STUDIU: Cum ne afectează dulciurile memoria
1016
Specialiştii încurajeaza persoanele în vârstă să renunţe pe cât posibil la dulciuri, deoarece un nivel ridicat al zahărului în sânge poate cauza probleme de memorie şi, pe termen lung, declin cognitiv.
Oamenii de ştiinţă au demonstrat că menţinerea unui nivel scăzut de zahăr în sânge este benefică pentru creier, anunţă Daily Mail, citat de Mediafax.
Un studiu publicat recent arată că persoanele cu prea mult zahăr în sânge sunt predispuse să aibă pierderi de memorie. Medicul Agnes Floes, de la Spitalul Universitar Charite din Berlin, susţine că „rezultatele testelor efectuate arată faptul că, până şi pentru persoanele care au un nivel normal de zahăr în sânge, coborârea acestuia poate reprezenta o strategie promiţătoare pentru evitarea unor probleme de memorie sau chiar a declinului cognitiv care survine odată cu vârsta”.
Cercetătorii au testat 141 de persoane, cu vârsta medie de 63 de ani, care nu sufereau de diabet. Voluntarii care erau supraponderali, cei care aveau deja probleme de gândire sau de memorie, sau cei care beau mai mult de 3,5 unităţi de alcool zilnic nu au fost luaţi în calcul pentru experiment.
Participanţilor li s-a testat nivelul de zahăr de zahăr din organism şi li s-au făcut tomografii pentru a li se măsura dimensiunile hippocampusului. Apoi au fost supuşi unor teste de memorie care constau în principal în abilitatea de a reţine cuvinte şi imagini. Cei care aveau un nivel scăzut de zahăr au punctat mai bine la testele de memorie, în timp ce persoanele din cealaltă categorie au avut probleme în a-şi aminti o listă de 15 cuvinte la doar jumătate de oră după ce le auziseră.
„Ştiam deja că diabetul de tip 2 constituie un factor de risc pentru declanşarea maladiei Alzheimer, dar acest studiu arată că nivelul ridicat de zahăr în organism poate să provoace probleme cu memoria chiar şi la persoanele care nu au diabet, aşa că pare indicat ca persoanele în vârstă să fie mai atente la ce mănâncă şi să îşi regleze nivelul de zahăr din sânge. Totuşi, până ca bătrânii să se gândească să-şi schimbe dieta ar trebui să efectuăm mai multe teste de acest gen. Statistic, una din trei persoane persoane peste 65 de ani e predispusă la demenţă, aşa că studiile în acest domeniu sunt vitale", a delcarat Claire Watson de la Alzheimer's Society.
24.02.2025
10:38
2357
„Stejarul” despre Stejar: Numele lui Dinu Lipatti, într-un ziar din Elveția anilor ’50
14.02.2025
17:09
4122
IMAGINI RARE cu Grigore Vieru, care ar fi împlinit azi 90 de ani: ,,Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul"
04.02.2025
12:29
21325
VIDEO // O instalație ce costă 24 000 de lei permite un consum zilnic de electricitate de doar 2 lei: Invenția unui moldovean, testată cu succes la Bălți și Râbnița!
23.01.2025
10:15
4092
Presa loială Kremlinului l-a dat de gol pe Vicol, cel care intenționa să livreze gaze în Transnistria „de la traderi europeni”, audiat de SIS: Pion în jocul Moscovei, la fel ca și compania din Cipru
20.01.2025
09:12
2568
Pianistul român ale cărui degete „inventau notele”: Radu Lupu, discreție și genialitate în lumea pianului
01.01.2025
12:02
8447
Nicolae Enciu // Academicianul Ioan-Aurel Pop împlinește 70 de ani: Românii și România în opera sa
30.12.2024
08:59
5919
TOP NAȚIONAL // Grigore și Galina Cojocaru, fermierii anului 2024: Primul și, deocamdată, unicul agent economic din R. Moldova care exportă carne de pasăre pe piața UE
27.12.2024
08:59
6597
TOP NAȚIONAL: Olivia Sanduleac, vameșul anului 2024: A depistat, împreună cu Amy, una dintre cele mai mari cantități de droguri, ascunse în trimiteri poștale
26.12.2024
08:59
3958
TOP NAȚIONAL // Locotenentul Irina Ciobanu, MILITARUL anului 2024: „Războaiele sunt niște metode inumane de a atinge un anumit scop. Nu mi-aș dori niciodată să implementez tot ce am învățat pe parcursul anilor”
26.12.2024
14:30
5626
Visul Angelei de la Bălți, o menajeră care crește singură șase copii: O casă ce costă 12 000 de euro. Cum puteți ajuta această mamă să le ofere un acoperiș deasupra capului micuților ei
26.12.2024
11:55
2230
Zece evenimente majore care au marcat 2024, un an complicat pe plan extern
13.02.2026
13:21
27
Granturi de până la 1 milion de dolari pentru zootehnie, legumicultură și culturi horticole de nișă prin Proiectul AGGRI
286
Grup de șantajiști, prins după ce a extorcat peste 47 000 de euro amenințând cu blocarea conturilor de Instagram
13.02.2026
11:42
341
Merz și Macron deschid în prim-plan conferința de securitate de la München, sub presiunea SUA și a războiului din Ucraina
13.02.2026
10:25
355
Judecător condamnat pentru fals în declarații după ce Curtea de Apel a anulat achitarea, dar scăpat de pedeapsă prin prescripție
13.02.2026
10:10
313
Miniştrii Radu Miruţă şi Oana Ţoiu reprezintă România la Conferinţa de Securitate de la Munchen, alături de şeful Directoratului de Securitate Cibernetică
13.02.2026
09:34
416
Campania „Învață în Moldova” continuă: 12.000 de elevi de liceu, în tururi organizate la universitățile din țară
13.02.2026
09:25
436
Doi angajați ai unei spălătorii auto din Chișinău au furat mașina clientului, au făcut accident și au ajuns în fața judecății
13.02.2026
08:45
518
Marco Rubio, înaintea Conferinţei de la Munchen: Europa vrea să ştie încotro se îndreaptă parteneriatul cu SUA în noua eră geopolitică
13.02.2026
08:31
442
Horoscopul zilei 13.02.2026
13.02.2026
07:59
479
Trump sfidează criticile după videoclipul rasist cu soții Obama și refuză sancționarea vreunui angajat
13.02.2026
07:34
498
Kremlinul își modernizează comunicarea: serviciul de presă al lui Putin folosește inteligența artificială
13.02.2026
06:45
497
Raportul „Under Destruction” de la München avertizează: Europa trebuie să se rupă militar de SUA şi să se pregătească pentru o confruntare prelungită cu Rusia
13.02.2026
06:42
501
Rusia boicotează reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, anunță purtătoarea de cuvânt a MAE rus
13.02.2026
06:31
508
Europa, între neîncredere în Trump și speranțe prudente în misiunea lui Marco Rubio la Conferinţa de Securitate de la München
13.02.2026
06:21
433
Conferinţa de Securitate de la München 2026, deschisă pe fondul crizei de încredere în relaţiile transatlantice şi al unei lumi „în plin proces de destrămare”
13.02.2026
05:37
565
Ucraina deschide exportul de armament în plin război pentru a finanța extinderea industriei de apărare
13.02.2026
01:46
603
Franţa şi Norvegia parafează un acord militar de miliarde pentru bombe planante şi supraveghere destinate Ucrainei
13.02.2026
00:24
609
Propaganda pro-Kremlin exploatează dosarul Epstein pentru a acuza fals Ucraina de trafic internaţional de copii
12.02.2026
23:54
572
Macron spune că reluarea dialogului cu Putin nu este urgentă și cere o poziție comună a europenilor înainte de negocieri
12.02.2026
22:44
595
Liderii UE promit reforme rapide la Castelul Alden Biesen pentru a întări economia Europei în fața Chinei și a lui Trump
12.02.2026
22:05
580
Macron şi Merz, mână în mână la summitul UE de la Alden Biesen, în timp ce disputele franco-germane pe economia europeană persistă
12.02.2026
21:58
510
Greva piloților și însoțitorilor de bord paralizează Lufthansa: aproape 800 de zboruri anulate și 100.000 de pasageri afectați
12.02.2026
20:58
532
Vineri, 13 februarie 2026: nori persistenți și apariția ploilor în Republica Moldova
12.02.2026
20:38
604
ULTIMA ORĂ // Liga Națiunilor 2026/27: R. Moldova revine în Liga C! „Tricolorii” și-au aflat adversarii după tragerea la sorți de la Bruxelles - Kazahstan, Slovacia și Insulele Feroe
12.02.2026
20:12
666
Misterul celor şase morţi de la Petrohan şi Okolciţa: ancheta scoate la iveală o posibilă sectă, abuzuri sexuale şi eşecuri grave ale instituţiilor din Bulgaria
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39



Inapoi














