Treizeci de ani de la RĂZBOIUL de la Nistru: Veteranii, părinții și văduvele eroilor care au murit apărând cu arma în mâini independența R. Moldova vor primi indemnizații unice în valoare de câte 2 500 de lei
1579
Participanții la războiul de la Nistru pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova, dar și membrii familiilor lor vor beneficia de mai multe facilități acordate de stat.
Potrivit unui proiect de lege votat astăzi în Parlament, veteranii războiului de pe Nistru, părinții și văduvele luptătorilor decedați vor primi câte o indemnizație unică în valoare de 2 500 de lei.
De asemenea, în stagiul de cotizare va fi inclusă perioada de participare la acțiunile militare, iar părinții și văduvele veteranilor de război vor avea dreptul să primească ajutor material anual.
Documentul mai prevede acordarea dreptului pentru participanții la războiul de pe Nistru la alocația nominală pentru merite deosebite, indiferent de vârstă.
Pentru întreg pachetul de măsuri vor fi alocate 50 de milioane de lei din bugetul de stat.
Menționăm că, pe 2 martie curent, s-au împlinit 30 de ani de la izbucnirea războiului de pe Nistru, declanșat de separatiștii transnistreni ajutați de armata rusă. În prezent, în R. Moldova sunt peste 20 de mii de veterani care au luptat pentru independența și integritatea Republicii Moldova.
24.02.2026
09:43
0
Ursula von der Leyen, a zecea vizită la Kiev pentru a reafirma sprijinul total al Europei pentru Ucraina
24.02.2026
09:23
151
Peste 36 de mii de elevi de clasa a IX-a, evaluați la nivel național înaintea examenelor de absolvire a gimnaziului
24.02.2026
08:59
205
Stripe și PayPal pariază pe fintech-ul indian Xflow, care atrage 16,6 milioane de dolari pentru a moderniza plățile B2B transfrontaliere
24.02.2026
08:49
200
Ambasadorul Ucrainei la București: Rusia nu va decide viitorul Ucrainei, NATO rămâne cea mai bună garanție de securitate
24.02.2026
08:08
303
Horoscopul zilei 24.02.2026
24.02.2026
07:48
309
Banca Mondială: Ucraina are nevoie de 588 de miliarde de dolari pentru reconstrucție după război
24.02.2026
07:08
574
Zelenski îl avertizează pe Trump: America e „destul de puternică” să-l oprească pe Putin și nu trebuie să se retragă din sprijinul pentru Ucraina
24.02.2026
06:50
397
Atacuri cu drone rusești lovesc Zaporojie: cinci răniți și incendii în zone industriale și rezidențiale
24.02.2026
06:31
422
Explozie lângă gara Savyolovsky din Moscova: un polițist rutier ucis și doi răniți în urma detonării unui dispozitiv neidentificat
24.02.2026
03:17
515
Cercetătoare Meta AI, pusă în dificultate de agentul OpenClaw care i-a golit inboxul de emailuri
24.02.2026
09:23
53
Peste 36 de mii de elevi de clasa a IX-a, evaluați la nivel național înaintea examenelor de absolvire a gimnaziului
24.02.2026
08:59
105
Stripe și PayPal pariază pe fintech-ul indian Xflow, care atrage 16,6 milioane de dolari pentru a moderniza plățile B2B transfrontaliere
24.02.2026
08:49
104
Ambasadorul Ucrainei la București: Rusia nu va decide viitorul Ucrainei, NATO rămâne cea mai bună garanție de securitate
24.02.2026
08:08
282
Horoscopul zilei 24.02.2026
24.02.2026
07:48
289
Banca Mondială: Ucraina are nevoie de 588 de miliarde de dolari pentru reconstrucție după război
24.02.2026
07:08
549
Zelenski îl avertizează pe Trump: America e „destul de puternică” să-l oprească pe Putin și nu trebuie să se retragă din sprijinul pentru Ucraina
24.02.2026
06:50
391
Atacuri cu drone rusești lovesc Zaporojie: cinci răniți și incendii în zone industriale și rezidențiale
24.02.2026
06:31
414
Explozie lângă gara Savyolovsky din Moscova: un polițist rutier ucis și doi răniți în urma detonării unui dispozitiv neidentificat
24.02.2026
03:17
510
Cercetătoare Meta AI, pusă în dificultate de agentul OpenClaw care i-a golit inboxul de emailuri
24.02.2026
01:58
577
SUA reduc prezenţa diplomatică la Beirut şi evacuează personalul neesenţial pe fondul tensiunilor dintre Israel, Hezbollah şi Iran
24.02.2026
00:28
557
Investitorii își împart pariurile între OpenAI și Anthropic: vechea „loialitate” din venture capital se destramă în cursa pentru inteligența artificială
24.02.2026
00:12
621
Ambasadorul SUA la Paris evitat pentru a doua oară convocarea la Quai d’Orsay, după criticile privind moartea activistului Quentin Deranque
23.02.2026
23:13
563
Explozie la o staţie dezafectată din Mîkolaiv: şapte poliţişti răniţi, anchetă privind un posibil atac terorist după incidentul mortal de la Liov
23.02.2026
22:52
511
Liderul Google Cloud AI explică cele trei frontiere esențiale ale modelelor de inteligență artificială
23.02.2026
22:19
525
Anthropic acuză trei laboratoare chineze de AI că au extras masiv capabilitățile lui Claude pe fondul disputelor SUA‑China privind exportul de cipuri
23.02.2026
22:17
476
Uber își lansează divizia de vehicule autonome pentru a deveni infrastructura-cheie a erei robotaxiurilor și livrărilor fără șofer
23.02.2026
21:59
523
Americanii distrug camerele de supraveghere Flock folosite pentru urmărirea imigranților
23.02.2026
21:23
675
Lech Walesa, despre Trump: trădător al Ucrainei sau lider excepțional care previne un război nuclear?
23.02.2026
21:05
526
OpenAI lansează „Frontier Alliance” și se aliază cu giganții consultanței pentru ofensiva pe piața enterprise până în 2026
23.02.2026
20:49
434
Startupul Guide Labs lansează Steerling-8B, primul LLM open‑source cu trasabilitate completă a fiecărui token în datele de antrenament
23.02.2026
20:47
519
Mărire de temperatură și ploi de februarie în Republica Moldova – marți, 24.02.2026
497
Fanii Xbox, în furtună după plecarea lui Phil Spencer și instalarea unei șefe cu profil de AI în fruntea diviziei de gaming
23.02.2026
20:23
529
Veto-ul Ungariei blochează al 20-lea pachet de sancţiuni UE contra Rusiei, în timp ce Kaja Kallas limitează diplomaţii ruşi la Bruxelles şi vizele pentru ruşii care au luptat în Ucraina
23.02.2026
19:33
507
Aplicația de știri Particle integrează AI pentru a extrage automat clipuri relevante din podcasturi și a le atașa articolelor din feed
23.02.2026
19:26
541
Unicornul cuantic finlandez IQM se pregătește de listare la bursă printr-un SPAC, la o evaluare de 1,8 miliarde de dolari
Peste 36 de mii de elevi de clasa a IX-a, evaluați la nivel național înaintea examenelor de absolvire a gimnaziului
Stripe și PayPal pariază pe fintech-ul indian Xflow, care atrage 16,6 milioane de dolari pentru a moderniza plățile B2B transfrontaliere
Ambasadorul Ucrainei la București: Rusia nu va decide viitorul Ucrainei, NATO rămâne cea mai bună garanție de securitate
Horoscopul zilei 24.02.2026
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














