Trei persoane arestate în cazul rabinului cu cetățenia R. Moldova, ucis în Emiratele Arabe Unite. MAE: „Condamnăm ferm orice act de violență și antisemitism”
2008
Trei persoane au fost arestate după decesul rabinului comunității evreiești din Abu Dhabi, Zvi Kogan, cetățean al Israelului și al Republicii Moldova, care locuia în miratele Arabe Unite în baza cetățeniei moldovenești și avea statut de rezident.
Informația i-a fost transmisă diplomației moldovenești de către autoritățile emiriene.
„Transmitem sincere condoleanțe familiei și celor apropiați, fiind alături de ei în aceste momente de profundă durere. Condamnăm ferm orice act de violență și antisemitism, reafirmând angajamentul Republicii Moldova de a promova pacea, toleranța și respectul drepturilor fundamentale ale tuturor cetățenilor. Suntem în contact cu autoritățile din Emiratele Arabe Unite și Israel pentru clarificarea circumstanțelor acestui caz și pentru a sprijini familia victimei. Reprezentanții Ambasadei Republicii Moldova la Abu Dhabi monitorizează îndeaproape desfășurarea anchetei”, informează Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău.
Amintim că Zvi Kogan, în vârstă de 28 de ani, a fost un rabin ultra-ortodox care a dispărut joia trecută şi locuia în Dubai. Trupul său a fost găsit în Emiratele Arabe Unite, într-un eveniment descris de autorităţile israeliene drept un „atac antisemit”.
El a fost un emisar al mişcării Chabad-Lubavitch, o ramură proeminentă şi foarte practicantă a iudaismului ultra-ortodox cu sediul în cartierul Crown Heights din Brooklyn, New York.
19.10.2026
10:00
19.10.2026
09:28
19.10.2026
08:52
19.10.2026
06:55
19.10.2026
06:02
18.10.2026
23:47
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
19.10.2026
09:28
19.10.2026
08:52
19.10.2026
06:55
19.10.2026
06:02
18.10.2026
23:47
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
















