Strălucire misterioasă deasupra Europei, observată de astronauții Stației Spațiale Internaționale
1539
Astronauții de la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS) au observat o strălucire albăstruie misterioasă deasupra Europei la începutul lunii septembrie.
Strălucirea a fost, de fapt, „un eveniment luminos tranzitoriu”, potrivit explicațiilor astronautului francez Thomas Pesquet, cel care a surprins imaginile inedite.
Acesta este un fenomen care are loc atunci când apar fulgere în atmosfera superioară a Pământului, la altitudini mai mari decât în mod normal.
Un eveniment foarte rar
„Evenimentele luminoase tranzitorii” mai sunt numite „fulgere ionosferice” sau „fulgere în atmosfera superioară”. Cercetătorii folosesc acești termeni pentru a face referire la o familie de fenomene electrice de scurtă durată care apar la altitudini mai mari decât fulgerele normale sau norii de furtună.
„Acesta este un eveniment foarte rar și avem chiar o instituție în afara laboratorului Columbus din Europa dedicată observării acestor pulsuri de lumină. Stația Spațială Internațională este extrem de bine pregătită pentru astfel de observații pentru că zboară deasupra ecuatorului, acolo unde apar de obicei mai multe furtuni cu descărcări electrice”, a precizat astronautul Thomas Pesquet, citat de descopera.ro.
Unul dintre beneficiile vieții la bordul Stației Spațiale Internaționale
Unul dintre beneficiile vieții la bordul Stației Spațiale este abilitatea de a studia evenimente atmosferice care de altfel nu ar putea fi observate de pe Terra. Aceste evenimente, având uneori denumiri inspirate din basme, ar putea avea un impact și asupra climei.
„Un aspect fascinant este că, în urmă cu doar câteva decenii, aceste evenimente luminoase tranzitorii erau observate doar de piloți, iar oamenii de știință nu erau convinși de existența lor. Câțiva ani mai târziu, putem confirma că aceste lumini există cu adevărat și ar putea chiar să influențeze clima”, a adăugat Pesquet.
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
11:59
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















