SUA pompează peste 80 de miliarde de dolari în rachete Tomahawk și interceptori Patriot, pe fondul penuriei provocate de Războiul din Iran
844
Departamentul american al Apărării a anunţat semnarea unui contract în valoare de 22,9 miliarde de dolari cu compania Raytheon, destinat ”accelerării” producţiei de rachete de croazieră de tip Tomahawk, în contextul unei penurii asociate Războiului din Iran.
Această penurie este denunţată de opoziţia democrată şi de mai mulţi experţi, însă administraţia lui Donald Trump o dezminte categoric şi respinge criticile privind epuizarea stocurilor.
Rachetele de croazieră cu rază lungă de acţiune Tomahawk sunt lansate în principal de pe submarine sau de pe nave de luptă. Ele pot lovi ţinte aflate la peste 1.600 de kilometri distanţă, ceea ce le conferă un rol esenţial în operaţiunile la mare distanţă.
”Este esenţial să ne asigurăm că Forţele noastre navale şi Forţele noastre Comune au puterea de foc letală de care au nevoie pentru a preveni orice agresiune şi a apăra patria”, a declarat luni, într-un comunicat al Pentagonului, secretarul delegat interimar însărcinat cu Marina Hung Cao.
El a mai subliniat că ”această investiţie istorică de 22,9 miliarde de dolari va accelera livrarea de rachete (de tip) Tomahawk combatanţilor noştri la o viteză fără precedent”, evidenţiind importanţa creşterii rapidului flux de producţie.
”Departamentul Apărării foloseşte toate mijloacele disponibile pentru a răspunde nevoilor operaţiunilor noastre actuale”, a dat el asigurări, insistând că SUA nu îşi pot permite vulnerabilităţi în contextul actual de securitate.
O analiză realizată de Center for Strategic and International Studies (CSIS) şi publicată în iulie arăta că rezervele americane de rachete interceptoare – chiar dacă Tomahawk nu sunt rachete interceptoare – au fost puternic reduse de la începutul Războiului din Iran. Documentul atrage atenţia asupra presiunii exercitate asupra industriei de apărare.
Potrivit acestui centru american de cercetare, Statele Unite deţineau la începutul lui 2026 peste 2.300 de interceptoare Patriot şi aproximativ 450 de sisteme de apărare de tip THAAD. Se estimează că aceste stocuri s-au diminuat cu cel puţin jumătate de la lansarea Războiului din Iran de către Statele Unite şi Israel, la 28 februarie.
În iulie, Pentagonul a anunţat şi semnarea unui alt contract, în valoare de 58,6 miliarde de dolari, pe o perioadă de şapte ani, cu Lockheed Martin, pentru producerea de rachete de tip Patriot. Compania s-a angajat să livreze aceste interceptoare ”cu o viteză neegalată”, pentru a reconstitui cât mai rapid capacităţile defensive ale SUA.
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă















