Trei polițiști, condamnați la ÎNCHISOARE pentru corupție
1249
cugetliber.ro Trei poliţişti din Străşeni vor sta după gratii, fiind învinuiţi de corupere pasivă şi depăşirea atribuţiilor de serviciu. Sentința a fost anunțată de Curtea de Apel Chișinău, după ce în anul 2012 Judecătoria raională îi achitase din lipsa faptei infracţiunii.
Potrivit procurorilor, pe 6 ianuarie 2012 polițiștii s-au deplasat la domiciliul unui bărbat din satul Roşcana, Strășeni, unde au descoperit şi ridicat patru arme de foc şi muniţii deţinute ilegal. Peste câteva zile, aceștia i-au propus bărbatului să plătescă 2 000 de euro pentru a muşamaliza cazul.
Victima, însă, a denunţat poliţiştii la Procuratura Anticorupţie. Oamenii legii l-au echipat pe denunțător cu tehnică specială de înregistrare pentru a obține probe împotriva polițiștilor. Aceștia l-au percheziţionat ilegal, dezbrăcându-l şi insultându-l, violând astfel libertatea şi siguranţa persoanei, drept garantat de legislaţia naţională şi cea internaţională.
Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău i-a condamnat recent pe doi dintre polițiști la câte şase ani de închisoare, cu achitarea unor amenzi de 20 de mii de lei. Al treilea învinuit a fost condamnat la trei ani de puşcărie. Decizia este cu drept de atac.
15.03.2023
12:59
29.01.2019
08:03
06.12.2018
07:30
25.10.2018
18:02
10.09.2018
17:03
04.09.2018
12:04
13.07.2018
19:30
12.07.2018
18:05
08.07.2018
17:04
13.04.2018
19:02
01.04.2018
19:04
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare

















