VIDEO // Timofti a spus la București care trebuie să fie DEZIDERATUL viitorului președinte al R. Moldova
1469
Președintele Nicolae Timofti, aflat astăzi într-o vizită oficială în România, a declarat că, probabil, aceasta este ultima pe care o efectuează în mandatul care îi expiră peste o lună și i-a mulțumit omologului său de la București, Klaus Iohannis, că l-a invitat peste Prut, mai ales că și prima sa vizită peste hotare în calitate de președinte tot la București a efectuat-o.
„Relația specială și privilegiată între statele noastre se exprimă prin proiectele bilaterale, multe dintre care sunt în desfășurare și altele urmează. Criza politică de la Chișinău și cea instituțională nu a afectat în niciun fel dialogul politic și economic între cele două maluri ale Prutului. Dimpotrivă, am sentimentul că greutățile prin care trece R. Moldova ne-au apropiat și mai mult, iar perspectivele de colaborare devin și mai evidente, de neocolit. Asistența acordată de România parcursului nostru european, succesul pe care le-am repurtat în trecut se datorează și autorităților de la București în mare măsură.
Când vorbim despre investiții, cred că este foarte important ca în R. Moldova să investească capital un partener serios, de încredere și cu bune intenții, așa cum este România pentru noi. Apropierea noastră politică, economică și informațională trebuie să fie un deziderat al anilor care urmează. Suntem uniți prin sânge, istorie și spirit. Trebuie doar să punem în valoare acest tezaur comun în numele prosperității și securității”, a declarat Nicolae Timofti într-o conferință de presă susținută împreună cu Klaus Iohannis la București.
La rândul său, președintele României, Klaus Iohannis, a apreciat că, în mandatul său, Nicolae Timofti „a dovedit cu certitudine că dumnealui este foarte aproape nu numai de R. Moldova, ci și de România și promovează ideea unei colaborări intense între țările noastre”.
Potrivit lui Iohannis, R. Moldova se află într-o „situație complicată”, cu un Guvern nou care are în față multe provocări, președintele este pe final de mandat, dar s-a arătat optimist că cele două state vor colabora în continuare.
„România declară demult că este alături de R. Moldova. Este evident că sprijinul pe care dorim să-l dăm R. Moldova, în special în privința finanțelor, un împrumut rambursabil și ajutor umanitar nerambursabil, trebuie să vină în situația în care constatăm și noi progrese în R. Moldova. Am aflat cu bucurie că unele dintre condiții sunt deja puse în practică. Puteți, dle președinte, să contați pe noi, suntem aproape, hotărâți să vă sprijinim pe drumul proeuropean. Este nevoie de mult mai multe proiecte economice comune, cum ar fi gazoductul. Ambele părți își doresc continuarea acestuia, pentru a oferi R. Moldova alternative energetice”, a declarat Klaus Iohannis.
Președintele Iohannis a mai spus că România așteaptă „primii pași” de la autoritățile R. Moldova privind stabilizarea situației în sistemul bancar, reformarea justiției și semnarea unui acord cu FMI pentru a aloca prima tranșă de 60 de milioane de euro din acordul de împrumut.
La final, Nicolae Timofti a ținut să spună că este atras foarte mult de România - „Mă simt ca acasă și aici, și în Moldova” - și și-a exprimat speranța că cetățenii R. Moldova vor opta numai pentru partidele care vor fi capabile să ducă statul în Uniunea Europeană.
Menționăm că, la București, Nicolae Timofti se va întâlni, de asemenea, cu premierul Dacian Cioloș și cu președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.
16.12.2025
18:25
496
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
16:28
533
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
14:10
608
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
560
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
15.12.2025
19:02
1351
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:50
883
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
15:54
774
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
09:18
1092
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
813
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
1179
Maia Sandu în vizită oficială în Grecia pentru întărirea relațiilor bilaterale și discuții despre parcursul european al Republicii Moldova
17.12.2025
01:26
333
Moscova refuză orice discuție privind teritoriile ocupate din Ucraina, în timp ce Kievul continuă dialogul cu Statele Unite pentru pace.
16.12.2025
20:45
549
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
16.12.2025
20:28
433
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
19:41
456
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
16.12.2025
18:25
494
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
17:56
569
Reuniune la Bender: Experți în problematice economice și statistice discută integrarea cu standardele europene și armonizarea legislației pe ambele maluri ale Nistrului
16.12.2025
17:50
586
Decizia surprinzătoare a PSD: Partidul sprijină o moțiune simplă pe mediu alături de AUR, provocând discuții la nivelul Parlamentului European
16.12.2025
17:47
490
AIPA autorizează plăți considerabile pentru agricultori, inclusiv compensații pentru îngheț și furtuni
564
Condamnări de închisoare pentru doi inculpați implicați în spălarea a 4,4 milioane de lei de la Banca de Economii
16.12.2025
17:46
490
Ministra Agriculturii anunță măsuri temporare de susținere a fermierilor din Cahul în fața executărilor silite
626
Ministerul Agriculturii clarifică utilizarea termenilor "eco", "bio", "ecologic" și "organic" pentru produse sigure și conforme în Moldova
16.12.2025
16:29
493
Licitația pentru producători de energie regenerabilă cu capacitate mare începe oficial pe 19 decembrie 2025
16.12.2025
16:28
531
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
16:19
497
Liceul „Ion Creangă” din Fălești se transformă într-o școală model cu ajutorul Poloniei și Uniunii Europene
16.12.2025
16:12
534
Eveniment de dialog între MIDR și mediul privat pentru impulsionarea proiectelor de infrastructură în Moldova
16.12.2025
15:43
511
Programul remedial la matematică aduce rezultate remarcabile: rata de promovare la examenul de absolvire a crescut de la 3% la 52% pentru participanți
16.12.2025
15:12
562
Zelenski și SUA pregătesc planul de pace din weekend, posibile discuții la nivel înalt în curând
16.12.2025
14:28
630
Avocat din Chișinău, acuzat de escrocherie pentru înșelarea clienților cu expertize false și însușirea a 29 000 de lei.
16.12.2025
14:10
604
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
558
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
16.12.2025
13:07
666
Nicuşor Dan, pesimist cu privire la pacea dorită de Rusia și apel la sprijin european pentru Ucraina în negocieri
16.12.2025
13:05
565
Elevii de la Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi beneficiază de noi instruiri practice datorită unei stațiuni moderne de procesare a producției horticole.
16.12.2025
11:41
531
Bărbat condamnat la 19 ani de închisoare pentru abuz asupra familiei și fiicei sale minore
16.12.2025
10:25
691
Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
16.12.2025
10:21
748
Turcia doboară o dronă necontrolată deasupra Mării Negre în contextul tensiunilor crescute din regiune
16.12.2025
08:32
632
Horoscopul zilei 16.12.2025
Moscova refuză orice discuție privind teritoriile ocupate din Ucraina, în timp ce Kievul continuă dialogul cu Statele Unite pentru pace.
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.84
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














