SUTE de kilograme de mezeluri fără acte de proveniență, în piețele din municipiul Bălți
1919
Peste 500 de kilograme de mezeluri în asortiment, estimate la circa 35 de mii de lei, fără acte de proveniență, au fost depistate de angajații Inspectoratului de Poliție din municipiul Bălți în comun cu cei de la Direcția Teritorială a Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.
Marfa a fost depistată într-un autocamion de marca „Mercedes”, condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani din municipiului Chișinău.
Potrivit polițiștilor, lotul de mezeluri urma să fie comercializat în piețele din municipiului Bălți. Mai mult, autocamionul nu dispunea de utilaj frigorific, necesar pentru transportarea produselor alimentare. La fel, conducătorul auto nu dispunea de fişa medicală şi echipament sanitar corespunzător.
Șoferul nu a putut prezenta careva acte de însoţite şi de provenienţă a mărfii.
Persoanele care vor fi găsite vinovate de acest caz riscă o amendă de până la trei mii de lei, cu confiscarea și nimicirea mărfii.
Pentru a preveni apariţia toxiinfecțiilor alimentare, consumatorii sunt sfătuiți să cumpere produse din spații și târguri autorizate și să solicite actele de calitate și cele de conformitate a mărfii. De asemenea, să solicite bonul fiscal.
04.12.2018
19:30
12.04.2016
10:04
17.03.2016
18:01
06.03.2016
19:00
12.01.2016
11:42
26.11.2015
15:39
17.11.2015
09:58
11.11.2015
16:47
06.11.2015
12:05
28.10.2015
20:00
09.10.2015
17:10
29.08.2015
15:38
28.09.2026
14:49
28.09.2026
14:27
28.09.2026
14:27
28.09.2026
14:24
28.09.2026
14:20
28.09.2026
14:19
28.09.2026
13:56
28.09.2026
13:34
28.09.2026
13:32
28.09.2026
13:17
28.09.2026
12:54
28.09.2026
12:44
28.09.2026
12:33
28.09.2026
12:27
28.09.2026
12:05
28.09.2026
11:39
28.09.2026
11:29
28.09.2026
11:19
28.09.2026
11:08
28.09.2026
10:52
28.09.2026
10:38
28.09.2026
10:36
28.09.2026
10:31
28.09.2026
10:15
28.09.2026
10:03
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”
















