SOLIDARITATE pentru a SALVA o fabrică de ciocolată
2944
Sursa: ziare.com
După ce proprietarul Cadbury a anunţat că va închide fabrica de ciocolată din oraşul neozeelandez Dunedin, o campanie la nivel naţional pentru salvarea fabricii a dus la strângerea a peste 4,7 milioane de dolari neozeelandezi (3,39 milioane de dolari americani) într-o singură săptămâna.
Pentru a împiedica mutarea fabricii în Australia, cetăţenii obişnuiţi s-au alăturat unei campanii pentru cumpărarea unităţii care produce o serie de dulciuri foarte populare în Noua Zeelandă, relatează DPA.
Anterior în cursul acestui an, proprietarul Cadbury, gigantul Mondelez (fost Kraft) a anunţat că va închide fabrica de ciocolată din Dunedin care produce branduri precum Jaffa, Pineapple Lump sau batoanele de ciocolată Buzz şi Pinky. Anunţul a provocat indignare, întocmirea unei petiţii publice, adunări de protest şi chiar apeluri la boicotarea tuturor produselor Cadbury.
Decizia de a muta producţia în Australia nu doar că ar pune capăt unei tradiţii de 150 de ani în oraşul din sudul Noii Zeelande şi ar provoca pierderea a 350 de slujbe, dar ar însemna şi sfârşitul pentru producţia locală a unora dintre bomboanele de ciocolată favorite ale neozeelandezilor.
„Fabrica de ciocolată a fost o parte integrantă a industriei din Dunedin de când cei mai mulţi dintre noi îşi pot aduce aminte”, a declarat consilierul local Jim O'Malley, fan declarat al Pineapple Lump.
„Mirosul, muncitorii, popularitatea turistică, faptul că Cadbury era un exportator cu sediul la Dunedin sunt toate motive pentru care suntem atât de pasionaţi să o luăm înapoi”, a spus el.
Totuşi, întrucât proprietarii susţin că în jur de 70% din produsele fabricate în Noua Zeelandă sunt exportate, în principal în Australia, unitatea este prea scumpă pentru a rămâne în funcţiune. În pofida semnelor locale de solidaritate, Cadbury şi-a menţinut decizia de a opri producţia. Compania a aruncat însă un colac de salvare localnicilor din Dunedin săptămâna trecută, când a cerut ca eventualele entităţi interesate în fabricarea unor produse reprezentative la nivel local să anunţe acest lucru.
O'Malley a înfiinţat rapid Dunedin Manufacturing Holdings, un grup de voluntari care au încercat să adune capital prin crowdfunding pentru păstrarea fabricii în Dunedin.
Deşi e nevoie de 20 de milioane de dolari pentru a cumpăra construcţia şi a relansa producţia în interiorul fabricii Cadbury existente, el şi-a propus un obiectiv iniţial de cinci milioane de dolari neozeelandezi pentru a atrage sprijinul comunităţii pentru strângerea de fonduri.
O săptămână mai târziu, el se apropie deja de această ţintă. Până miercuri, mii de susţinători s-au angajat să investească 4,7 milioane de dolari neozeelandezi. Visul de a deţine o bucată din fabrică de ciocolată i-a atras însă chiar şi pe străini. „Mai multe ţări sunt reprezentate printre cei care au venit cu bani”, a spus O'Malley.
Deşi cei mai mulţi dintre cei interesaţi sunt din Noua Zeelandă, urmaţi de cei din Australia, există şi investitori din Zurich, Berlin, Seul, Manila, Singapore şi multe state americane.
Cei mai mulţi au venit cu sume între 1 şi 1.000 de dolari, dar au fost şi angajamente de peste 100.000 de dolari. Banii nu reprezintă donaţii, ci investiţii în noua companie.
„Facem apel la public să investească într-o companie care va fi deţinută de oameni”, au precizat organizatorii.
„Anticipăm că va fi o afacere profitabilă şi care le va aduce profit investitorilor”, a subliniat O'Malley.
Pe mulţi însă îi atrage nu promisiunea câştigurilor, ci noţiunea romantică de a deţine o parte dintr-o fabrică de ciocolată. „Mi-ar plăcea să deţin 0,1% dintr-o fabrică de ciocolată”, a scris unul dintre susţinătorii campaniei pe pagină de Facebook a acesteia.
Nu este pentru prima dată când neozeelandezii se angajează într-o astfel de strângere de fonduri. Anul trecut, 39.239 de cetăţeni ai acestui stat au adunat 2,25 milioane de dolari pentru a cumpăra Awaroa Inlet, o plajă de pe Insula de Sud a ţării.
Când localnicul Duane Major a văzut că plaja, definită că „cea mai bună de pe planetă”, era listată pe un site imobiliar, el s-a gândit că ar fi bine ca aceasta să nu se afle în proprietatea unei singure persoane şi a iniţiat o campanie de crowdfunding. Două luni mai târziu, neozeelandezii au cumpărat fâşia de plajă de 800 de metri cu suprafaţa de şapte hectare, care a devenit parte din Parcul naţional Abel Tasman.
În condiţiile în care mai rămâne o săptămână pentru a adună restul de bani, până la 21 iunie, localnicii din Dunedin sunt încrezători că vor avea sprijinul necesar pentru a cumpăra şi conduce fabrică. „Suntem atât de aproape că putem miroşi boabele de cacao”, susţin organizatorii.
Sursa: ziare.com
16.01.2026
18:43
1031
Premierul Munteanu transformă Consiliul Economic într-un parteneriat activ cu mediul de afaceri pentru creștere durabilă și debirocratizare
16.01.2026
17:19
1004
Exporturile Republicii Moldova au crescut cu 4,4% în ianuarie–noiembrie 2025, cu orientare tot mai accentuată spre piața UE
16.01.2026
17:05
886
Moldova își modernizează rapid sectorul energetic, cu sprijinul UE, pentru securitate și integrare europeană
16.01.2026
11:26
845
Elveția investește 3,9 milioane de franci pentru integritatea IMM-urilor și reducerea birocrației în Republica Moldova
16.01.2026
10:40
824
Ministerul Energiei analizează șase proiecte inovatoare în Sandbox pentru digitalizarea și modernizarea sectorului energetic
15.01.2026
17:12
1073
Republica Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi piețe de electricitate, interconexiuni cu România și avans major la regenerabile
15.01.2026
15:37
1395
Chișinăul cere Tiraspolului ridicarea posturilor neautorizate din raionul Dubăsari pentru a permite aprovizionarea satelor de pe malul stâng al Nistrului
14.01.2026
17:02
1204
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
963
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
14.01.2026
14:53
1201
Expert în finanțe și guvernanță corporativă, Oleg Bivol preia funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
18.01.2026
19:55
2
Cum se EXPLICĂ visul în care îți apare o persoană decedată. Există un mesaj ascuns, pe care nu mulți îl deslușesc
18.01.2026
19:45
106
Irakul încheie retragerea trupelor coaliției SUA din zonele federale, menține doar baza din Kurdistan pentru operațiunile din Siria
18.01.2026
19:41
72
Imagini APOCALIPTICE în Rusia: Zăpada a acoperit blocuri, mașini, drumuri, oameni. Este stare de urgență. Cum fac față oamenii zăpezilor
18.01.2026
18:33
319
Atac ucrainean lasă fără curent peste 200.000 de gospodării în Zaporojie ocupată și sute de localități în Herson, susțin autoritățile proruse
18.01.2026
18:18
433
Vreme rece, ninsori și episoade de lapoviță în Republica Moldova, 19–25 ianuarie 2026
18.01.2026
12:43
405
Atacuri rusești la Harkov și Sumî: o tânără ucisă și patru răniți, printre care un copil de 7 ani
18.01.2026
10:39
597
Peste 163.000 de militari ruşi ucişi în Ucraina, confirmaţi nominal de investigaţia Mediazona
18.01.2026
10:06
520
Siegfried Mureșan: Acordul comercial UE–SUA, amânat în Parlamentul European din cauza tensiunilor provocate de Donald Trump
18.01.2026
08:39
514
Horoscopul zilei 18.01.2026
18.01.2026
07:49
603
Zelenski avertizează: Rusia vizează sistemul nuclear de energie al Ucrainei într-o strategie periculoasă
18.01.2026
07:28
538
SUA au eliminat în Siria un lider al unei grupări afiliate al-Qaida, legat de atacul ISIS în care au murit trei americani
17.01.2026
23:53
872
UE pregătește un răspuns ferm la noile taxe vamale ale lui Trump pentru Groenlanda: Von der Leyen, Costa și liderii europeni resping „șantajul” american
17.01.2026
20:43
792
Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu: personal aş vota pentru unirea cu România, dar ca prim-ministru urmez voinţa majorităţii pentru integrarea europeană
17.01.2026
20:42
782
Vreme stabilă și ger moderat în Republica Moldova, duminică 18.01.2026
17.01.2026
10:32
1014
SUA pregătesc un „Consiliu al Păcii” pentru Ucraina, după modelul structurii create de Trump pentru Gaza
17.01.2026
08:24
862
Horoscopul zilei 17.01.2026
17.01.2026
06:51
1004
Delegaţie de rang înalt de la Kiev merge la Washington pentru discuţii cu Witkoff şi Kushner despre pace şi reconstrucţia Ucrainei
16.01.2026
21:44
1211
Satul „hobbiţilor” din Rogojeni vrea să renască prin turism rural şi tradiţii moldoveneşti
16.01.2026
20:39
1174
Cer mai închis și ger persistent în Republica Moldova, sâmbătă, 17 ianuarie 2026
16.01.2026
19:27
1320
Boala lui Ramzan Kadîrov reaprinde temerile privind instabilitatea din Cecenia și vulnerabilitatea Kremlinului
16.01.2026
19:06
1104
Orban își construiește campania pe o petiție națională anti-Ucraina, mizând pe nemulțumirea tot mai mare față de finanțarea UE pentru Kiev
16.01.2026
18:53
1044
Maia Sandu îl primește la Chișinău pe președintele Albaniei pentru discuții despre cooperare și integrare europeană
16.01.2026
18:50
1557
Bruxelles propune aderare rapidă la UE cu vot limitat pentru noii membri. Moldova deschisă compromisului, Ucraina și Muntenegru resping formula
16.01.2026
18:43
1025
Premierul Munteanu transformă Consiliul Economic într-un parteneriat activ cu mediul de afaceri pentru creștere durabilă și debirocratizare
16.01.2026
18:20
1106
Zelenski spune că sistemele aeriene occidentale au rămas fără muniție în timpul atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice
Cum se EXPLICĂ visul în care îți apare o persoană decedată. Există un mesaj ascuns, pe care nu mulți îl deslușesc
Imagini APOCALIPTICE în Rusia: Zăpada a acoperit blocuri, mașini, drumuri, oameni. Este stare de urgență. Cum fac față oamenii zăpezilor
Atac ucrainean lasă fără curent peste 200.000 de gospodării în Zaporojie ocupată și sute de localități în Herson, susțin autoritățile proruse
Vreme rece, ninsori și episoade de lapoviță în Republica Moldova, 19–25 ianuarie 2026
1 MDL
1 EUR
19.92
1 USD
17.12
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39



Inapoi














