Tania Ivanova învață româna și nu vrea să fie eliberată de Putin

Trustia, elegii politikoase

Ieri la ușa salonului nostru a bătut faimoasa Tania Ivanova. Nu ați auzit de ea? Nu v-au povestit bunicii, părinții, profesorii? E Tania Ivanova, care-i „din Moscova venită și tăiește în Moldova cu mămica ei iubită”. Nu vă spune nimic acest nume?

„Asta-i Tania Ivanova…

Ea din Moscova-i venită,

Şi trăieşte în Moldova (în RSS Moldovenească, de fapt - I.B.)

Cu mămica ei iubită.

Eu îi strig: «Dă mingea-ncoace!»

Ea-mi răspunde: «Ponimaiu…»

Dar de fapt se cam preface,

Încă nu ne ştie graiul.

Eu când văd că ea greşeşte,

Mă gândesc c-ar fi mai bine

Să vorbesc cu ea ruseşte…

Dar greşesc… şi mi-i ruşine. […]

… Şi-amândouă, prieteneşte,

Stăm cu cărţile în faţă:

Eu - o-nvăţ limba de stat,

Ea - ruseşte mă învaţă”.

Când a sosit la Chișinău cu mamă-sa, fugită de soțul alcoolic în a treia generație, un poet local înduioșat i-a dedicat Taniei această poezie care a fost inclusă în crestomația limbii de stat, până naționaliștii români nu au interzis limba și literatura moldovenească, înlocuind-o cu limba și literatura română a unui stat străin. Tania rugase să i se traducă conținutul, dar foaia s-a pierdut pe undeva, ea a uitat și numele poetului și cum se numește poezia, dar nu putea uita interzicerea ei.

Din păcate, în cei 60 de ani câți au trecut de atunci, Tania Ivanova nu a reușit să însușească limba aborigenilor și asta din vina prietenei sale locale care prefera să-i vorbească rusa. Acum Tania fumează non-stop niște țigări care nu se mai produc - Belomor-Kanal (probabi, și-a făcut rezerve pe toată viața), poartă o panglică neagră-portocalie aninată pe pieptul de teflon, iar alta e împletită în gâțele ei de culoarea spicelor îmblătite. Când nu e în duși buni, ea strigă răgușit, militărește, o frază al cărei sens în limba română e următorul: „Noi v-am eliberat și o să vă eliberăm ori de câte ori vom dori, nu o să ne cerem voie de la naționaliști români!”.

După 24 februarie însă, Tania Ivanova nu mai părea în apele sale, nu mai fuma Belomor-Kanal și nu mai striga fraza cu eliberarea; cineva lansase zvonul că singurul ei fiu era căsătorit cu o ucraineancă și se stabilise în Ucraina, iar fiul fiului său, adică nepotul Taniei, era student și plecase voluntar la război....

Când am văzut-o ieri, Tania era de nerecunoscut din punct de vedere estetic: în loc de lenta colorado ea purta în păr panglica bicoloră ucraineană, iar în piept - panglica tricoloră românească, ridicând, ca Ion Ceban, mari semne de întrebare referitor la coerența comportamentului său. În a șasea lună de război, tocmai când Putin are cea mai mare nevoie de încrederea lor în eficiența și graficul spețoperației, ei l-au trădat deschis.

- Am venit să vă rog să mă învățați să vorbesc limba de stat română - spuse Tania Ivanova timid. - Din păcate, nu am învăț-o în copilărie, poetul s-a grăbit, a lustruit un pic realitatea și cursurile de la Ministerul Culturii, unde am activat peste treizeci de ani, le-am frecventat doar câteva săptămâni..., recunoscu ea cu vădite eforturi de a adăuga mai multă încărcătură de regret vocii și mimicii sale. - Acum am hotărât să-mi corectez greșeala...

În salonul nostru se lăsă o liniște de se auzeau ventilatoarele cum bâzâiau la Centrala Nucleară din Zaporojie.

- Am hotărât să învăț limba română, fiindcă mă tem că Putin va trimite armata să mă elibereze, ca pe ucraineni, - explică Tania Ivanova, dar nu ne venea să credem.

Acum stau și mă gândesc la felicitarea pe care bățosul Aleksandr Lukașenko a adresat-o ucrainenilor de Ziua Independenței Ucrainei. El s-a arătat „convins că contradicțiile de azi (bombardarea și atacarea cu rachete a orașelor și satelor ucrainene - I.B.) nu vor putea distruge fundamentul multisecular al relațiilor sincere, de bună vecinătate, între popoarele a două țări”. Tătucul belarus le-a mai urat ucrainenilor „un cer pașnic, toleranță, bărbăție (nu și feminitate), putere și succes în restabilirea unei vieți decente”. Într-adevăr, contează prietenia de veacuri între ucraineni și belaruși, iar bombardamentele sunt lucruri trecătoare. Lukașenko sugerează corect că e nevoie de o atitudine mai tolerantă, mai înțelegătoare față de Putin și față cei care susțin războiul împotriva Ucrainei. Ucrainenii sunt prea intransigenți, prea porniți împotriva armatei ruse și a rușilor care au intenții nobile, frățești, nu vor decât să-i elibereze. Rușii pot fi înțeleși: după ce secole la rândul au eliberat popoarele vecine, nu se pot opri imediat să nu-i elibereze în continuare.

Al vostru cretinoid, Ion Buraga.