Stiri

Tinmar Energy și CE Oltenia dau startul construcției a patru parcuri fotovoltaice de 395 MW în Gorj, investiție de 243 milioane de euro

TOP 28.07.2026 14:13 Vizualizări232
Tinmar Energy și CE Oltenia dau startul construcției a patru parcuri fotovoltaice de 395 MW în Gorj, investiție de 243 milioane de euro

Tinmar Energy și Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia) anunță finalizarea procedurilor de licitație pentru cele patru parcuri fotovoltaice dezvoltate în parteneriat, moment care marchează un pas decisiv către semnarea contractelor de proiectare și execuție (EPC). Cu o capacitate instalată cumulată de aproximativ 395 MWp și o valoare totală de 243 milioane de euro, proiectele localizate în județul Gorj se conturează drept unele dintre cele mai importante investiții comune ale celor două companii în domeniul energiei regenerabile.

După o procedură amplă și competitivă, la care au fost depuse oferte de către 13 participanți, individual sau în asociere, a fost desemnat constructorul care va realiza toate cele patru parcuri fotovoltaice: asocierea formată din China Civil Engineering Construction Corporation Romania S.R.L. (lider de asociere) și Aeronaval de Construcciones e Instalaciones. Semnarea contractelor EPC marchează trecerea de la etapa de pregătire administrativă la faza de execuție efectivă a lucrărilor pe teren.

Pentru Complexul Energetic Oltenia, încheierea procedurilor de atribuire înseamnă un nou pas important în implementarea proiectelor incluse în Planul de restructurare și decarbonare al societății. Dezvoltarea noilor capacități de producție a energiei electrice din surse regenerabile contribuie la diversificarea portofoliului, la valorificarea infrastructurii deja existente și la consolidarea rolului strategic al Complexului Energetic Oltenia în asigurarea securității energetice a României.

Etapa actuală este o continuare firească a derulării investițiilor strategice ale Complexului Energetic Oltenia, finanțate prin Fondul pentru Modernizare, investiții care vor contribui la transformarea companiei într-un producător cu un portofoliu diversificat de capacități de producere a energiei electrice. În paralel, proiectele susțin strategia Tinmar Energy de extindere a producției de energie din surse regenerabile. Cele două direcții se completează reciproc în cadrul parteneriatului și contribuie, împreună, la tranziția energetică și la întărirea securității energetice a României.

Complexitatea proiectelor, dimensiunea finanțării necesare și rigoarea procedurilor de achiziție publică au impus un parcurs atent și etapizat, susținut permanent de echipele Tinmar Energy și CE Oltenia. Profesionismul echipelor implicate și înțelegerea clară a amplorii și necesității acestor investiții au permis o avansare constantă. Fiecare etapă a fost parcursă cu seriozitate și transparență, sub supravegherea autorităților competente: de la constituirea societăților de proiect, la accesarea finanțării europene, apoi la organizarea procedurilor pentru desemnarea contractorilor EPC.

Proiectele dispun de o structură de finanțare solidă, bazată pe fonduri alocate prin Fondul de Modernizare, pe contribuția acționarilor și pe împrumuturi bancare. Fondul de Modernizare a început deja să aloce sumele aferente proiectelor, iar aceste resurse financiare sunt utilizate treptat în investițiile aflate în derulare.

Valoarea totală a investițiilor ilustrează amploarea parteneriatului. Cele patru parcuri fotovoltaice supuse licitației însumează o capacitate instalată de 395 MWp, cu o valoare de 243 milioane euro. Portofoliul comun este completat de o centrală în ciclu combinat pe gaz, cu o capacitate de 475 MW și o valoare estimată la 475 milioane euro. În ansamblu, valoarea cumulată a proiectelor fotovoltaice și pe gaz depășește 700 milioane euro, ceea ce poziționează aceste cinci proiecte ale parteneriatului Tinmar Energy - CE Oltenia printre cele mai consistente inițiative de investiții din sectorul energetic românesc din ultimii ani.

Dezvoltarea acestor proiecte este aliniată obiectivelor Uniunii Europene privind creșterea ponderii energiei din surse regenerabile și accelerarea tranziției către un sistem energetic decarbonizat. Astfel, investițiile nu răspund doar unor nevoi naționale imediate, ci se înscriu și în direcțiile strategice europene pe termen mediu și lung.

Dincolo de cifre, proceduri și structuri de finanțare, parteneriatul Tinmar Energy - CE Oltenia se sprijină, în esență, pe o înțelegere solidă între cei doi acționari, unul 100% privat și celălalt public. Această înțelegere a fost consolidată treptat, pas cu pas, pe parcursul întregului proces. Deciziile-cheie, inclusiv structurarea financiară a proiectelor și selecția contractorilor EPC, au fost adoptate în comun, prin dialog constant și o convergență clară de obiective și interese. Tocmai această abordare comună a permis transformarea unui proiect complex, cu numeroase etape administrative și financiare, într-un rezultat concret și funcțional.

Cu societăți de proiect deja operaționale, cu finanțarea asigurată și cu echipe experimentate la nivel tehnic și de management, cele cinci proiecte energetice ale parteneriatului Tinmar Energy - CE Oltenia intră acum în linie dreaptă. Parcursul de până acum confirmă maturitatea unui parteneriat construit pe rigoare, perseverență și, mai ales, pe o colaborare solidă și de durată între cei doi acționari.

Implementarea acestor proiecte reprezintă, pentru Complexul Energetic Oltenia, încă o etapă esențială în procesul de transformare și modernizare, prin dezvoltarea de noi capacități de producere a energiei electrice cu emisii reduse de carbon. Investițiile realizate în parteneriat cu Tinmar Energy vor contribui la consolidarea unui mix energetic echilibrat, la creșterea flexibilității Sistemului Energetic Național și la menținerea rolului strategic al Complexului Energetic Oltenia în sectorul energetic românesc.

Constantin-Cosmin Trufelea, președintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia, a precizat:

,,Finalizarea procedurilor de atribuire pentru noile proeiecte reprezintă un pas important în implementarea investițiilor strategice asumate prin Planul de restructurare și decarbonare al Complexului Energetic Oltenia. Intrarea proiectelor în faza de execuție confirmă angajamentul societății pentru dezvoltarea de noi capacități de producție din surse regenerabile, pe lângă capacitățile existente. Acest parteneriat demonstrează că, prin colaborare, profesionalism și o viziune comună, pot fi realizate investiții majore care consolidează securitatea energetică a României și susțin dezvoltarea durabilă a sectorului energetic”.

Convingerea privind valoarea strategică a acestui parteneriat este împărtășită și de partenerul privat al proiectului. Augustin Oancea, fondatorul Grupului Tinmar, a declarat: "Proiectele derulate alături de partenerul din sectorul public, Complexul Energetic Oltenia, reprezintă o prioritate strategică pentru Grupul Tinmar, iar desemnarea contractorului EPC pentru parcurile fotovoltaice marchează un pas esențial în cadrul derulării acestor proiecte. Personal, am toată convingerea că alături de partenerul nostru vom duce aceste proiecte la bun sfârsit, consolidănd poziția Tinmar ca actor de încredere în tranziția energetică din România".

Sunt adresate mulțumiri tuturor ofertanților care au participat la această procedură și sunt felicitați pentru efortul depus și seriozitatea cu care au tratat proiectele licitate. Fiecare ofertă a fost analizată cu atenție și în deplină bună-credință, în concordanță cu principiile de transparență și de tratament egal specifice achizițiilor publice. Este exprimată speranța unei colaborări care să respecte termenele și condițiile asumate, astfel încât proiectele să fie finalizate cu respectarea calendarului stabilit.

Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 28.07.2026 28.07.2026 13:33 376 Horoscopul zilei 28.07.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.09 1 USD 17.63 1 RON 3.84 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri