„OPERAȚIUNEA BORSETKA”: „Nu știți, a ÎNCEPUT?”
4235
Președintele Parlamentului Andrian Candu, dar și președintele de onoare al Partidului Democrat (PD), Dumitru Diacov, susțin că în fracțiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova sunt oameni care înțeleg că trebuie de pus umărul la parcursul european al R. Moldova și vor susține învestirea unui nou Guvern.
Mai mult, Diacov a afirmat că doi deputați liberal-democrați sunt gata să se alăture unei noi majorități parlamentare, chiar dacă membrii Consiliului Politic Național al PLDM au luat altă decizie.
O reacție vizavi de declarațiile democraților a avut și jurnalista Angela Gonța, soția liderului PLDM, Vlad Filat. Aceasta se întrebă, ironic, dacă au început acțiunile de racolare a deputaților liberal-democrați. „Nu știți, Parlamentul a început operațiunea „Borsetca” pentru a-și asigura majoritatea?”, scrie aceasta pe o rețea de socializare.
Unii internauți din tabăra liberalilor au întrebat-o pe Gonța din ce „borsetă” lua bani Vlad Filat în 2008, atunci când își făcea partid cu membri veniți de la PL și PPCD.
„Dacă e adevărat ce spui, cred că tot acești membri vor schimba acum borsetca”, a răspuns Angela Gonța.
Menționăm că porecla „borsetka” îi este atribuită deputatului democrat Constantin Botnari, care anterior îi ducea geanta lui Vlad Plahotniuc.
01.06.2017
10:30
16541
Angela Gonța REVINE pe micile ecrane. Va prezenta ȘTIRILE la un nou post de televiziune
06.02.2017
19:30
14569
SECRETUL Angelei Gonța: „Nu RECOMAND, dar…”
25.08.2016
17:30
5547
Posesorul Premiului Național, „blogger-ul partidului” Vasilcău, luat în RĂSPĂR de fosta soție a lui Filat
18.07.2016
15:16
43280
Fosta soție a lui Vlad Filat vrea să devină PROCUROR?
13.01.2016
15:00
4279
Angela Gonţa, despre desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru: „Oare ce gust are victoria lasilor?
17.12.2015
15:15
6958
Angela Gonța, despre PLANUL lui Plahotniuc: „Cum să ajungi prim-ministru? Președintele va fi DEMIS”
09.11.2015
12:12
4109
Angela Gonța, întrebări pentru Veaceslav Ioniță: „De ce tace CHITIC? Să fie oare ȘANTAJABIL?”
05.11.2015
09:18
10882
Angela Gonța DEZVĂLUIE ce au ridicat din casă ofițerii CNA: „Cine are carnet PD scapă”
31.10.2015
11:30
11077
Angela Gonța sparge tăcerea: „Voi, cei de la CNA, nu sunteţi decât o gaşcă de bandiţi în epoleţi”
08.10.2015
11:57
3913
VIDEO // Cea mai FRUMOASĂ declarație de DRAGOSTE pe care a primit-o Angela Gonța
08.06.2015
10:19
3729
FOTO // Fiica lui Vlad Filat împlinește astăzi un an. Ce POZĂ a postat politicianul
22.09.2014
15:22
6272
Angela Gonța revine la TV: „Nu are legătură cu domeniul politic”
12.06.2026
00:04
255
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
11.06.2026
20:52
527
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
543
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
478
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
514
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
11.06.2026
17:43
501
Guvernul modernizează regulile de utilizare a drumurilor publice și aliniază infrastructura rutieră la normele europene
11.06.2026
17:21
450
Guvernul majorează rezervele de gaze și impune stocuri obligatorii și pentru regiunea transnistreană
11.06.2026
17:04
454
Experiența Strasbourg, model pentru modernizarea transportului public din Republica Moldova
11.06.2026
16:50
416
Experiența Strasbourgului în transport urban modern, analizată de delegația MIDR în cadrul vizitei de lucru în Franța
11.06.2026
16:48
532
Avertizare meteo cod portocaliu: 11.06.2026, ora 15:30 - 12.06.2026, ora 21
11.06.2026
15:22
434
Poliția își evaluează instituția cu experți germani pentru a accelera modernizarea și alinierea la standardele europene
11.06.2026
14:48
472
Republica Moldova, nou membru WorldSkills Europe: pas decisiv pentru modernizarea învățământului profesional-tehnic și racordarea la standardele europene
11.06.2026
13:27
513
Stația Electrică Vulcănești, gata de energizare: etapă decisivă pentru Linia Independenței Energetice Vulcănești–Chișinău
11.06.2026
12:10
531
Bărbat recidivist, condamnat la 6 luni de închisoare pentru sustragerea unui document oficial din Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului Chișinău
11.06.2026
10:37
640
Femeie din Cahul, condamnată la 20 de ani de închisoare pentru uciderea amantei concubinului și a fratelui acestuia
11.06.2026
10:31
660
Moldova își fixează ținta: închiderea preliminară a Capitolului 10 și integrarea în Spațiul Unic Digital al UE până la finele anului
11.06.2026
09:32
523
MEC lansează consultări publice online pe noile curricula școlare din învățământul general, componenta invariabilă
11.06.2026
08:28
539
Horoscopul zilei 11.06.2026
10.06.2026
21:05
996
Ploi de vară și vânt mai sprinten în Republica Moldova, joi, 11 iunie 2026
908
Vicepremierul pentru reintegrare, întrevedere de rămas bun cu ambasadorul Canadei și discuții despre soluționarea pașnică a diferendului transnistrean
10.06.2026
16:01
851
Programul „Lider sensibil la gen” schimbă cultura organizațională în Poliția Republicii Moldova
10.06.2026
15:58
879
Proiectul STIC pornește la drum: primul Comitet de Coordonare, noi măsuri pentru un mediu de afaceri bazat pe integritate și încredere în Moldova
961
Procurorul General Machidon discută cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos despre reformarea procuraturii și digitalizarea justiției în Moldova
10.06.2026
14:12
986
Vinurile Moldovei strălucesc la Concours Mondial de Bruxelles: 66 de medalii și cea mai bună rată de succes dintre marile țări participante
10.06.2026
13:00
1020
Peste 100 de experți pregătesc noul Curriculum Național: ce schimbări așteaptă școlile din Moldova
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.42
1 RON
3.83
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














