Tragedie pe autostrada A21 în Italia: tânăr român de 31 de ani moare pe bancheta din spate, în timp ce părinţii credeau că doarme
873
Un bărbat de 31 de ani, de origine română, a murit în urma unui atac de cord în timp ce se afla pe bancheta din spate a maşinii părinţilor săi, duminică dimineaţă, în Italia. Aproximativ o sută de kilometri, părinţii au crezut că fiul lor dormea, înainte să îşi dea seama că îşi pierduse cunoştinţa şi nu mai respira, potrivit presei italiene.
Tragedia a avut loc în jurul orei 7:30, pe autostrada A21, între punctele de taxare Casteggio şi Voghera. Familia, de origine română şi rezidentă la Piacenza, se îndrepta spre Torino în momentul incidentului.
Tatăl era la volan, soţia sa se afla pe scaunul din dreapta, iar fiul lor stătea pe bancheta din spate.
Potrivit informaţiilor preluate din cotidianul italian „Corriere della Sera”, tânărul a suferit un stop cardiac brusc. Nu a avut timp să rostească niciun cuvânt pentru a-şi chema părinţii în ajutor şi s-a prăbuşit în tăcere.
O bună bucată de drum, părinţii nu au observat că fiul lor nu mai dădea semne de viaţă. Au crezut pur şi simplu că adormise, fiind o călătorie lungă şi obositoare.
Doar după ce a trecut o perioadă îndelungată de la ultimele sale cuvinte, au început să îl strige. Nu au primit niciun răspuns, iar cand şi-au dat seama, parcurseră deja aproximativ 100 de kilometri.
Părinţii au decis să oprească într-o zonă de odihnă. Când l-au atins, au constatat cu groază că fiul lor îşi pierduse cunoştinţa şi că nu mai avea puls.
Au alertat imediat serviciile de urgenţă. Medicii sosiţi la faţa locului au încercat să intervină, însă nu au mai putut face nimic şi au fost nevoiţi să constate decesul tânărului.
Conform informaţiilor transmise către echipajele medicale, tânărul suferea de probleme cardiace uşoare, care însă, în mod neaşteptat, au dus la acest stop cardiac fatal.
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă















