Stiri
Tauber contra Năstase, Chișinău, Dodonău sau Plahotniucău?
Politică
24.03.2019
13:30
3105
3105
Trustia, elegii politikoase
Kazahii ne-au luat-o înainte, au rebotezat capitala Astana, dându-i numele președinelui Nursultan Nazarbaev, în semn de recunoștință și apreciere a faptului că i-a coordonat timp de treizeci de ani fără relaxare. De-acu înainte, Nursultan Abișevici va păși pe străzile Nursultanului, bucurându-se de privilegiul singular de a se plimba prin orașul propriei existențe fizice și de a-și admira propriul monument manual. Nici Lenin, nici Stalin n-au avut asemenea șansă, deși au fost mai vii decât toți viii și au purtat nume adecvate, care s-au pretat celei mai progresiste toponimii din lume.
Nouă însă nu prea ne-a mers cu Snegur, Lucinschi, Voronin sau Timofti, care nici nu fumează pipă ca Stalin și nici nu au întreținut relații sexuale extraconjugale riscante ca Lenin, și nici numele lor nu prea sună ca orașe, pretându-se în cel mai bun caz unor denumiri de vapoare, străzi sau mahalale. Doar numele Dodon produce o oarecare rezonanță eufonică, dar cam monotonă, ca de talangă. S-ar putea, în caz de necesitate, să se procedeze analogic: Chișinău să fie numit Dodonău, dar cine își poate imagina că Dodon coordonează cu adevărat și va câștiga alegerile 30 de ani la rând? Poate să rebotezăm Chișinăul în Plahotniucău, dar sună fatalist și pretențios.
Acum stau și mă gândesc la cei care nu înțeleg gluma, care se arată indignați de parasolarul antimercur al Marinei Tauber și indulgenți peste măsură față de predilecția nepatriotică, primejdioasă a lui Andrei Năstase pentru somon și varză de mare.
Al vostru bertelier, cacofondat, Ion Buraga

Stiri relevante
29.12.2024
10:05
1667
Cine visează la revoluție?
22.12.2024
10:07
1766
Cine face listele?
15.12.2024
10:41
2975
Înțelepciunea rusească a lui Călin Georgescu
08.12.2024
10:25
3114
Ce îi unește pe Vlad Filat și Ilan Șor?
01.12.2024
10:18
2217
Unde a dispărut înțelepciunea rusească, dacă a fost?
24.11.2024
10:09
3372
Rusia are dreptul să bombardeze pe oricine, fiindcă e măreață
17.11.2024
10:23
2119
Baba Hârca și lecțiile ei de frumusețe
10.11.2024
10:32
2079
Pescarii se recunosc unii pe alții de departe
03.11.2024
10:05
1213
E mai bine să alegem politicieni corupți, decât integri
27.10.2024
08:39
1832
Hegemonia chineză va fi mai puțin hegemonică?
20.10.2024
10:14
1194
Arabii și pământul arabil
13.10.2024
10:09
2332
Sminteala și rachiul de orez

Top stiri
09.11.2025
09:06
37
Dronele ucrainene întrerup temporar curentul și căldura în orașul rus Voronej
09.11.2025
08:24
247
Moldova pregătește vize pentru cetățenii CSI: Guvernul denunță acordul de liberă circulație
09.11.2025
08:02
237
Horoscopul zilei 09.11.2025
09.11.2025
01:57
495
Atacuri periculoase asupra centralelor nucleare din Ucraina: Kievul solicită intervenția AIEA pentru a preveni dezastrul!
08.11.2025
23:31
565
Rusia lovește dur Ucraina: șase morți și pagube semnificative după cele mai masive atacuri balistice asupra infrastructurii energetice de la începutul conflictului
08.11.2025
21:01
635
Schimbări ușoare de vreme în Moldova în 09.11.2025
08.11.2025
20:37
805
Lavrov revine în prim-plan: Rusia lucrează la un posibil test nuclear sub conducerea lui Putin, speculații privind poziția sa în guvern
08.11.2025
20:13
692
Hodorkovski avertizează Europa: Un nou Război Rece cu Rusia este inevitabil, indiferent de deznodământul în Ucraina
08.11.2025
16:48
708
Planurile de denunțare a regimului fără vize pentru Tadjikistan și Kârgâzstan, clarificate de MAE Chișinău
08.11.2025
15:24
1174
Moldova pregătește o tranziție strategică și graduală către regimul european de vize, explică experții WatchDog
08.11.2025
14:05
675
Maia Sandu configurează noul Consiliu Național de Securitate al R. Moldova cu Anca Dragu în echipă
08.11.2025
13:29
881
România cere răgaz pentru sancțiunile SUA împotriva Lukoil, Republica Moldova riscă să fie afectată de lipsa combustibilului
08.11.2025
11:56
1156
Moldova pregătește regimul de vize pentru cetățenii CSI: 7 acorduri, pe cale de denunțare!
08.11.2025
11:29
705
Român reținut pentru omor calificat după un accident tragic în Bulgaria: șase imigranți au murit în lacul Vaia
08.11.2025
10:38
726
România caută soluții pentru a evita închiderea rafinăriei Lukoil și impactul asupra Moldovei pe fondul sancțiunilor SUA
08.11.2025
10:23
702
Comisarul european Marta Kos sosește în Republica Moldova pentru discuții despre extindere și viitorul țării
08.11.2025
08:27
637
Horoscopul zilei 08.11.2025
08.11.2025
08:07
667
Rusia lovește din nou: infrastructura energetică a Ucrainei afectată, regiuni întregi fără electricitate
08.11.2025
07:58
707
Ucraina denunță recrutarea a peste 1.400 de africani de către Rusia, profitând de sărăcia continentului
07.11.2025
23:41
2304
Fetița care l-a pus pe Putin într-o situație delicată: Întrebarea din Piața Roșie care a stârnit reacții neașteptate
07.11.2025
21:47
848
Trump îndeamnă UE să susțină Ungaria și pe Orban în fața provocărilor imigrației în Europa
07.11.2025
21:42
744
Moldova la conducerea Protocolului OMS și ONU privind Apa și Sănătatea pentru prima dată în istorie
07.11.2025
20:46
764
Vremea pentru 8 Noiembrie 2025: Un început noroş pentru weekend
07.11.2025
18:56
1024
Maia Sandu a semnat decretul pentru noua componență a Consiliului Național de Securitate
07.11.2025
17:59
877
Radu Marian explică de ce nu putem fi prieteni cu Rusia și Belarus în contextul actual tensionat
07.11.2025
17:50
926
Oficial german: Rusia ar putea ataca NATO oricând, dar este descurajată de Ucraina

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
19.71
1 USD
17.11
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.41
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi