Ucraina, lovită de atacuri masive cu drone și rachete rusești: milioane de oameni fără căldură și apă
1795
Atacuri ruseşti masive asupra infrastructurilor ucrainene, cu precădere asupra instalaţiilor energetice, au lăsat numeroase gospodării fără încălzire şi apă, a anunţat Kievul sâmbătă.
În total, 653 de drone şi 51 de rachete au lovit Ucraina în timpul nopţii, a detaliat armata ucraineană. Pe parcursul acestor atacuri, negociatorii ucraineni şi americani s-au întâlnit în Florida pentru a treia zi consecutivă, discutând planul Washingtonului. Acest plan urmărește să pună capăt celor aproape patru ani de război cu Rusia, ale cărei forţe continuă să avanseze pe front şi să efectueze bombardamente nocturne.
"Principalele ţinte ale acestor atacuri au fost, din nou, instalaţiile energetice. Scopul Rusiei este de a provoca suferinţe milioane de ucraineni", a declarat preşedintele Volodimir Zelenski pe reţelele de socializare. Încă un obiectiv al atacurilor a fost clădirea principală a gării din Fastiv, situată la aproximativ 70 km sud-vest de capitala Ucrainei, a menţionat el. "Nu au existat victime, dar traficul feroviar din suburbii a fost perturbat", a declarat Ukrzaliznitsia, compania feroviară naţională ucraineană.
Dronele şi rachetele au vizat, de asemenea, instalaţii energetice din regiunile Cernigov (nord), Zaporojiae (sud), Lviv (vest) şi Dnipropetrovsk (centru-est), au declarat oficialii. "În regiunea Odesa (sud-vest), 9.500 de abonaţi sunt încă lipsiţi de încălzire iar 34.000 sunt fără apă curentă din cauza pagubelor", a adăugat viceprim-ministrul responsabil cu reconstrucţia, Oleksii Kuleba.
"Vor fi necesare întreruperi suplimentare ale alimentării cu energie electrică în toată ţara" pentru a stabiliza reţeaua pe perioada lucrărilor de reparaţii, a spus premierul Iulia Sviridenko pe X.
07.02.2026
07:54
80
Horoscopul zilei 07.02.2026
07.02.2026
07:24
251
Pacient din SUA menținut în viață 48 de ore fără plămâni, cu ajutorul unui sistem artificial, până la dublul transplant pulmonar
07.02.2026
06:39
205
Trump susține că Iranul vrea „foarte mult” un acord cu SUA după discuțiile recente
07.02.2026
06:34
354
Zelenski cere acțiuni imediate pentru întărirea apărării antiaeriene și refacerea infrastructurii energetice a Ucrainei
07.02.2026
01:35
612
Washingtonul presează pentru acord de pace Rusia–Ucraina până în martie și scrutin cu referendum în Ucraina în luna mai
06.02.2026
23:28
777
ULTIMA ORĂ // Premierul Alexandru Munteanu trimite ARMATA pe străzile Chișinăului
06.02.2026
21:18
615
Ofensiva rusă pe front încetinește după blocarea terminalelor Starlink folosite ilegal de armata lui Putin
06.02.2026
20:30
577
Sâmbătă, 7 februarie 2026: vreme mai blândă și mai uscată în Republica Moldova
06.02.2026
20:03
673
Maia Sandu, reacție la raportul Congresului SUA: libertatea de exprimare nu apără conturile false și manipularea online
06.02.2026
18:43
633
Bruxelles lovește în petrolul lui Putin: al 20-lea pachet de sancțiuni UE interzice serviciile maritime pentru exporturile rusești
07.02.2026
07:24
29
Pacient din SUA menținut în viață 48 de ore fără plămâni, cu ajutorul unui sistem artificial, până la dublul transplant pulmonar
07.02.2026
06:39
82
Trump susține că Iranul vrea „foarte mult” un acord cu SUA după discuțiile recente
07.02.2026
06:34
278
Zelenski cere acțiuni imediate pentru întărirea apărării antiaeriene și refacerea infrastructurii energetice a Ucrainei
07.02.2026
01:35
561
Washingtonul presează pentru acord de pace Rusia–Ucraina până în martie și scrutin cu referendum în Ucraina în luna mai
06.02.2026
23:28
709
ULTIMA ORĂ // Premierul Alexandru Munteanu trimite ARMATA pe străzile Chișinăului
06.02.2026
21:18
589
Ofensiva rusă pe front încetinește după blocarea terminalelor Starlink folosite ilegal de armata lui Putin
06.02.2026
20:30
556
Sâmbătă, 7 februarie 2026: vreme mai blândă și mai uscată în Republica Moldova
06.02.2026
20:03
652
Maia Sandu, reacție la raportul Congresului SUA: libertatea de exprimare nu apără conturile false și manipularea online
06.02.2026
18:43
608
Bruxelles lovește în petrolul lui Putin: al 20-lea pachet de sancțiuni UE interzice serviciile maritime pentru exporturile rusești
06.02.2026
17:58
637
Rusia condiționează negocierile nucleare multilaterale de participarea Marii Britanii și Franței, în timp ce SUA presează China, iar Beijingul refuză
06.02.2026
16:51
554
Moldova lansează platforma www.studyin.md pentru a atrage mai mulți studenți străini în universitățile sale
06.02.2026
16:12
607
Cuplu ucis în propria casă și copil rănit în atacurile cu drone rusești din Zaporojie: 517 lovituri în 15 localități, adăpost de câini și mii de consumatori lăsați fără curent
06.02.2026
14:54
577
Moscova și Kiev continuă negocierile „foarte complexe, dar constructive” de la Abu Dhabi, după primul schimb de prizonieri din octombrie
633
Procuratura Generală își trasează prioritățile pentru 2026: consolidarea procuraturilor teritoriale, specializarea procurorilor și protejarea drepturilor omului
06.02.2026
12:19
702
Parlamentul blochează moțiunea simplă împotriva politicilor MAIA, pe fundalul creșterii exporturilor agroalimentare către UE
06.02.2026
12:07
822
Adjunctul șefului GRU, generalul Vladimir Alekseiev, împușcat într-un bloc din Moscova și spitalizat; autorul atacului, deocamdată neidentificat
06.02.2026
11:56
739
Investițiile au crescut cu 22%, 64.000 de locuri noi de muncă și reforme pro-europene anunțate de Ministerul Dezvoltării Economice pentru 2026
06.02.2026
11:27
656
Laboratoare STEAM ultramoderne în nouă școli model din Moldova, modernizate cu finanțare de la Uniunea Europeană
06.02.2026
09:47
2959
Investițiile imobiliare în România sunt o metodă legală de a evita anularea documentelor românești
06.02.2026
08:24
693
Canada relaxează obligaţia maşinilor 100% electrice până în 2035, dar lansează un nou plan masiv de sprijin pentru industria auto electrică
06.02.2026
08:14
663
Horoscopul zilei 06.02.2026
06.02.2026
07:56
1033
Bombardamente ucrainene asupra orașului Belgorod: guvernatorul vorbește despre „daune grave” și ședință de urgență
06.02.2026
01:25
891
Trump vrea un nou tratat nuclear „îmbunătăţit şi modernizat” cu Rusia după expirarea New START
05.02.2026
22:23
997
Dosarele Epstein expun încercările lui Steve Bannon de a folosi banii miliardarului pentru a întări extrema dreaptă și curentul eurosceptic din Europa
05.02.2026
20:35
1039
Ninsori și lapoviță în toată țara – vremea de vineri, 06.02.2026
Pacient din SUA menținut în viață 48 de ore fără plămâni, cu ajutorul unui sistem artificial, până la dublul transplant pulmonar
Trump susține că Iranul vrea „foarte mult” un acord cu SUA după discuțiile recente
Zelenski cere acțiuni imediate pentru întărirea apărării antiaeriene și refacerea infrastructurii energetice a Ucrainei
Washingtonul presează pentru acord de pace Rusia–Ucraina până în martie și scrutin cu referendum în Ucraina în luna mai
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
16.99
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














