferinței privind viitorul Europei, lansând un apel la crearea unei „comunități politice europene” care să primească în special Ucraina, în paralel cu o procedură de aderare la UE care ar dura „decenii” și s-a arătat „favorabil” unei „revizuiri a tratatelor” Uniunii Europene, propunând ca liderii celor 27 de țări să discute despre aceasta la summitul lor din iunie.
18.12.2025
08:17
182
Rusia intensifică sabotajele în Europa pentru a submina securitatea și unitatea continentului, avertizează oficialii europeni
18.12.2025
08:09
179
Negocieri cruciale între SUA și Rusia la Miami pe tema conflictului din Ucraina în acest weekend
18.12.2025
07:52
184
Horoscopul zilei 18.12.2025
18.12.2025
07:25
226
Zelenski și Nawrocki se întâlnesc la Varșovia pentru a detensiona relațiile bilaterale dintre Ucraina și Polonia
18.12.2025
06:38
335
Atac cu drone în portul Rostov-pe-Don: Trei persoane și-au pierdut viața în urma incidentului tragic din Marea Azov
18.12.2025
05:49
307
Blocada petrolieră impusă de Trump asupra Venezuelei provoacă creșterea prețurilor la petrol și accentuează incertitudinile pe piața globală
17.12.2025
22:36
530
Putin critică dur liderii europeni în discuțiile despre războiul din Ucraina și modernizarea arsenalului nuclear rus
17.12.2025
20:57
721
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
17.12.2025
19:02
616
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
484
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
18.12.2025
08:17
43
Rusia intensifică sabotajele în Europa pentru a submina securitatea și unitatea continentului, avertizează oficialii europeni
18.12.2025
08:09
48
Negocieri cruciale între SUA și Rusia la Miami pe tema conflictului din Ucraina în acest weekend
18.12.2025
07:52
65
Horoscopul zilei 18.12.2025
18.12.2025
07:25
167
Zelenski și Nawrocki se întâlnesc la Varșovia pentru a detensiona relațiile bilaterale dintre Ucraina și Polonia
18.12.2025
06:38
308
Atac cu drone în portul Rostov-pe-Don: Trei persoane și-au pierdut viața în urma incidentului tragic din Marea Azov
18.12.2025
05:49
290
Blocada petrolieră impusă de Trump asupra Venezuelei provoacă creșterea prețurilor la petrol și accentuează incertitudinile pe piața globală
17.12.2025
22:36
520
Putin critică dur liderii europeni în discuțiile despre războiul din Ucraina și modernizarea arsenalului nuclear rus
17.12.2025
20:57
708
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
17.12.2025
19:02
605
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
482
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
17.12.2025
18:11
525
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
17:53
594
Bombardamentele rusești lasă mii de locuințe din Odesa în beznă: stare de urgență declarată în regiune
17.12.2025
17:37
506
Nou parteneriat între MAIA și CAPA pentru politici agricole mai eficiente la Chișinău
17.12.2025
16:58
598
VIDEO // „Satul German” oferă condiții SPECIALE de plată pentru locuințele cumpărate în perioada sărbătorilor
17.12.2025
16:48
576
Guvernul sprijină IMM-urile moldovenești să adopte energie verde pentru a reduce costurile și a crește competitivitatea
17.12.2025
16:33
659
Putin își menține planul de extindere a „zonei-tampon” în Ucraina și acuză liderii europeni de răspândirea unei amenințări imaginare rusești
17.12.2025
15:54
726
Fondurile obținute de Abramovici din vânzarea Chelsea, alocate Ucrainei: presiuni asupra oligarhului rus pentru deblocare
17.12.2025
15:30
479
Atac aerian rusesc în Zaporojie provoacă rănirea a 26 de persoane, inclusiv un copil
17.12.2025
15:24
525
Moldova ia atitudine împotriva corupției la Conferința ONU din Qatar: Dialoguri cheie și cooperare internațională în prim-plan
17.12.2025
15:00
848
Lukașenko îndeamnă Ucraina să evite provocarea Rusiei, în timp ce Zaharova întreabă cum s-a ajuns lângă „ursul adormit”
17.12.2025
14:21
582
Fosta președintă a unei filiale a partidului „Șor” condamnată la închisoare pentru finanțare ilegală de către un grup criminal organizat
17.12.2025
13:57
681
Guvernul propune modificări esențiale în Codul urbanismului pentru a facilita înregistrarea construcțiilor și eliminarea restricțiilor temporale
17.12.2025
13:52
565
„Stipendium Hungaricum” deschide noi orizonturi pentru tinerii din Moldova: burse pentru specialiștii de mâine
17.12.2025
13:46
597
Banca Europeană sprijină extinderea și modernizarea drumurilor-cheie din Moldova cu 300 milioane de euro
17.12.2025
13:38
521
Guvernul optimizează distribuirea fondurilor pentru întreținerea drumurilor naționale în 2025
Rusia intensifică sabotajele în Europa pentru a submina securitatea și unitatea continentului, avertizează oficialii europeni
Negocieri cruciale între SUA și Rusia la Miami pe tema conflictului din Ucraina în acest weekend
Horoscopul zilei 18.12.2025
Zelenski și Nawrocki se întâlnesc la Varșovia pentru a detensiona relațiile bilaterale dintre Ucraina și Polonia
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.91
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














