Maia Sandu: „Drumul Republicii Moldova spre UE, o construcție zilnică pentru un viitor de prosperitate”
6338
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a adresat un mesaj de salut la debutul lucrărilor Summitului Republica Moldova – UE care are loc la Chișinău. Șeful statului a subliniat că aderarea la Uniunea Europeană reprezintă, în esență, șansa de a trăi bine acasă, într-un mediu de pace, cu oportunități pentru toți cetățenii.
"Dragă Ursula, dragă Antonio, ați transmis un mesaj clar din partea celor 27 de state-membre, că viitorul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană. Acest viitor nu este un vis îndepărtat sau irealizabil, ci îl construim deja, zi de zi, prin eforturile noastre comune", a spus ea, adresându-se președintelui Consiliului European, António Costa, și președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Maia Sandu a precizat că apartenența la UE înseamnă posibilitatea de a trăi bine acasă, așa cum trăiesc cetățenii din statele-membre ale Uniunii Europene.
"Pacea este temelia parcursului nostru european și reprezintă cea mai valoroasă condiție pentru dezvoltarea noastră. Viitorul european îl construim, inclusiv, astăzi, aici, prin acest format nou de summit, care marchează o etapă nouă în dialogul nostru. Sper că acest format va deveni unul regulat", a mai adăugat președintele.
14.10.2026
18:16
14.10.2026
17:30
14.10.2026
17:26
14.10.2026
17:14
14.10.2026
16:46
14.10.2026
16:34
14.10.2026
15:39
14.10.2026
15:19
14.10.2026
15:05
14.10.2026
15:00
14.10.2026
18:16
14.10.2026
17:30
14.10.2026
17:26
14.10.2026
17:14
14.10.2026
16:46
14.10.2026
16:34
14.10.2026
15:39
14.10.2026
15:19
14.10.2026
15:05
14.10.2026
15:00
14.10.2026
13:54
14.10.2026
13:47
14.10.2026
13:46
14.10.2026
13:26
14.10.2026
13:03
14.10.2026
12:38
14.10.2026
11:47
14.10.2026
10:43
14.10.2026
09:59
14.10.2026
08:45
14.10.2026
08:28
14.10.2026
07:16
14.10.2026
06:39
14.10.2026
05:19
14.10.2026
03:30
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
OFERTE // Zboruri mai IEFTINE spre Europa și SUA: Promotii de iarnă la HiSky cu bilete începând de la 24,99 euro
















