Spital din România: 18 medici și 9 asistenți, confirmați cu COVID-19. Pacienții nu au spus adevărul, iar protecția a fost insuficientă
1444
Un număr de 18 medici de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava (6%) şi nouă asistenţi medicali (2%) au fost confirmaţi pozitiv la testul pentru noul coronavirus, toţi fiind internaţi la izolare în secţia extinsă de Boli Infecţioase, potrivit unui comunicat de presă al SJU, citat de digi24.ro.
Sursa citată precizează că, de la apariţia primelor cazuri de COVID-19 în România, SJU Suceava „a făcut toate eforturile şi a luat toate măsurile care au fost posibile pentru pregătirea unităţii medicale faţă de cazurile de infectare cu noul coronavirus", respectiv intervenţii de ordin investiţional în secţiile de Boli Infecţioase şi Pneumologie, pregătirea spaţiului pentru linia de analiză a probelor, achiziţia echipamentelor şi a materialelor necesare secţiilor pentru a fi protejate în faţa virusului, în condiţiile de dificultăţi majore create de furnizorii care se aprovizionau din China.
De asemenea, toate echipamentele care au putut fi achiziţionate în noile condiţii de pe piaţă au fost cumpărate; în punctele sensibile din spital, precum UPU, Boli Infecţioase, Pneumologie şi ATI numărul dezinfecţiilor a crescut la 3-4/zi; personalul a fost instruit şi strictul necesar a fost asigurat.
În secţia Boli Infecţioase au fost asigurate permanent combinezoane de protecţie pentru personalul de intervenţie la cazurile suspecte şi confirmate cu COVID-19.
„Din păcate, ne-am confruntat atât cu cazuri nedeclarate în privinţa istoricului de călătorie sau a contactelor cu persoane venite din zone de risc, cât şi cu o criză mondială în ceea ce priveşte echipamentele de protecţie, situaţie care nu este specifică Spitalului Judeţean Suceava, ci tuturor spitalelor din lume, la această oră. Nu a fost neglijenţă din partea noastră, am făcut tot ce am putut şi am achiziţionat toate materialele de protecţie pe care le-am găsit pe piaţă. Unii dintre furnizori nu au mai răspuns, alţii au reziliat contractele, deoarece nu mai aveau de unde să se aprovizioneze. Am căutat permanent soluţii, în condiţii de resurse limitate. Este un război global cu noul coronavirus şi în această luptă efortul trebuie să fie comun. Nici cetăţeanul, nici spitalul nu poate să lupte singur. Vom reuşi doar împreună", se arată în comunicatul SJU Suceava.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
23.08.2026
11:09
23.08.2026
09:29
23.08.2026
08:42
23.08.2026
08:23
23.08.2026
06:12
23.08.2026
05:27
23.08.2026
03:20
23.08.2026
01:12
22.08.2026
23:35
22.08.2026
23:14
22.08.2026
22:42
22.08.2026
22:16
22.08.2026
21:18
22.08.2026
20:32
22.08.2026
19:54
22.08.2026
18:21
22.08.2026
17:00
22.08.2026
16:23
22.08.2026
15:50
22.08.2026
15:01
22.08.2026
14:05
22.08.2026
13:28
22.08.2026
11:53
22.08.2026
11:52
22.08.2026
10:28
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
ANALIZĂ // Avocatul Kremlinului s-a inflamat: De ce tace Țîrdea la rachetele rusești, dar sare ca ars după dezvăluirile din The New York Times: „Ordinea de zi i-a fost impusă de curatorii de la Moscova”
















