Staţiunea prahoveană Cheia, patrulată zi şi noapte de jandarmi
1645
sursa: google.ro
Jandarmii şi pădurarii vor continua patrularea, zi şi noapte, în staţiunea prahoveană Cheia, până când vor reuşi să alunge o ursoaică şi cei doi pui care, începând de miercuri seară, intră în curţile gospodăriilor şi provoacă pagube materiale.
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Măneciu s-a întrunit, sâmbătă, pentru a stabili măsurile care pot fi luate după ce o ursoaică a coborât din pădure, cu doi pui, şi a omorât mai multe animale, intrând chiar şi în case.
Comitetul Local a decis ca echipajele de jandarmi şi pădurari să continue patrularea zi şi noapte, până când ursoaica va fi văzută şi alungată.
„La întrunire s-a stabilit că, până la rezolvarea situaţiei, să se continue patrularea mixtă jandarmi-pădurari, zi şi noapte, şi informarea structurilor ierarhice superioare de către fiecare instituţie cu atribuţii în acest domeniu”, arată Jandarmeria Prahova.
Potrivit sursei citate, ursoaica a intrat, miercuri seara, în curţile mai multor gospodării şi a două pensiuni, provocând pagube materiale.
Ursoaica a apărut şi joi seara, însă a fost alungată de o patrulă de jandarmi.
„De vineri noapte s-au instituit patrule comune de jandarmi şi lucrători ai Direcţiei Silvice Prahova, în vederea protejării populaţiei staţiunii şi a turiştilor. Totodată, au fost informaţi toţi cetăţenii şi turiştii aflaţi în zonă cu privire la acest pericol şi li s-au prezentat măsurile ce se impun pentru prevenirea atacării vreunei persoane”, adaugă Jandarmeria.
Următoarele măsuri vor fi decise de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Directorul Direcţiei Silvice Prahova, Dragoş Ciomag, declara, vineri, că zece pădurari şi aproximativ 20 de jandarmi patrulează prin staţiunea Cheia, zi şi noapte, pentru a înlătura ursoaica şi puii.
În Prahova există un efectiv de peste 1.000 de urşi, cu mult peste cel optim, spun cei de la Direcţia Silvică Prahova.
Sursa: ziare.com
16.11.2018
07:30
2301
VIDEO // Adevărul DRAMATIC din spatele imaginilor care au impresionat aproape 18 milioane de oameni în toată lumea
19.01.2026
01:08
97
Două trenuri de mare viteză au deraiat în sudul Spaniei: cel puțin zece morți și zeci de răniți grav
18.01.2026
21:54
457
Maia Sandu, la concertul dedicat vizitei oficiale a președintelui Albaniei la Chișinău
18.01.2026
21:19
695
Tot mai multe state acceptă invitaţia în „Consiliul pentru Pace” al lui Trump, unde un loc permanent costă un miliard de dolari
18.01.2026
19:55
777
Cum se EXPLICĂ visul în care îți apare o persoană decedată. Există un mesaj ascuns, pe care nu mulți îl deslușesc
18.01.2026
19:45
447
Irakul încheie retragerea trupelor coaliției SUA din zonele federale, menține doar baza din Kurdistan pentru operațiunile din Siria
18.01.2026
19:41
881
Imagini APOCALIPTICE în Rusia: Zăpada a acoperit blocuri, mașini, drumuri, oameni. Este stare de urgență. Cum fac față oamenii zăpezilor
18.01.2026
18:33
535
Atac ucrainean lasă fără curent peste 200.000 de gospodării în Zaporojie ocupată și sute de localități în Herson, susțin autoritățile proruse
18.01.2026
18:18
654
Vreme rece, ninsori și episoade de lapoviță în Republica Moldova, 19–25 ianuarie 2026
18.01.2026
12:43
507
Atacuri rusești la Harkov și Sumî: o tânără ucisă și patru răniți, printre care un copil de 7 ani
18.01.2026
21:54
437
Maia Sandu, la concertul dedicat vizitei oficiale a președintelui Albaniei la Chișinău
18.01.2026
21:19
661
Tot mai multe state acceptă invitaţia în „Consiliul pentru Pace” al lui Trump, unde un loc permanent costă un miliard de dolari
