TOP: Care sunt cele mai scumpe și mai ieftine orașe din lume în 2023
3642
Profimedia Studiul anual „ Worldwide Cost of Living Index”, realizat de Economist Intelligence Unit (EIU), arată că, în medie, prețurile au crescut cu 7,4% în termeni de monedă locală pentru peste 200 de bunuri și servicii utilizate în mod obișnuit. Acest lucru marchează o scădere față de creșterea-record de 8,1% raportată anul trecut, dar creșterea prețurilor rămâne semnificativ mai mare decât tendința din 2017 - 2021.
Analiza din acest an acoperă 173 dintre marile orașe ale lumii, dar fără Kiev, care nu a făcut obiectul unui sondaj nici în 2022 din cauza războiului, și Caracas, care continuă să se confrunte cu hiperinflația, așa cum s-a întâmplat și anul trecut.
Zurich şi Singapore sunt cele mai scumpe oraşe din lume, chiar înaintea New York-ului, într-un context de creşteri încă puternice ale preţurilor, potrivit clasamentului publicat de săptămânalul The Economist, informează Agerpres, citând AFP.
Revista britanică estimează că preţurile au crescut în medie cu 7,4% pe parcursul anului în cele 173 de oraşe studiate, o uşoară încetinire faţă de inflaţia record de 8,1% înregistrată în 2022.
„Criza costului vieţii este departe de a se fi încheiat, iar nivelul preţurilor rămâne cu mult peste tendinţele istorice", notează Upasana Dutt, care a coordonat acest studiu care a luat în calcul preţul a 200 de produse şi servicii.
„Ne aşteptăm ca inflaţia să continue să scadă în 2024", a adăugat ea, ca urmare a efectului majorării dobânzilor decise de băncile centrale pentru a combate creşterile de preţuri.
Zurich detronează New York-ul, care a fost în fruntea clasamentului anul trecut alături de Singapore.
Patru oraşe europene se clasează printre primele zece, din cauza inflaţiei care continuă să fie ridicată în cazul alimentelor şi a îmbrăcăminţii, precum şi a aprecierii euro faţă de dolar. Această clasificare se realizează în dolari şi, prin urmare, după conversia monedelor diferitelor ţări în dolari. O creştere a euro faţă de dolar se traduce automat în preţuri mai mari în zona euro, ceea ce favorizează oraşele din regiune.
Geneva se află pe locul al treilea (la egalitate cu New York-ul), Parisul ocupă locul şapte înaintea capitalei daneze Copenhaga, care se află pe locul opt, la egalitate cu Tel Aviv, care era în fruntea clasamentului în 2021.
Top 10 cele mai scumpe orașe din lume
1. Zurich - Elveția
2. Singapore
3. New York, Statele Unite
4. Geneva, Elveția
5. Hong Kong, China
6. Los Angeles, Statele Unite
7. Paris, Franța
8. Tel Aviv, Israel
9. Copenhaga, Danemarca
10. San Francisco, Stele Unite
Pe de altă parte, oraşele americane au căzut în clasament: Los Angeles (locul al şaselea) şi San Francisco (locul zece).
Cea mai mare scădere în clasament priveşte oraşele Moscova (locul 142) şi Sankt Petersburg (locul 147), din cauza slăbirii rublei, rezultat al sancţiunilor impuse Rusiei după invadarea Ucrainei.
Cel mai ieftin oraş din lume este Damasc. Urmează Teheran și Tripoli.
