Toate organismele vii s-ar trage din LUCA, o celulă de acum 4,2 miliarde de ani
1540
Shutterstock Tot ceea ce este viu în prezent pe Pământ s-ar trage dintr-un strămoş comun, o celulă care a trăit acum 4,2 miliarde de ani, cu doar câteva sute de milioane de ani după formarea planetei noastre, conform unui nou studiu, transmite Live Science.
Ultimul strămoş universal comun pentru viaţa de pe Terra, denumit cu afecţiune "LUCA" de către oamenii de ştiinţă (acronimul de la „last universal common ancestor") nu era foarte diferit de bacteriile complexe din prezent şi a trăit într-un ecosistem în care abundau şi alte specii unicelulare precum şi virusuri.
„Ceea ce este cu adevărat interesant este că a devenit clar că dispunea de un sistem imunitar, ceea ce arată că până şi acum 4,2 miliarde de ani strămoşul nostru era angajat într-o cursă a înarmării împotriva virusurilor", a declarat Davide Pisani, genetician la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, şi co-autor al acestui studiu, arată Agerpres.
Întreaga viaţă celulară terestră are anumite caracteristici comune: foloseşte aceleaşi proteine, acelaşi tip de energie pentru activarea celulară (ATP) şi toate celulele folosesc ADN pentru a păstra informaţia. Este improbabil ca existenţa acestor caracteristici comune să fie o coincidenţă; toate indică faptul că viaţa aşa cum o cunoaştem azi provine dintr-o singură sursă.
Înaintea acestui studiu, oamenii de ştiinţă estimau că LUCA a trăit acum 3,9 miliarde de ani. Datarea unor evenimente genetice produse în urmă cu atât de mult timp este însă problematică.
În noul studiu, publicat la 12 iulie în jurnalul Nature Ecology & Evolution, cercetătorii şi-au propus să identifice cu mai mare precizie originile lui LUCA. Echipa a comparat toate genele din 700 de specii prezente de bacterii şi arhee (organisme similare bacteriilor dar care nu au organite despărţite de membrane şi care deseori trăiesc în medii extreme).
Ei au ales bacteriile şi arheele pentru că acestea sunt considerate cele mai vechi forme de viaţă pentru că toate celelalte vieţuitoare, eucariotele (protozoarele, ciupercile, plantele şi animalele) au evoluat din uniuni între aceste două tipuri de celule. Apoi, cercetătorii au numărat mutaţiile care au apărut de-a lungul timpului în genomurile acestor organisme şi în cadrul a 57 de gene comune pentru toate cele 700 de organisme, folosind ratele observate de producere a mutaţiilor pentru a estima când a trăit LUCA.
Ei au stabilit vârsta estimată şi folosind fosile ale unor forme de viaţă străvechi, aşa cum sunt rămăşiţele unei pături microbiene vechi de 3,48 de miliarde de ani din Australia. Analiza fosilelor străvechi le-a oferit informaţii cu privire la condiţiile atmosferice primordiale de pe Pământ şi au oferit o estimare cu privire la modul în care LUCA ar fi supravieţuit.
În urma analizei cercetătorii au ajuns la concluzia că LUCA a trăit în urmă cu aproximativ 4,2 miliarde de ani.
„Nu ne-am aşteptat ca LUCA să fie atât de bătrân, cu doar câteva sute de milioane de ani mai tânăr decât Pământul", a declarat Sandra Álvarez-Carretero, cercetătoare la UCL Marea Britanie şi co-autoare a studiului. În acea perioadă de timp, în Hadean (acum 4.6 miliarde până la 4 miliarde de ani), Pământul era un loc inospitalier, cu oceane fierbinţi şi foarte puţin oxigen atmosferic.
În plus, prin sortarea genelor după funcţia lor celulară, cercetătorii au putut spune câte ceva despre cum şi unde a trăit LUCA, precum şi cu ce se hrănea. Analiza lor nu a reuşit să identifice cu precizie habitatul lui LUCA dar sugerează că acesta trăia probabil în mediul marin, în hornuri hidrotermale de mică adâncime sau în izvoare fierbinţi. În plus, ei au ajuns la concluzia că LUCA ar fi tolerat temperaturi extreme în medii anaerobe, bazându-se pentru energie pe produsele de metabolism ale altor microorganisme cu care împărţea ecosistemul.
Dovezile că LUCA nu trăia singur provin din reconstrucţia căilor sale metabolice. Aceasta sugerează că LUCA ar fi folosit pentru energie materiale organice descompuse de alţi microbi. Alte dovezi provin din concluzia surprinzătoare că LUCA era echipat cu gene care aveau funcţii de protecţie împotriva infecţiilor virale.
Faptul că LUCA a trăit într-un ecosistem înfloritor are implicaţii interesante pentru posibilitatea existenţei vieţii pe alte planete, conform coordonatorului acestui studiu, Philip Donoghue, profesor de paleobiologie la Universitatea din Bristol.
„Acest lucru sugerează că viaţa poate fi înfloritoare în biosfere asemănătoare Pământului în alte părţi ale Universului", a spus Donoghue.
23.12.2025
19:44
179
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
172
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
18:06
358
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
23.12.2025
17:58
359
Atacurile recente ale Rusiei provoacă victime și întreruperi de curent în vestul Ucrainei, chiar înainte de Crăciun
23.12.2025
17:51
338
Elevii din Moldova strălucesc la Gala Olimpicilor 2025 cu premii internaționale și regionale remarcabile
23.12.2025
15:58
486
Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care au provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
23.12.2025
15:46
413
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:27
431
Inovație și educație avansată la USMF „Nicolae Testemițanu”: patru noi laboratoare în domeniul farmaceutic deschise cu sprijin internațional
23.12.2025
15:26
414
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
23.12.2025
15:08
459
Infracțiuni îngrozitoare: Femeie din Rîșcani condamnată la 15 ani pentru exploatarea prin muncă și cerșetorie a doi copii
23.12.2025
12:55
512
Un tânăr chișinăuian se dădea drept lucrător bancar și a păcălit o femeie de 16.999 lei pentru un iPhone 16, condamnat cu suspendare
23.12.2025
11:56
551
Noi PERMISE de conducere începând cu 2026. Cele mai IMPORTANTE schimbări
23.12.2025
19:44
89
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
114
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
18:06
344
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
23.12.2025
17:58
351
Atacurile recente ale Rusiei provoacă victime și întreruperi de curent în vestul Ucrainei, chiar înainte de Crăciun
23.12.2025
17:51
328
Elevii din Moldova strălucesc la Gala Olimpicilor 2025 cu premii internaționale și regionale remarcabile
23.12.2025
15:58
474
Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care au provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
23.12.2025
15:46
408
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:27
424
Inovație și educație avansată la USMF „Nicolae Testemițanu”: patru noi laboratoare în domeniul farmaceutic deschise cu sprijin internațional
23.12.2025
15:26
407
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
23.12.2025
15:08
451
Infracțiuni îngrozitoare: Femeie din Rîșcani condamnată la 15 ani pentru exploatarea prin muncă și cerșetorie a doi copii
23.12.2025
12:55
502
Un tânăr chișinăuian se dădea drept lucrător bancar și a păcălit o femeie de 16.999 lei pentru un iPhone 16, condamnat cu suspendare
23.12.2025
11:56
547
Noi PERMISE de conducere începând cu 2026. Cele mai IMPORTANTE schimbări
23.12.2025
11:48
489
Maia Sandu și Oana Țoiu, discuții la Chișinău despre parcursul european al Republicii Moldova și parteneriatul strategic cu România
23.12.2025
08:35
604
Horoscopul zilei 23.12.2025
23.12.2025
00:29
744
Zelenski anunță progrese în discuțiile cu SUA și Europa pentru încheierea conflictului cu Rusia
23.12.2025
00:10
1027
Vance prezice dificultăți majore în eforturile de pace dintre Rusia și Ucraina: teritoriul Donbas și alte concesii, obstacole serioase în calea unei soluții pașnice
22.12.2025
20:23
872
Schimbări Metorologice Ușoare în Republica Moldova - 23.12.2025
22.12.2025
18:35
653
Bălți primește titlul de Capitala Tineretului 2026-2027 și finanțare pentru dezvoltare comunitară
22.12.2025
17:48
775
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
22.12.2025
17:34
809
Moscova critică ”progresele lente” în negocierile cu SUA și acuză ”tentative răuvoitoare” ale unor state de a le sabota, dar își arată disponibilitatea pentru un acord de neagresiune cu UE și NATO
22.12.2025
17:28
747
Dezbatere națională despre integritatea academică: rezultatele sondajului din 2025 arată o mare provocare pentru universități
22.12.2025
17:13
793
Vicepreședinta organizației Rîșcani a partidului „Șor” condamnată pentru implicare în finanțare ilegală
22.12.2025
15:32
791
Captură impresionantă de droguri sintetice în Chișinău: Un bărbat reținut cu PVP în valoare de 7 milioane de lei
22.12.2025
15:23
720
Satisfacția studenților la universitățile din Moldova în ușoară creștere, dar favoritismul și problemele de integritate persistă
22.12.2025
14:37
918
Maia Sandu stabilește prioritățile de politică externă ale Republicii Moldova, cu focus pe aderarea la UE și parteneriate strategice globale
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
Atacurile recente ale Rusiei provoacă victime și întreruperi de curent în vestul Ucrainei, chiar înainte de Crăciun
1 MDL
1 EUR
19.85
1 USD
16.92
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














