Stiri

Trump strânge lațul în Golf: Iran presat să accepte acord cu SUA sau „capitulare totală”, Strâmtoarea Ormuz sub control american

Actualitate 03.08.2026 22:00 Vizualizări305
Trump strânge lațul în Golf: Iran presat să accepte acord cu SUA sau „capitulare totală”, Strâmtoarea Ormuz sub control american

Preşedintele american Donald Trump afirmă că blocada impusă Iranului va fi menţinută până la încheierea unui acord sau până la "capitularea totală" a Teheranului.

El a avertizat luni că blocada navală instituită de SUA împotriva Iranului va fi ridicată doar în cazul unui "acord" sau al unei "capitulări totale" a conducerii iraniene. Trump a insistat că, în pofida dezminţirilor oficiale de la Teheran, între SUA şi Iran au loc negocieri.

"Liderii iranieni sunt de o duplicitate incredibilă! Ei cer o întâlnire, unii ar spune chiar că o 'cerşesc', discuţiile încep, altele sunt prevăzute într-un viitor imediat, iar ei spun, public şi cu mândrie, că nu poartă nicio discuţie", a scris Trump pe reţeaua sa de socializare Truth Social.

Potrivit preşedintelui american, Strâmtoarea Ormuz se află "total sub controlul" marinei militare americane, care menţine în acelaşi timp blocada asupra porturilor iraniene. "Nimic nu trece către Iran (...) şi nimic nu va trece atât timp cât nu va exista un acord sau o capitulare totală" a Iranului, a subliniat el.

Trump a adăugat că, "indiferent că Iranul doreşte sau nu să o recunoască, cert este că vorbim despre o soluţie la o problemă pe care ei înşişi au provocat-o timp de decenii". El a repetat că "Iranul nu va avea niciodată o armă nucleară".

În stilul care l-a caracterizat în ultimele cinci luni de război, Trump a ameninţat din nou, în weekend, Iranul cu bombardamente devastatoare. Apoi a anunţat că le anulează pentru a permite reluarea negocierilor cu Teheranul luni. El a susţinut că chiar iranienii i-ar fi cerut să oprească atacul ordonat, descriindu-l drept "cel mai mare după al Doilea Război Mondial".

În replică, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Esmail Baghaei, a declarat că Republica Islamică nu poartă în prezent negocieri directe cu SUA, ci discuţii cu Omanul pentru securizarea navigaţiei prin Strâmtoarea Ormuz, conform Agerpres.

Vineri, Donald Trump a avertizat, într-o şedinţă de guvern, că va lovi Iranul "foarte puternic".

Într-un alt mesaj pe platforma Truth Social, el a afirmat că SUA sunt "gata să lovească Republica Islamică Iran la niveluri de teroare militară, forţă şi putere nemaivăzute de la Al Doilea Război Mondial".

"În pofida acestui lucru, tocmai am fost rugaţi de Iran şi de alte ţări din Orientul Mijlociu să suspendăm orice atac", a adăugat Trump. "Pe baza acestei cereri, am acceptat... să anulez atacul, sub rezerva de a putea încheia rapid un ACORD. Israelul mi se alătură în acest angajament", a spus el.

Anunţul a venit la scurt timp după ce Statele Unite le-au recomandat cetăţenilor lor "să ia în considerare să părăsească" Orientul Mijlociu, invocând riscul unei posibile "escaladări" a conflictului regional.

Surse americane au indicat că Washingtonul pregătea pentru weekend noi bombardamente masive împotriva Iranului, iar printre ţintele luate în calcul s-ar fi aflat rafinării de petrol şi centrale electrice.

În mesajul său de duminică, Trump a precizat că orice acord cu Iranul ar trebui să includă "deschiderea completă şi totală a Strâmtorii Ormuz, precum şi o încheiere a ameninţării nucleare iraniene".

Prinţul moştenitor saudit Mohammed Bin Salman l-a sunat pe Donald Trump pentru a-şi exprima îngrijorările legate de planurile de atac ale Washingtonului. O sursă informată a declarat că prinţul "i-a cerut lui Trump să dezamorseze situaţia şi să se abţină să lanseze lovituri". Casa Albă nu a comentat imediat aceste informaţii.

Joi, Pakistanul, care încearcă să joace rol de mediator, a anunţat că beligeranţii poartă negocieri pentru o dezescaladare, în special în legătură cu situaţia din Strâmtoarea Ormuz, blocată în prezent de Teheran.

În acelaşi timp, armata iraniană a acuzat sâmbătă Statele Unite că favorizează "ecaladarea tensiunilor" în războiul din Orientul Mijlociu.

Într-un interviu difuzat înainte de noul anunţ al lui Trump, secretarul de stat Marco Rubio a susţinut că forţele militare ale Iranului au fost serios slăbite. El a afirmat că responsabilii iranieni "sunt acum dispuşi, şi în anumite cazuri nerăbdători, să încheie un acord privind denuclearizarea".