Top 10 cele mai ieftine orașe din lume
1. Damasc - Siria
2. Teheran, Iran
3. Tripoli, Libia
4. Karachi, Pakistan
5. Tashkent, Uzbekistan
6. Tunis, Tunisia
7. Lusaka, Zambia
8. Ahmedabad, India
9. Lagos, Nigeria
10. Buenos Aires, Argentina
143
MAME 2, noul proiect pentru modernizarea agriculturii și integrarea fermierilor moldoveni pe piețele UE
03.03.2026
14:21
156
Cine ar vrea haos pe 25 martie? Culisele unui protest ,,apolitic" ticsit de personaje controversate și interese obscure
03.03.2026
13:23
266
Euroguidance formează 25 de specialiști pentru a integra instrumentele europene în consilierea în carieră din învățământul profesional tehnic
03.03.2026
13:12
292
Ministerul Educației impune universităților un regulament unic pentru prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale
03.03.2026
10:57
401
Șofer de 23 de ani din Edineț, fără permis și băut la volanul unui Mercedes, condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare după ce a refuzat testarea alcoolscopică
03.03.2026
10:55
452
Femeie de 67 de ani din Chișinău, condamnată la 13 ani de închisoare pentru omor la o masă de pomenire
03.03.2026
10:19
367
OPORTUNITATE, FOTO // Romanian Real Estate Forum 2026 deschide noi perspective de investiții pentru capitalul moldovenesc
03.03.2026
09:21
406
Programul FCA alocă 340 milioane lei pentru 358 de afaceri agricole micro și mici, cu credite în lei la dobândă fixă de 5,1% anual
03.03.2026
08:34
478
Horoscopul zilei 03.03.2026
03.03.2026
03:07
765
Americanii dezinstalează în masă ChatGPT după acordul cu Departamentul Apărării, rivalii de la Claude urcă pe primul loc în App Store
6
MAME 2, noul proiect pentru modernizarea agriculturii și integrarea fermierilor moldoveni pe piețele UE
03.03.2026
14:21
0
Cine ar vrea haos pe 25 martie? Culisele unui protest ,,apolitic" ticsit de personaje controversate și interese obscure
03.03.2026
13:23
255
Euroguidance formează 25 de specialiști pentru a integra instrumentele europene în consilierea în carieră din învățământul profesional tehnic
03.03.2026
13:12
282
Ministerul Educației impune universităților un regulament unic pentru prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale
03.03.2026
10:57
395
Șofer de 23 de ani din Edineț, fără permis și băut la volanul unui Mercedes, condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare după ce a refuzat testarea alcoolscopică
03.03.2026
10:55
445
Femeie de 67 de ani din Chișinău, condamnată la 13 ani de închisoare pentru omor la o masă de pomenire
03.03.2026
10:19
359
OPORTUNITATE, FOTO // Romanian Real Estate Forum 2026 deschide noi perspective de investiții pentru capitalul moldovenesc
03.03.2026
09:21
400
Programul FCA alocă 340 milioane lei pentru 358 de afaceri agricole micro și mici, cu credite în lei la dobândă fixă de 5,1% anual
03.03.2026
08:34
472
Horoscopul zilei 03.03.2026
03.03.2026
03:07
761
Americanii dezinstalează în masă ChatGPT după acordul cu Departamentul Apărării, rivalii de la Claude urcă pe primul loc în App Store
03.03.2026
03:06
567
Stripe lansează un nou instrument de billing care transformă costurile cu modelele de AI în sursă de profit pentru startup-uri
03.03.2026
02:09
625
OpenAI, prinsă între Pentagon, Anthropic și jocurile politice de la Washington în lupta pentru controlul asupra inteligenței artificiale
03.03.2026
01:56
570
Instagram, acuzat că a urmărit creșterea timpului petrecut în aplicație și a vizat intenționat adolescenții, deși știa de milioanele de copii sub 13 ani
03.03.2026
00:09
932
Cancerul bucal tot mai frecvent la tineri între 30 și 40 de ani: cauze, prevenție și simptome care impun control medical imediat
02.03.2026
21:12
661
Maia Sandu, mesaj despre memoria războiului de pe Nistru și responsabilitatea școlii în apărarea adevărului istoric
02.03.2026
21:09
1960
PSRM, pe un butoi de pulbere. Dodon recunoaște că în rândul socialiștilor sunt persoane care îl vor la ÎNCHISOARE
02.03.2026
20:25
689
Vreme mai rece și local ploi în Republica Moldova, marți 03.03.2026
02.03.2026
19:47
674
Norvegia își deschide ambasadă la Chișinău: premierul Munteanu discută cu Kamilla Kolshus extinderea cooperării și sprijinul de 181 milioane euro pentru Moldova
02.03.2026
18:59
684
Memoria victimelor regimului sovietic și a războiului din 1992, condamnată la Conferința „Cultura memoriei și recunoștinței” și asumată ca fundament pentru parcursul european al Republicii Moldova
02.03.2026
18:18
781
Hackeri activiști susțin că au spart Departamentul Securității Interne al SUA și au publicat online date despre mii de contracte ICE cu giganți tech și contractorii apărării
02.03.2026
18:08
666
Ministerul Educației lansează la Chișinău Decada „Memoriei și Recunoștinței”, la 34 de ani de la izbucnirea războiului din 1992
02.03.2026
17:48
694
Lovituri aeriene SUA-Israel în Iran, combinate cu atacuri cibernetice și prăbușirea internetului în întreaga țară
02.03.2026
15:32
649
158,79 milioane lei pentru fermieri: subvenții autorizate în februarie 2026 pentru dezvoltarea agriculturii
02.03.2026
15:04
964
Șoferi, faceți PLINUL. Războiul din Iran provocă SCUMPIREA carburanților în R. Moldova. Această tendință se va păstra, după ce a fost blocată Strâmtoarea Ormuz prin care trec circa 20% dintre cantitățile de țiței la nivel mondial
02.03.2026
14:39
1371
AVERTISMENT // Mai mulți așa-zisi funcționari și OFICIALI din Transnistria riscă să rămână fără CETĂȚENIA R. Moldova: „Ei trebuie să răspundă în fața Constituției, nu a Kremlinului și a autorităților separatiste”
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.23
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi


















