TRAGIC // Un deputat PAS a decedat după ce a fost înțepat de viespe: Mesajul Parlamentului
3793
ACTUALIZARE // Deputatul Iurie Păsat a decedat la scurt timp după ce a fost înțepat de viespe, iar medicii de pe ambulanță sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.
Cazul a șocat satul Bălceana, unde locuia deputatul, fost primar al acestei localități din raionul Hâncești.
Mai mulți săteni au declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că tragedia a avut loc în hangarul de lângă casa lui Iurie Păsat, unde familia își ținea tehnica agricolă.
Mai exact, Iurie Păsat, vicepreședintele Comisiei parlamentare pentru agricultură și industrie alimentară, a mers astăzi-dimineață în hangar, unde a fost înțepat de viespe.
În scurt timp, la fața locului au ajuns medicii și polițiștii, dar deputatul, care a participat săptămâna trecută la ultima ședință din sesiunea de primăvară a Parlamentului, a suferit un șoc anafilactic și a decedat pe loc.
Sătenii ne-au povestit că fostul primar a mai trecut printr-o „cumpănă” asemănătoare în anul trecut.
„Tot a fost înțepat de viespe, tot acolo, dar atunci a fost salvat”, ne-a spus domnul Ion din Bălceana.
Iurie Păsat urma să împlinească vârsta de 52 de ani pe 9 august curent și a lăsat în urmă trei copii și o soție îndurerată, profesoară la școala din sat.
ACTUALIZARE // Parlamentul a semnat un mesaj de condoleanțe pentru familia deputatului Iurie Păsat, decedat subit în dimineața zilei de luni din cauza unui șoc anafilactic provocat de înțepături de viespe.
„Parlamentul Republicii Moldova deplânge trecerea subită în eternitate a deputatului Iurie Păsat, vicepreședinte al Comisiei agricultură și industrie alimentară.
De-a lungul anilor, a fost alături de oameni, atât în calitate de deputat, cât și de primar al localității Bălceana din raionul Hâncești. Și-a adus aportul la soluționarea problemelor cetățenilor și s-a dedicat comunității cu înțelepciune și responsabilitate.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, corpul de deputați și de funcționari transmit, în aceste momente triste, sincere condoleanțe familiei îndurerate, rudelor, prietenilor și colegilor. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, se arată în necrologul semnat de Parlamentul R. Moldova.
Vicepreședintele Comisiei parlamentare pentru agricultură și industrie alimentară, Iurie Păsat, a decedat luni-dimineață, după ce a fost înțepat de o viespe.
Anunțul a fost făcut de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) într-o postare pe Facebook.
„Cu mare durere în suflet anunțăm decesul colegului nostru, deputatul Iurie Păsat, vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru agricultură și industrie alimentară. Decesul a survenit azi-dimineață, din cauza unui șoc anafilactic provocat de înțepături de viespe. Iurie Păsat a fost un coleg dedicat, muncitor, integru. De-a lungul anilor, s-a dedicat comunității, inclusiv în calitatea sa de primar al satului Bălceana. Exprimăm cele mai sincere condoleanțe familiei și celor apropiați și le suntem alături în aceste momente foarte grele”, se arată în mesajul PAS.
Iurie Păsat urma să împlinească în această săptămână, pe 9 august, vârsta de 52 de ani.
Până a deveni deputat în anul 2021, Iurie Pasat a deținut, în perioada anilor 2011 - 2015 și 2019 - 2021, funcția de primar al satului Bălceana, raionul Hâncești.
15.05.2026
19:00
190
Peste 950 de profesori vor evalua lucrările la examenele naționale din 2026, comisiile republicane au fost aprobate
15.05.2026
18:52
219
Maia Sandu pleacă la Tallinn pentru discuții privind securitatea regională și aderarea Moldovei la UE
15.05.2026
17:42
259
GoPro caută salvarea în contracte militare și o posibilă vânzare, după ani de declin financiar
15.05.2026
17:31
259
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu ministrul de stat german pentru Europa despre sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE și securitatea regională
15.05.2026
17:11
277
MEC lansează Consiliul consultativ pentru extinderea educației multilingve și a Programului Național de învățare a limbii române
15.05.2026
16:34
346
Maia Sandu discută la Chișinău cu oficiali britanici despre securitate regională și parcursul european al Republicii Moldova
15.05.2026
16:28
374
Statul pregătește lege nouă pentru oprirea rapidă a construcțiilor ilegale și protejarea cumpărătorilor
15.05.2026
15:22
442
Securitate energetică comună: Republica Moldova și Ucraina accelerează construcția de noi linii electrice și integrarea în piața UE
15.05.2026
13:09
519
Maia Sandu, la reuniunea miniștrilor Consiliului Europei la Chișinău: extinderea UE, răspuns la agresiunea Rusiei și apărarea democrației europene
15.05.2026
12:39
439
Funcționarii publici, instruiți la Chișinău pentru aplicarea standardelor europene de protecție a minorităților naționale
15.05.2026
19:00
58
Peste 950 de profesori vor evalua lucrările la examenele naționale din 2026, comisiile republicane au fost aprobate
15.05.2026
18:52
74
Maia Sandu pleacă la Tallinn pentru discuții privind securitatea regională și aderarea Moldovei la UE
15.05.2026
17:42
228
GoPro caută salvarea în contracte militare și o posibilă vânzare, după ani de declin financiar
15.05.2026
17:31
227
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu ministrul de stat german pentru Europa despre sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE și securitatea regională
15.05.2026
17:11
259
MEC lansează Consiliul consultativ pentru extinderea educației multilingve și a Programului Național de învățare a limbii române
15.05.2026
16:34
326
Maia Sandu discută la Chișinău cu oficiali britanici despre securitate regională și parcursul european al Republicii Moldova
15.05.2026
16:28
351
Statul pregătește lege nouă pentru oprirea rapidă a construcțiilor ilegale și protejarea cumpărătorilor
15.05.2026
15:22
432
Securitate energetică comună: Republica Moldova și Ucraina accelerează construcția de noi linii electrice și integrarea în piața UE
15.05.2026
13:09
501
Maia Sandu, la reuniunea miniștrilor Consiliului Europei la Chișinău: extinderea UE, răspuns la agresiunea Rusiei și apărarea democrației europene
15.05.2026
12:39
430
Funcționarii publici, instruiți la Chișinău pentru aplicarea standardelor europene de protecție a minorităților naționale
15.05.2026
11:28
526
Moment ISTORIC la Chișinău: A fost instituit oficial Comitetul de Management al Tribunalului Special pentru agresiunea Rusiei. Alain Berset: „Tribunalul Special reprezintă speranța că agresiunea împotriva Ucrainei nu va rămâne nepedepsită”
15.05.2026
11:11
478
MAIA marchează Ziua națională a medicului veterinar și mizează pe tot mai mulți tineri în această profesie
15.05.2026
11:06
532
FOTO // Maia Sandu face „bilanțul REZISTENȚEI”. De la o „mână de oameni” la guvernare: Deceniul care a schimbat traiectoria PAS și a Republicii Moldova
15.05.2026
10:57
498
Seminare regionale despre cultivarea și procesarea cânepii industriale cu expert ceh în Republica Moldova
15.05.2026
08:04
529
Horoscopul zilei 15.05.2026
15.05.2026
02:59
1096
Juriul decide soarta OpenAI în procesul Elon Musk vs. Sam Altman și Microsoft
15.05.2026
01:22
1907
SpaceXAI pierde cercetători-cheie după fuziunea cu xAI, pe fondul presiunii extreme de muncă și al ofertelor rivale din industria AI
14.05.2026
23:22
1668
Noua companie a lui Richard Socher vrea să construiască o superinteligență AI care se auto-îmbunătățește fără intervenție umană
14.05.2026
22:57
946
OpenAI ia în calcul să dea în judecată Apple după eșecul integrării ChatGPT în iPhone
14.05.2026
22:44
612
YouTube Shorts și podcasturile video cuceresc sufrageria: 2 miliarde de ore urmărite pe televizoare în fiecare lună
779
Argentina caută sursa focarului de hantavirus de pe nava de croazieră, dar Ushuaia respinge acuzațiile privind „pacientul zero”
14.05.2026
21:10
711
OpenAI recunoaște furt de date interne după compromiterea unor proiecte open source
14.05.2026
20:57
679
Vreme plăcută și mai caldă în Republica Moldova, vineri 15 mai 2026
14.05.2026
20:51
1002
Cerebras deschide sezonul IPO 2026: listare uriașă de 5,5 miliarde de dolari și evaluare de 56,4 miliarde
14.05.2026
19:51
709
Maia Sandu consolidează parteneriatele europene: întrevederi la Chișinău cu miniștrii de externe ai Elveției, Norvegiei și Franței
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.21
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














