Statul ȘI-A VÂNDUT cele mai scumpe acțiuni pe care le deținea într-o companie. Venitul depășește 33 de MILIOANE de lei
2271
turism.gov.md Statul și-a vândut astăzi, prin intermediul Bursei de Valori, acțiunile pe care le deținea în trei întreprinderi. Au fost înstrăinate și cele mai scumpe acțiuni pe care Guvernul le avea la hotelul „Jolly Alon” din Chișinău.
Cele 186 de acțiuni au fost scoase la licitație cu un preț de pornire de 180 de mii de lei per acțiune. În urma tranzacției, statul a câștigat cel puțin 33 de milioane de lei. Numele celui care a cumpărat pachetul de aproape 35% de acțiuni la „Jolly Alon” este ținut, deocamdată, în secret.
Tot astăzi, statul și-a vândut ultimele 2 382 de acțiuni pe care le avea la fabrica de carne și mezeluri „Carmez”. Costul inițial al unei acțiuni a fost de 10 lei. Astfel, în bugetul de stat vor fi încasate 23 820 de lei. De asemenea, a fost vândut pachetul de acțiuni de la „Cereale Proiect", fiind încasate 2 815 lei, o acțiune fiind cumpărată cu un leu.
Precizăm că, până pe 20 decembrie, urmează a fi organizate alte licitații în cadrul cărora vor fi scoase la vânzare companii de stat importante. Vor fi înstrăinate pachetele de acțiuni de la fabrica de producere a covoarelor „Floare Carpet” din Chișinău. Din această tranzacție statul ar putea obține peste 130 de milioane de lei. Cel puțin 65 de milioane de lei ar costa acțiunile statului la întreprinderea „Farmaco”, cel mai mare producător de medicamente din R. Moldova, iar întreprinderile „Aeroport Catering” și „Aeroport Handling” vor fi vândute cu cel puțin 50 de milioane de lei.
23.11.2015
11:59
2527
Privatizare RATATĂ. Statul a pierdut 95 de milioane de lei după ce cumpărătorii s-au răzgândit
01.11.2015
08:31
4274
Sanatoriul „Constructorul” și „Detaşamentul de Pază Paramilitară”, PRIVATIZATE. Statul a vândut și alte imobile de ZECI DE MILIOANE
02.09.2015
08:45
2675
O nouă rundă de privatizare! Statul scoate la mezat bunuri de peste 267 milioane de lei
19.07.2014
14:14
2989
Încă 18 milioane de lei din PRIVATIZARE. Iată ce întreprinderi a vândut statul
28.05.2014
10:12
3061
O NOUĂ rundă de privatizare. Guvernul scoate la vânzare bunuri de peste 900 de MILIOANE de lei
14.04.2014
14:56
2927
Statul a vândut două companii importante cu 79 de milioane de lei
04.04.2014
15:21
2774
LICITAȚIE// S-au găsit cumpărători pentru șase proprietăți de stat
01.04.2014
16:51
2547
Câți bani a obținut statul în ultimii ani din PRIVATIZAREA patrimoniului public
13.11.2013
17:11
3088
Consultanți INTERNAȚIONALI pentru PRIVATIZĂRILE din R. Moldova
04.11.2013
17:08
4568
PRIVATIZARE // 39 de întreprinderi de stat, scoase la licitație. Care este cea mai scumpă
27.09.2013
10:55
2646
O altă întreprindere ar putea fi scoasă din lista bunurilor supuse privatizării
20.07.2013
13:06
2092
Caise dulci cu gust amar
20.03.2026
18:01
72
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
320
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
294
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
370
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
405
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
438
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
487
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
471
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
536
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
668
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
686
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
684
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
689
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
731
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
666
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
759
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
659
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
720
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
757
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
671
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
712
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
750
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
739
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
747
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
853
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40

Inapoi














