12:15:25 16.01.2026
Stiri

SONDAJ // Majoritatea locuitorilor Chișinăului optează pentru UNIREA cu România. La consultarea publică au participat circa 80 000 de persoane. Câți au spus „DA” și câți „NU”

Social 25.04.2018 11:10 Vizualizări2227
SONDAJ // Majoritatea locuitorilor Chișinăului optează pentru UNIREA cu România. La consultarea publică au participat circa 80 000 de persoane. Câți au spus „DA” și câți „NU”

Dacă în Chișinău s-ar organiza un referendum privind Unirea cu România, atunci 55 la sută dintre locuitori ar vota pentru, iar 45% - împotrivă. Cel puțin, așa arată datele unei consultări publice realizate în perioada 1 aprilie – 19 aprilie curent, la cererea Centrului Social - Politic European.

La consultare a participat 79 742 de persoane cu vârsta de peste 18 ani, toți locuitori ai municipiului Chișinăului. „Eșantionul este reprezentativ la nivel municipal, cu o marjă de eroare de plus-minus 3%”, a spus sociologul Alexandru Gamanji.

21% din totalul celor care au răspuns și-au exprimat opțiunea în limba rusă, 31% dintre aceștia fiind de acord cu Unirea. În limba română au răspuns 79% dintre participanții la cercetare, 62% dintre aceștia spunând „DA” Unirii.

Autorii cercetării au făcut bilanțul votului și în sectoarele capitalei, precum și în suburbii.

Astfel, 62% dintre respondenții domiciliați în sectorul Botanica au spus „DA” Unirii, iar 38 la sută se opun; la Buiucani – 55% „DA”, 45% „NU”; Centru – 53 „DA”, 47% „NU”; Ciocana – 57% „DA”, 43% „NU” și în sectorul Râșcani – 50 la sută „DA”, 50% „NU”.

În suburbii, 61 la sută dintre cei chestionați au optat pentru Unirea cu România, iar 39% au spus că se opun. „Aceste rezultate demonstrează că procentul celor care acceptă Unirea este în creștere”, a subliniat sociologul Andrei Dumbrăveanu.

Directorul Centrului Social - Politic European, Gheorghe Costandachi, a precizat că acesta este cel mai mare sondaj realizat în R. Moldova și este reprezentativ. „În municipiul Chișinău locuiesc în jur de 890 de mii de locuitori, iar 756 de mii au drept de vot. Deci, la sondaj au participat peste 10% din numărul locuitorilor cu drept de vot. Au fost încercări de a zădărnici această consultare publică, dar nu s-a reușit”, a conchis Costandachi.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
16.01.2026 08:29 364 Horoscopul zilei 16.01.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.92 1 USD 17.12 1 RON 3.91 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte