Statul cu unul dintre cele mai performante sisteme educaționale din lume, dispus să ajute R. Moldova în domeniul digitalizării
2106
Finlanda, care o experiență de succes în modernizarea sistemului educațional, apreciat în prezent ca fiind unul dintre cele mai performante din lume, ar putea ajuta R. Moldova prin implementarea unor proiecte de interes comun în domeniul digitalizării.
Deschiderea Finlandei pentru realizarea schimbului de experiențe și bune practici între instituțiile de profil și experții în domeniul digitalizării a fost exprimată de către Marjut Akola, Ambasadoarea Finlandei în Republica Moldova, în cadrul unei întrevederi avute marți cu viceprim-ministrul pentru Digitalizare, Iurie Țurcanu.
Iurie Țurcanu i-a vorbit diplomatului finlandez despre prioritățile agendei guvernamentale cu privire la digitalizare, între care a menționat e-sănătatea, e-educația și economia digitală.
Oficialii au reconfirmat interesul reciproc de a contribui la implementarea unor inițiative în ceea ce privește implicarea mai largă a sectorului privat în procesul de modernizare a serviciilor guvernamentale, promovarea democrației și educației digitale, astfel încât cetățenii celor două state să beneficieze de realizările guvernării electronice și ale progresului tehnologic.
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
11:59
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















