TRAINING // Cum trebuie să fie MEDIAT un conflict
1877
Timp de trei zile, 20 de reprezentanţi ai ONG-urilor de tineret din R. Moldova au învățat cele mai reușite tehnici de mediere a mai multor tipuri de conflict din activitatea lor.
Acțiunea face parte din cadrul proiectului „Promovarea educaţiei non-formale de calitate în domeniul tineret în Republica Moldova”, implementat de Institutul de Instruire în Dezvoltare „MilleniuM”, cu suportul financiar al Ministerului Tineretului şi Sportului al R. Moldova în cadrul Programului de Granturi 2015.
Potrivit trainerului proiectului, Natalia Ciobanu, atunci când apare un conflict în timpul instruirilor, formatorii trebuie să acorde timp și spațiu pentru a discuta cu participanții. „Trebuie să aflăm care sunt nevoile fiecărei persoane și să găsim un compromis. Aici este necesar să aplicăm tehnica pe care am studiat-o la comunicarea non-violență: observarea, exprimarea emoțiilor, a necesităților și a solicitărilor”, susține Natalia Ciobanu.
În timpul trainingului au fost organizate mai multe activităţi care i-au ajutat pe formatori să înțeleagă cât de importantă este comunicarea atunci când există neînțelegeri.
„În urma acestui modul, am învățat să identific factorii care determină escaladarea conflictelor și să identific tehnici variate pentru îmbunătățirea procesului de comunicare și negociere dintre diferite părți”, este de părere unul dintre participanți, Eduard Soltanici.
„Eu am spus de multe ori că problemele care nu sunt rezolvate de stat, din diverse motive, sunt soluționate de ONG-urile care se implică, iar aici vorbesc și de activitatea Institutului de Instruire în Dezvoltare „MilleniuM”, care face lucruri frumoase și utile societății. Din acest motiv, vă încurajez să aplicați la Programul de Granturi pentru anul 2016 și să veniți cu noi proiecte utile”, a spus viceministrul Tineretului și Sportului, Andrei Spînu.
După această instruire, participanții vor trebui să aplice cele învățate și vor desfășura un training informativ în cadrul ONG-urilor din care fac parte.
Următorul modul de instruire cu titlul „Monitorizarea și evaluarea procesului de invatare în context non-formal” va avea loc în perioada 6-8 noiembrie curent.
04.05.2015
14:55
2560
Se CAUTĂ un DIRECTOR pentru a soluționa divergențele comerciale
23.12.2014
12:59
2368
Soroca // Bătaie FATALĂ între doi vecini din cauza unui conflict din copilărie
01.03.2014
10:57
1782
VIDEO // Salvatorii au susţinut un EXAMEN de ALPINISM
20.03.2026
21:01
298
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
20.03.2026
18:01
481
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
19.03.2026
20:41
742
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
17:38
731
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
14:46
919
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
19.03.2026
12:24
716
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
19.03.2026
11:34
790
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
720
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
18.03.2026
21:11
694
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
20.03.2026
23:29
162
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
293
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
345
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
332
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
394
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
357
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
363
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
344
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
476
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
479
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
409
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
500
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
567
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
582
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
611
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
582
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
630
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
750
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
763
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
741
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
762
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
807
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
721
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
830
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
730
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














