Suma-record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a salvat peste 700 de pasageri de pe Titanic
1308
Un ceas de buzunar din aur oferit în dar căpitanului unui vas care a salvat peste 700 de pasageri de pe Titanic a fost vândut în weekend pentru suma record de 1,56 milioane de lire sterline, relatează DPA/PA Media.
Este cea mai mare sumă plătită vreodată pentru obiecte de suvenir legate de Titanic, a declarat sâmbătă, după licitaţie, casa Henry Aldridge and Son, din oraşul Devizes, situat în comitatul britanic Wiltshire.
Ceasul a fost adjudecat de un colecţionar privat din Statele Unite.
Recordul anterior fusese stabilit în aprilie, când un alt ceas de buzunar, tot din aur, recuperat de lângă rămăşiţele celui mai bogat om de pe Titanic, John Jacob Astor, a fost vândut pentru 1,175 de milioane de lire sterline, de aceeaşi casă de licitaţii.
Ambele sume includ taxele şi impozitele plătite de cumpărător, au precizat organizatorii licitaţiei.
Astor avea 47 de ani când s-a scufundat odată cu nava, în 1912, după ce s-a asigurat că proaspăta sa soţie, Madeleine, a ajuns pe o barcă de salvare.
Ceasul vândut sâmbătă i-a fost dăruit căpitanului Rostron de către Madeleine Astor şi de către alte două văduve ale unor oameni de afaceri bogaţi şi foarte cunoscuţi, care au pierit în timpul scufundării Titanicului.
Titanicului.
Ceasul oferit căpitanului care a salvat peste 700 de pasageri de pe Titanic, vândut cu 1,56 milioane de lire sterline. Profimedia
„Oferit căpitanului Rostron cu recunoştinţa şi aprecierea sinceră a trei supravieţuitoare de pe Titanic la 15 aprilie 1912, doamna John B Thayer, doamna John Jacob Astor şi doamna George D Widener", se arată în inscripţia de pe ceasul Tiffany & Co, de 18 carate.
Căpitanul Rostron a primit darul de la soţia lui John Jacob Astor, în cadrul unui prânz la conacul familiei de pe Fifth Avenue, în New York, potrivit casei de licitaţii.
„A fost oferit în principal în semn de recunoştinţă pentru curajul lui Rostron în salvarea acelor vieţi, pentru că fără domnul Rostron cei 700 de oameni n-ar fi supravieţuit", a declarat Andrew Aldridge, reprezentantul casei de licitaţii, arată Agerpres.
Aldridge a precizat că această vânzare demonstrează "fascinaţia persistentă" pentru povestea Titanicului.
„În cazul istoricilor, ei sunt foarte interesaţi de piuliţe şi şuruburi de pe Titanic. Că are 882 de picioare (268 de metri), o greutate de 46.000 de tone şi aşa mai departe", a spus el. „Pentru colecţionari, este cu totul altceva, ei sunt interesaţi de oameni. Fiecare bărbat, femeie şi copil a avut o poveste, iar aceste poveşti sunt spuse, mai bine de un secol mai târziu, prin intermediul obiectelor de suvenir", a adăugat el.
Vioara care se auzea în timp ce nava se scufunda a deţinut timp de 11 ani recordul pentru cel mai mare preţ obţinut la licitaţie pentru un obiect de suvenir legat de Titanic, după ce a fost vândută cu 1,1 milioane de lire în 2013, au declarat organizatorii.
Potrivit lui Aldridge, faptul că acest record a fost doborât de două ori în ultimul an ilustrează că există o „ofertă în continuă scădere şi o cerere din ce în ce mai mare" pentru obiecte legate de navă. Preţurile pentru aceste artefacte cresc „exponenţial", a subliniat el.
29.04.2026
18:09
22
Startupul american Firestorm Labs strânge 82 de milioane de dolari pentru fabrici de drone în containere maritime, lângă linia frontului
29.04.2026
17:56
95
Guvernul compensează integral acciza la motorina fermierilor pentru perioada 1 martie–31 mai 2026, dintr-un fond de 110 milioane lei
110
Moldova deschide negocierile cu China pentru un acord care va simplifica transportul rutier de mărfuri și pasageri
29.04.2026
17:45
111
Guvernul schimbă regulile pentru doctorat: noi criterii de admitere, doctorat industrial și aliniere la standardele europene
29.04.2026
17:44
107
Guvernul compensează integral acciza la motorina fermierilor pentru perioada 1 martie-31 mai 2026, cu un fond de 110 milioane de lei
29.04.2026
17:42
125
Guvernul aprobă includerea punctului de trecere „Ungheni–Ungheni” în acordul moldo-român, pentru conectarea directă la rețeaua rutieră europeană
243
Guvernul deschide piața pentru cânepa industrială: reguli noi promit creșterea cu 40% a valorii pe hectar
29.04.2026
17:25
246
Italia sprijină modernizarea agriculturii din Republica Moldova prin proiecte pentru cooperative și standarde UE
29.04.2026
16:50
203
Maia Sandu îi urează succes lui Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision 2026 cu piesa „Viva, Moldova!”
29.04.2026
15:41
299
Maia Sandu cere schimbare de mentalitate pentru salvarea limbii găgăuze și anunță măsuri noi de revitalizare în autonomie
32
Guvernul deschide piața pentru cânepa industrială: reguli noi promit creșterea cu 40% a valorii pe hectar
29.04.2026
17:25
63
Italia sprijină modernizarea agriculturii din Republica Moldova prin proiecte pentru cooperative și standarde UE
29.04.2026
16:50
111
Maia Sandu îi urează succes lui Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision 2026 cu piesa „Viva, Moldova!”
29.04.2026
15:41
235
Maia Sandu cere schimbare de mentalitate pentru salvarea limbii găgăuze și anunță măsuri noi de revitalizare în autonomie
29.04.2026
15:35
282
Maia Sandu cere schimbare de mentalitate pentru salvarea limbii găgăuze și propune măsuri concrete de revitalizare
331
Valeriu Chiveri prezintă în Parlament prioritățile politicilor de reintegrare și sprijinul pentru școlile în limba română și fermierii din estul țării
29.04.2026
13:43
296
Chișinău găzduiește o conferință internațională dedicată sprijinirii și revitalizării limbii găgăuze în școli și grădinițe
29.04.2026
12:04
446
10 ani de închisoare pentru moldoveanul care promitea salarii mari în Cehia, dar își obliga victimele la muncă forțată
29.04.2026
11:22
464
Ultima zi de aplicare pentru Programul național de modernizare a ascensoarelor din blocurile rezidențiale
29.04.2026
10:50
434
Fost polițist judecat pentru huliganism agravat după ce a tras cu pistolul în sediul Inspectoratului de Poliție Centru
29.04.2026
10:38
426
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării lansează un nou mecanism vamal pentru ieftinirea producției industriale în Republica Moldova
29.04.2026
10:03
475
Agricultură modernă la Stolniceni: livezi performante, stație meteo și centrală fotovoltaică pentru o gospodărie model în nordul țării
29.04.2026
09:56
464
AgroFin revine: a doua ediție a târgului finanțatorilor pentru agricultură și mediul rural, organizată în trei regiuni ale țării
29.04.2026
09:25
470
Ministerul Energiei schimbă regulile jocului: măsuri pentru creșterea lichidității pe piețele de energie și integrarea producătorilor de regenerabile în tranzacționarea organizată
29.04.2026
08:21
457
Horoscopul zilei 29.04.2026
28.04.2026
23:07
564
Amazon introduce chat audio cu inteligență artificială pe paginile de produse pentru răspunsuri rapide la întrebările clienților
28.04.2026
21:28
1279
ULTIMA ORĂ // „Neutralitatea” sub cizma rusească. Ambasadorul NEACREDITAT Ozerov și marionetele politice de la Chișinău, contra modernizării Armatei Naționale: ,,Dacă Rusia este atât de «preocupată» de neutralitatea Moldovei, de ce o încalcă?"
28.04.2026
21:01
687
Vreme mai răcoroasă și ploi locale în Republica Moldova, miercuri 29.04.2026
28.04.2026
20:05
606
Australia introduce taxa de 2,25% pe veniturile Google, Meta și TikTok dacă nu plătesc pentru știri
28.04.2026
18:30
565
Apple lansează abonamente lunare mai ieftine în App Store, cu angajament pe 12 luni
28.04.2026
18:12
1291
Frații Bîzdîga transformă satul Trinca într-un pol agricol modern orientat spre exporturi de mere în Dubai, India și România
28.04.2026
17:55
621
Startupul Neurable își licențiază tehnologia de „citire a minții” pentru dispozitive wearable destinate consumatorilor
28.04.2026
17:48
656
Cod galben de înghețuri, 29–30.04.2026: nopți reci, dimineți sub zero
28.04.2026
17:33
502
YouTube testează „Ask YouTube”, funcția AI care oferă răspunsuri ghidate cu text și video
28.04.2026
17:17
718
Bloc locativ din Calea Ieșilor intră în reabilitare energetică prin FEERM, cu 70% din investiție acoperită de stat
Maia Sandu îi urează succes lui Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision 2026 cu piesa „Viva, Moldova!”
Maia Sandu cere schimbare de mentalitate pentru salvarea limbii găgăuze și anunță măsuri noi de revitalizare în autonomie
Maia Sandu cere schimbare de mentalitate pentru salvarea limbii găgăuze și propune măsuri concrete de revitalizare
1 MDL
1 EUR
20.26
1 USD
17.33
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














