Ucraina şi-a SUSPENDAT participarea la APCE după ce Rusiei i-a fost reîntors dreptul de vot, retras acum cinci ani pentru ocuparea Crimeei
2105
Ucraina a decis marți să-şi suspende participarea la lucrările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), după ce, în aceeași zi, Rusia şi-a reluat participarea la reuniunile Adunării, după aproape cinci ani de absenţă ca urmare a conflictului din Ucraina, informează AFP.
În dimineaţa zilei de marţi, cei 18 membri ai delegaţiei ruse au luat loc în sala din Palatul Europei din Strasbourg, unde de 70 de ani organizaţia paneuropeană pentru apărarea drepturilor omului şi democraţiei îşi ţine lucrările. În exteriorul clădirii, circa 20 de persoane protestau, fluturând drapele ucrainene şi pancarte pe care se putea citi „Menţineţi sancţiunile împotriva Rusiei”.
Şeful delegaţiei ucrainene Volodimir Ariev a anunţat că Ucraina îşi va suspenda, ca protest, participarea la lucrările APCE. În deschiderea şedinţei de la Strasbourg, Ariev a subliniat în special faptul că unii dintre parlamentarii ruşi prezenţi în sală se află „pe lista neagră a Uniunii Europene”.
„Decizia delegaţiei ucrainene este de a-şi suspenda participarea la lucrările APCE, cu excepţia chestiunilor legate de suspendarea drepturilor pentru delegaţia rusă”, a mai notat Ariev într-o postare pe Facebook.
Înainte de aceasta, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat marţi „decepţionat” de decizia APCE de a autoriza revenirea unei delegaţii ruse, după cinci ani de criză instituţională cu Moscova.
„Sunt dezamăgit de decizia APCE de a aproba fără restricţie participarea delegaţiei ruse”, a afirmat Zelenski într-o postare pe pagina sa de Facebook, adăugând că a încercat să-i facă să se răzgândească pe cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron de a susţine această revenire.
În schimb, unii dintre reprezentanţii altor ţări au salutat revenirea delegaţiei ruse. Astfel, senatorul olandez socialist Tiny Kox le-a declarat colegilor ruşi că au absentat „prea mult timp” şi că aceasta „a fost o eroare”.
CITIȚI și Năstase și Bătrâncea - PRO! Consiliul Europei i-a restabilit, după cinci ani, dreptul de vot Federației Ruse în APCE. Deputatul de la Chișinău care a votat ÎMPOTRIVĂ
În noaptea de luni spre marţi parlamentarii APCE au votat, în urma a 9 ore de dezbateri furtunoase, un text de reglementare care autorizează în mod excepţional state-membre să prezinte o delegaţie în cursul anului şi exclude posibilitatea de a o priva de principalele sale drepturi de vot.
Susţinut de majoritatea celor 47 de ţări din Consiliul Europei care doresc să scoată organizaţia dintr-o lungă criză, textul îi permite Rusiei să participe miercuri la alegerea succesorului pentru actualul secretar general, norvegianul Thoborn Jagland.
Pentru a sancţiona anexarea Crimeei, APCE, care emite recomandări în materie de drepturi ale omului şi alege de asemenea judecătorii Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), a privat în 2014 delegaţia rusă de drepturile sale de vot.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
03.09.2026
12:50
03.09.2026
12:24
03.09.2026
12:04
03.09.2026
11:52
03.09.2026
11:44
03.09.2026
11:32
03.09.2026
11:30
03.09.2026
11:20
03.09.2026
10:59
03.09.2026
10:45
03.09.2026
10:44
03.09.2026
10:37
03.09.2026
10:34
03.09.2026
10:13
03.09.2026
10:01
03.09.2026
10:00
03.09.2026
09:56
03.09.2026
09:44
03.09.2026
09:26
03.09.2026
08:58
03.09.2026
07:42
03.09.2026
07:19
03.09.2026
03:30
03.09.2026
02:04
03.09.2026
01:59
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
Copil de 6 ani din Botoșani, în comă după plasturi cu fentanil puși pe o rană. Avertismentul medicului Radu Țincu: risc major de stop respirator la supradoză
Corina Călugăru și reprezentanta UNFPA la Chișinău stabilesc noile priorități ale parteneriatului pentru reziliență demografică și egalitate de gen în Moldova
Studiu amplu: țigările electronice cu nicotină cresc semnificativ șansele de a renunța la fumat
Guvernul pornește reforma prin care medicina din penitenciare va fi integrată în sistemul public de sănătate
