18.01.2026
19:55
754
Cum se EXPLICĂ visul în care îți apare o persoană decedată. Există un mesaj ascuns, pe care nu mulți îl deslușesc
18.01.2026
19:45
432
Irakul încheie retragerea trupelor coaliției SUA din zonele federale, menține doar baza din Kurdistan pentru operațiunile din Siria
18.01.2026
19:41
852
Imagini APOCALIPTICE în Rusia: Zăpada a acoperit blocuri, mașini, drumuri, oameni. Este stare de urgență. Cum fac față oamenii zăpezilor
18.01.2026
18:33
518
Atac ucrainean lasă fără curent peste 200.000 de gospodării în Zaporojie ocupată și sute de localități în Herson, susțin autoritățile proruse
18.01.2026
18:18
638
Vreme rece, ninsori și episoade de lapoviță în Republica Moldova, 19–25 ianuarie 2026
18.01.2026
12:43
491
Atacuri rusești la Harkov și Sumî: o tânără ucisă și patru răniți, printre care un copil de 7 ani
18.01.2026
10:39
686
Peste 163.000 de militari ruşi ucişi în Ucraina, confirmaţi nominal de investigaţia Mediazona
18.01.2026
10:06
622
Siegfried Mureșan: Acordul comercial UE–SUA, amânat în Parlamentul European din cauza tensiunilor provocate de Donald Trump
18.01.2026
08:39
592
Horoscopul zilei 18.01.2026
18.01.2026
07:49
687
Zelenski avertizează: Rusia vizează sistemul nuclear de energie al Ucrainei într-o strategie periculoasă
18.01.2026
07:28
615
SUA au eliminat în Siria un lider al unei grupări afiliate al-Qaida, legat de atacul ISIS în care au murit trei americani
17.01.2026
23:53
954
UE pregătește un răspuns ferm la noile taxe vamale ale lui Trump pentru Groenlanda: Von der Leyen, Costa și liderii europeni resping „șantajul” american
17.01.2026
20:43
864
Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu: personal aş vota pentru unirea cu România, dar ca prim-ministru urmez voinţa majorităţii pentru integrarea europeană
17.01.2026
20:42
843
Vreme stabilă și ger moderat în Republica Moldova, duminică 18.01.2026
17.01.2026
10:32
1077
SUA pregătesc un „Consiliu al Păcii” pentru Ucraina, după modelul structurii create de Trump pentru Gaza
17.01.2026
08:24
907
Horoscopul zilei 17.01.2026
17.01.2026
06:51
1063
Delegaţie de rang înalt de la Kiev merge la Washington pentru discuţii cu Witkoff şi Kushner despre pace şi reconstrucţia Ucrainei
16.01.2026
21:44
1269
Satul „hobbiţilor” din Rogojeni vrea să renască prin turism rural şi tradiţii moldoveneşti
16.01.2026
20:39
1217
Cer mai închis și ger persistent în Republica Moldova, sâmbătă, 17 ianuarie 2026
16.01.2026
19:27
1376
Boala lui Ramzan Kadîrov reaprinde temerile privind instabilitatea din Cecenia și vulnerabilitatea Kremlinului
16.01.2026
19:06
1167
Orban își construiește campania pe o petiție națională anti-Ucraina, mizând pe nemulțumirea tot mai mare față de finanțarea UE pentru Kiev
16.01.2026
18:53
1110
Maia Sandu îl primește la Chișinău pe președintele Albaniei pentru discuții despre cooperare și integrare europeană
16.01.2026
18:50
1625
Bruxelles propune aderare rapidă la UE cu vot limitat pentru noii membri. Moldova deschisă compromisului, Ucraina și Muntenegru resping formula
Maia Sandu, la concertul dedicat vizitei oficiale a președintelui Albaniei la Chișinău
Tot mai multe state acceptă invitaţia în „Consiliul pentru Pace” al lui Trump, unde un loc permanent costă un miliard de dolari
Cum se EXPLICĂ visul în care îți apare o persoană decedată. Există un mesaj ascuns, pe care nu mulți îl deslușesc
Irakul încheie retragerea trupelor coaliției SUA din zonele federale, menține doar baza din Kurdistan pentru operațiunile din Siria
1 MDL
1 EUR
19.94
1 USD
17.16
1 RON
3.92
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














