Statele Unite acuză în mod oficial China de manipulare valutară, pentru prima dată după mai multe decenii
1084
Administraţia SUA a ajuns la concluzia că Guvernul Chinei manipulează valoarea monedei sale naţionale, yuan-ul, fiind pentru prima oară după anul 1994 când Washingtonul aplică această etichetă Chinei, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.
Decizia autorităţilor americane vine după ce Guvernul de la Beijing a permis luni deprecierea valorii yuan-ului sub pragul de 7 unităţi pentru un dolar, în contextul în care devalorizarea monedei ar ajuta companiile chineze să atenueze costurile suplimentare generate de taxele vamale mai ridicate impuse recent de SUA în contextul disputelor comerciale între cele două ţări.
Trezoreria SUA a comunicat luni că Banca Populară a Chinei a indicat foarte clar că autorităţile chineze au un control amplu asupra cursului de schimb al yuan-ului, transmite Mediafax.
Steven Mnuchin, secretarul Trezoreriei SUA, a mai afirmat că va discuta cu Fondul Monetar Internaţional pentru a elimina competiţia incorectă din partea Chinei.
Potrivit Trezoreriei americane, acţiunile Chinei încalcă angajamentele sale privind evitarea devalorizării concurenţiale, ca parte a Grupului celor 20 de ţări industrializate (G20).
Deprecierea yuan-ului a generat temeri privind un potenţial război valutar între cele două ţări, iar măsura Beijingului ar putea determina Statele Unite să impună taxe vamale şi mai ridicate pentru produsele importate din China.
Investitorii de pe piaţa bursieră din SUA sunt în mod special preocupaţi că Administraţia Trump ar putea încerca să deprecieze dolarul, provocând astfel un război valutar care ar eroda puterea de cumpărare a americanilor.
În mai multe rânduri, preşedintele american Donald Trump a acuzat China şi Uniunea Europeană că sunt implicate într-un "joc major de manipulare monetară" pentru a concura cu Statele Unite, adăugând că Washingtonul ar trebui să facă acelaşi lucru.
O valoare mai scăzută a dolarului ar stimula exporturile americane, însă ar putea determina investitorii străini, ce ajută la finanţarea datoriei federale, să renunţe la investiţiile în SUA din cauza deprecierii monedei americane, fapt care le-ar scădea profiturile.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
03.09.2026
10:13
03.09.2026
10:01
03.09.2026
10:00
03.09.2026
09:56
03.09.2026
09:44
03.09.2026
09:26
03.09.2026
08:58
03.09.2026
07:42
03.09.2026
07:19
03.09.2026
03:30
03.09.2026
02:04
03.09.2026
01:59
03.09.2026
01:49
03.09.2026
01:47
03.09.2026
01:42
03.09.2026
00:43
03.09.2026
00:32
03.09.2026
00:03
02.09.2026
23:59
02.09.2026
23:56
02.09.2026
22:37
02.09.2026
22:34
02.09.2026
22:17
02.09.2026
21:50
02.09.2026
21:42
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
Copil de 6 ani din Botoșani, în comă după plasturi cu fentanil puși pe o rană. Avertismentul medicului Radu Țincu: risc major de stop respirator la supradoză
Corina Călugăru și reprezentanta UNFPA la Chișinău stabilesc noile priorități ale parteneriatului pentru reziliență demografică și egalitate de gen în Moldova
Studiu amplu: țigările electronice cu nicotină cresc semnificativ șansele de a renunța la fumat
Guvernul pornește reforma prin care medicina din penitenciare va fi integrată în sistemul public de sănătate
















