Sume mari de bani falși puși în circulație. ATENȚIE la bancnotele de 100 de lei


O grupare criminală specializată în producerea și punerea în circulație a banilor falși a fost reținută de oamenii legii. Bancnotele erau falsificate într-un apartament din sectorul Botanica al capitalei, iar activitatea ilegală era desfășurată de mai bine de doi ani. Cinci membri ai grupării, toți locuitori ai capitalei, cu vârstele cuprinse între 25 și 50 de ani, se află în prezent în arest.
Polițiștii au monitorizat gruparea timp de două luni, iar pe 5 februarie au descins în locuințele suspecților. Au fost efectuate percheziții la nouă adrese, fiind identificate materiale utilizate la falsificarea bancnotelor, dar și sume de bani în lei și euro. Oamenii legii au ridicat două imprimante, mai multe computere și harduri cu programe, 19 500 de lei și 1 150 de euro. Expertiza urmează să stabilească dacă bancnotele sunt veridice sau false.
Cercetările Poliției arată că gruparea punea în circulație bancnote false de 100 de lei. Pentru falsificare se utiliza o metodă simplă: bancnotele veridice de 10 lei erau spălate de vopsea prin metode chimice și pe aceeași hârtie se aplica nominalul de 100 lei, iar ulterior bancnotele erau scoase la imprimantă.
Deocamdată, nu se cunoaște ce sumă de bani falși a reușit să pună în circulație gruparea criminală, care activa de doi ani. Deoarece hârtia este veridică, bancnotele falsificate sunt greu de identificat.
Oamenii legii recomandă cetățenilor care au intrat în posesia banilor falși să-i aducă la Poliție, pentru ca ulterior să nu fie nevoiți să explice de unde au luat bancnotele.
În prezent, continuă cercetările pentru a fi identificată întreaga filieră criminală și toți complicii care puneau banii falși în circulație. Cei cinci membri ai grupării colaborează cu Poliția. Dacă vinovăția acestora va fi dovedită, bărbații riscă de la 7 la 15 ani de închisoare. Doi dintre suspecți au fost condamnați anterior pentru furturi.








































































