INTERVIU // Tatiana Danilescu, moldoveanca de la MasterChef, vorbește despre experiența ei. Ce spune despre cei trei chefi

Tatiana Danilescu, tânăra profesoară de la Drept care a participat la ediția a IV-a de MasterChef, ne-a povestit despre experiența ei din bucătăria acestei emisiuni, despre prieteniile pe care le-a legat acolo și despre ce a învățat de la cei trei chefi. Chiar dacă nu a fost ea marea câștigătoare, oricum a ajuns destul de sus, iar experiența pe care a trăit-o la MasterChef a învățat-o multe.

Tatiana, cum ai ajuns să participi la MasterChef?

Nu a fost ceva ce să planific din timp. Am un văr, bucătar într-un restaurant din Italia, foarte pasionat de ceea ce face. De la el a pornit totul. La început a fost mai mult o glumă. Tot cam în glumă am mers și la preselecția de la Iași, deja când m-au sunat și mi-au zis ca am trecut mai departe și urmează să merg la București pentru a prezenta preparatul chefilor am simțit că gluma nu mai e glumă, că lucrurile au devenit serioase deja. Oricum, dacă nu îmi plăcea să gătesc, la sigur nu mă aventuram.

Cum ți-a părut experiența? Ai ajuns destul de departe în concurs, cum crezi, de ce?

Experiența MasterChef e de nedescris, e greu de redat în cuvinte, trebuie trăită! Pentru mine, deja era o realizare că am intrat în cei 22 de concurenţi care au primit şorţul MasterChef. Am ajuns cu un preparat în fața chefilor, un preparat pe care ei l-au apreciat. Nu mă gândeam până unde ajung, încercam să savurez fiecare probă!

Cum a fost la probele sub presiune, cum a fost munca în echipe și cum ai gătit pentru sutele de oameni?

Întregul concurs e sub presiune! Nu prea simți diferența între o probă sub presiune și una cu cutia misterelor spre exemplu. Nu contează dacă la sfârșitul probei va fi sau nu eliminare, presiunea oricum e enormă. Merg mai departe cei care reușesc să se concentreze, reușesc să-și controleze emoțiile și să se organizeze. Probele pe echipe au farmecul lor, aici reușita depinde de spiritul de echipă și de abilitățile organizatorice ale șefului de echipă. Cu spiritul de echipă era mai greu, totuși eram într-un concurs, unde câștigător e doar unul și fiecare vrea sa iasă în evidentă. De multe ori acest fapt era în detrimentul echipei. Să gătesc pentru sute de oameni, chiar era o adevărată provocare pentru mine. Niciodată nu am gătit pentru atâtea persoane. Și când mai pui că am gătit și în niște condiții mai „deosebite”, nu într-o bucătărie, ci în port sau în salină...

Atunci era extrem de obositor fizic, dar și psihic. Acum, când mă uit în urmă, nu mai simt oboseală, epuizarea de atunci, îmi amintesc doar partea frumoasă, partea fascinantă, unică, nu știu dacă voi mai trăi vreodată asemenea sentimente.

Cum te-ai înțeles cu colegii tai? Vă sfătuiați, vorbeați, făceați schimb de rețete?

Cu colegii m-am înțeles bine. Eu, în general, nu sunt conflictuală, sunt greu de provocat să intru în vreun conflict cu cineva. Chiar dacă toți eram personalități diferite, caractere puternice și au fost momente foarte tensionante, când eram la limită și eu, totuși, am reușit să evit situațiile neplăcute, pe care eventual le-aș fi regretat. Cert este că am cunoscut oameni minunați, talentați si mă bucur că am legat prietenii frumoase.

Discuții pe teme gastronomice, schimburi de rețete erau tot timpul. Și acum mai schimbam rețete, spre exemplu săptămâna trecută am încercat rețeta de tarte a Mariei. Superbe mi-au ieșit! Maria e regina tartelor!

Cum sunt cei 3 chefi în ochii tăi? La fel de duri cum ne par nouă la televizor?

Duri - nu, obiectivi - da! Chefii sunt profesioniști. Când ești în probă și trece vreun chef pe lângă tine, scapi cuțitul din mână sau te tai! Și nu că ți-e frică de ei, pur și simplu nu vrei să-i dezamăgești. Din momentul în care îți dau șortul, ei au mari așteptări de la tine.

Care preparat ți-a rămas aproape de inimă și de ce? L-ai gătit tu sau vreun coleg?

Preparatul care a rămas în inima mea este o plăcintă. Am lucrat într-o echipă de 3 persoane, nu aveam voie să discutăm între noi, ne înțelegeam prin semne. Plăcinta a fost cam nesărată, dar în schimb, echipa în care am lucrat a fost una perfectă. Chef Scărlătescu ne-a amintit de povestea „Sarea în bucate”, pe care a trebuit și să i-o scriem fiecare. Împreuna cu Gabriela și Raluca am rămas „fetele împăratului” din poveste și, la fiecare probă, trebuia să avem sare în buzunar.

Cum a fost, în general, experiența MasterChef și cum s-a schimbat viața ta după ce ai participat acolo?

Incredibilă, unică, extraordinară, superbă, obositoare, încântătoare, uluitoare, stresantă, fascinantă și pot continua!!! Cu siguranţă, Masterchef mi-a schimbat viața, chiar si prin simplul fapt că mă recunoaște lumea pe stradă, îmi scrie, mă felicită. Mi-am făcut prieteni, care mă așteaptă cu mare drag în București și pe care îi aștept si eu aici în Chișinău. Ce schimbări majore va mai aduce, vedem.

Mai gătești sau ai renunțat?

Întoarsă de la Masterchef, câteva săptămâni am intrat în bucătărie doar pentru a-mi face cafeaua de dimineață. Acum am revenit la regimul meu normal de gătit. Cel mai mult îmi place sa fac dulciuri. La Masterchef, în probele pe echipe, tot timpul eram responsabilă de desert.

Fac dulciuri și pentru Casa Așchiuță, un centru de plasament temporar pentru copiii în situații de risc al ONG-ului „AVE Copii” din Chișinău. Copiii de acolo sunt cei mai mari fani ai preparatelor mele. Nu sunt pretențioși, dar când gătesc pentru ei sunt plină de emoții și simt o responsabilitate enormă. Sunt copii, dar care au o poveste tristă în spate, și mă bucur enorm că dulciurile mele le aduc zâmbete pe față.

Viața ta a rămas la fel după MasterChef sau s-a schimbat în vreun fel? Nu ți-a apărut dorința să te faci bucătar profesionist?

Bucătar nu, poate mă fac patisier. Am eu o presimțire că schimbările din viața mea de după MasterChef abia urmează.

Îți mulțumim pentru interviu!