Sorina Ștefârță, despre atentatele de la Paris și Bruxelles: „Vise pentru Magda”

Când, acum două săptămâni, am revenit de la Paris, nepoată-mea Magda s-a lipit pisiceşte de mine şi m-a întrebat cu ochi visător-strălucitori: „Nana, da tu chiar ai văzut Turnul Eiffel?”. „Da, i-am spus, l-am văzut şi o să-l vezi şi tu curând...”. Pentru că ideea de a merge la Paris împreună se cocea mai demult - iniţial pentru Disneyland, ce-i drept, dar întrebarea despre Tour Eiffel mi-a dat de înţeles că fata e (aproape) mare şi că visele devin altele...

Mi-am amintit de mine la vârsta ei. E adevărat că eu pe atunci abia descopeream franceza, nici vorbă de patria acesteia, dar visele... visele nu mi le putea interzice nimeni… Datorită lor, probabil, atunci când în 2007, pentru prima dată, am luat la picior Parisul, simţeam că sunt acasă şi că doar revăd, după o lungă despărţire, locurile în care am crescut în… pagini de carte, răsfoite pe malul Nistrului… Şi câţi dintre noi nu au îndrăgit Parisul din carte şi de la orele de franceză, cu mult până a-l descoperi şi îndrăgi pe viu?..

La 13 noiembrie 2015, când la Paris au fost ucişi fără milă peste o sută de oameni, m-am speriat nu doar pentru că, deseori, moartea se află mult mai aproape decât credem. M-am speriat că, într-o zi, nu vom mai putea visa. Şi că mii de Magda din lumea asta nu vor mai vedea acest oraş aşa cum am avut norocul să-l văd eu. Pentru că va fi transformat într-o Atlantidă pe care oamenii se vor teme să o exploreze… Apoi a venit o dimineaţă de februarie 2016, când mi-am zis că „mi-e dor” şi „plec”. Să-l revăd. Să-l vadă şi Alina, care încă urma să-l îndrăgească. „…Şi cum, Doamne, să atentezi la atâta frumuseţe şi să privezi de ea o lume întreagă?!.”, mi-am zis şi am plâns, în tăcere, îmbrăţişată de Oraşul care învinsese moartea.

De marţi, cum se învinge moartea învaţă Bruxellesul. Iar alături de el, învaţă toţi cei care de-a lungul secolelor au clădit acest oraş. Şi cei care l-au ales recent să le fie casă - Nina, Oleg, Ludmila, Tudor, Cezara, Timur, Ludmila, Bianca... Învaţă cei care am fost nu o dată în capitala Belgiei, căutând în disperare, la miez de noapte, o cafea şi o trufă de ciocolată. Şi cei care abia vor veni încolo…

Căci vor veni - la Bruxelles şi la Paris, sfidând frica şi sfidându-i pe cei care şi-ar dori ca să nu mai visăm. Să nu mai râvnim. Nici să dorim. Vor veni, pentru că Magda are dreptul să viseze. Şi să vadă Turnul Eiffel.