Înainte de reluarea negocierilor din aceste zile, un înalt oficial iranian din domeniul apărării a declarat pentru agenţia Tasnim că relatările din presa americană privind posibile atacuri americane şi israeliene asupra infrastructurii iraniene reprezintă „o nebunie”. El a avertizat că Teheranul a pregătit „planuri de ripostă pe scară largă”.

Conform agenției Tasnim, oficialul a precizat că aceste planuri prevăd lovituri asupra infrastructurii critice israeliene şi asupra infrastructurii energetice americane din întreaga regiune, subliniind că forţele armate iraniene au atât „capacitatea, cât și voința” de a le pune în aplicare.

Ameninţarea a fost formulată la doar câteva ore după ce Casa Albă a transmis că preşedintele Donald Trump „nu va sta deoparte şi nu va permite ca acest comportament terorist să continue” şi că „Iranul va plăti în continuare până când va veni la masa tratativelor, într-un mod pe care preşedintele Trump îl consideră semnificativ”.

Declaraţia Casei Albe a venit ca reacţie la relatările referitoare la o posibilă extindere a operaţiunilor militare americane împotriva Iranului.

În paralel, tensiunile din Strâmtoarea Ormuz au crescut după ce un petrolier a fost lovit de un "proiectil necunoscut" în largul coastelor Omanului, a anunţat Centrul pentru Operaţiuni Comerciale Maritime al Regatului Unit (UKMTO), citat de Agerpres. Sala de motoare a navei a fost avariată. Nu au fost raportate însă victime sau pagube de mediu.

Incidentul s-a produs la aproximativ 20 de kilometri nord-est de oraşul omanez Lima, potrivit UKMTO.

Iranul a cerut ca navele comerciale să urmeze un traseu de-a lungul coastei sale prin Strâmtoarea Ormuz şi a insistat în repetate rânduri că doar ruta indicată de Teheran este sigură.

Disputa privind navigaţia prin această cale maritimă strategică, esenţială pentru transportul global de petrol, gaze şi îngrăşăminte, a devenit un punct central de tensiune în conflictul tot mai acut dintre Statele Unite şi Iran.

Săptămâna trecută, înaintea schimbului de replici dure şi a noii runde de negocieri care are loc chiar astăzi, Statele Unite au lansat, în noaptea de miercuri spre joi, o serie de lovituri asupra Iranului. Armata americană a prezentat operaţiunea ca răspuns la atacurile cu rachete balistice lansate anterior de Teheran împotriva forţelor americane din Orientul Mijlociu.

Potrivit armatei SUA, marţi Iranul a tras mai multe rachete balistice spre forţele americane din regiune, într-un atac descris de Washington drept o "tentativă de atac-surpriză". Comandamentul Central al armatei americane (CENTCOM) a anunţat că toate rachetele au fost interceptate, iar Iranul a confirmat că a vizat baze militare americane din Iordania.

Operaţiunea de bombardare a Iranului, care a durat aproximativ două ore, a început la ora 00:00 GMT şi a lovit zeci de obiective ale Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice (IRGC). Au fost vizate centre de comandă, instalaţii pentru rachete şi drone, precum şi capabilităţi maritime, a transmis CENTCOM.

Presa iraniană a relatat explozii în sudul ţării. Agenţia Fars, apropiată de Gardienii Revoluţiei, a menţionat atacuri asupra insulei Qeshm şi în provincia Bushehr, iar alte surse oficiale iraniene au indicat lovituri şi în provinciile Hormozgan şi Khuzestan. Pe insula Qeshm, echipele de intervenţie căutau două persoane prinse sub dărâmăturile unei locuinţe, potrivit agenţiei oficiale iraniene IRNA.

Iranul a confirmat că a lansat rachete împotriva unei baze militare americane din Iordania, în timp ce autorităţile iordaniene au anunţat interceptarea a cinci proiectile. Armata SUA a susţinut că toate rachetele îndreptate către forţele sale au fost doborâte.

Anterior, în noaptea de marţi spre miercuri, Statele Unite şi Arabia Saudită au desfăşurat lovituri comune în Irak împotriva unor grupări pro-iraniene. Conform CENTCOM, operaţiunea a fost un răspuns la peste 30 de atacuri cu drone atribuite IRGC.

Surse irakiene au raportat că facţiunea Hashd al-Shaabi a anunţat 20 de morţi şi 32 de răniţi în urma bombardamentelor. Preşedinţia Irakului a condamnat atacurile, catalogându-le drept o "încălcare flagrantă a suveranităţii" ţării.

Conflictul dintre Statele Unite şi Iran s-a amplificat după loviturile comune americano-israeliene lansate asupra Iranului la 28 februarie. Un cadru de negocieri convenit la jumătatea lunii iunie, precum şi încetarea focului instituită anterior, au eşuat între timp, fiecare tabără acuzând-o pe cealaltă de încălcarea înţelegerilor, potrivit Agerpres.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.49 1 RON 3.84 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri