Stiri

Solicitare la Guvern! Medicii de gardă trebuie să lucreze cel mult 12 ore

Știri 10.03.2015 11:51 Vizualizări1245
Solicitare la Guvern! Medicii de gardă trebuie să lucreze cel mult 12 ore

Președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Oleg Budza, i-a trimis o scrisoare premierului Chiril Gaburici prin care îi cere să ia măsuri pentru ca instituțiile statului să nu mai încalce legislaţia naţională şi internațională privind durata maximală a timpului de muncă pentru angajați.

Șeful CNSM explică că, în aprilie 2014, Guvernul a abrogat prevederea legislativă care permitea ca durata timpului de muncă să ajungă până la 24 de ore pentru personalul de gardă, motivând alinirea la Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) care prevede un regim de muncă de maximum 12 ore și cel mult 40 de ore pe săptămână.

„Cu regret, Ministerul Sănătății, Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi Sindicatul „Sănătatea” din Republica Moldova, la sfârșitul lunii iulie 2014, au semnat o circulară prin care a îndemnat conducătorii instituţiilor medico-sanitare, fără nici un temei legal, să stabilească durata turelor pentru medicii de gardă mai mare de 12 ore, dacă există acordul comitetului sindical şi al salariaţilor. Se constată faptul că conducătorii instituţiilor medico-sanitare ar putea stabili o durată a turei chiar până la 24 de ore sau şi mai mult, fapt interzis de legislaţie”, se explică în scrisoarea adresată premierului.

Odată cu încălcarea legislației, salariații au tot dreptul să se adreseze în instanța de judecată solicitând de la angajatori achitarea unor prejudicii. Totodată, există riscul apariţiei unor accidente de muncă din cauza oboselii angajaților care muncesc peste normă.

Șeful sindicatelor îl atenționează pe Chiril Gaburici că, în cazul în care problema nu va fi remediată, CNSM va înainta o reclamație Organizației Internaționale a Muncii împotriva Guvernului R. Moldova, care s-a angajat să respecte normele Convenției OMI.

Autor: Stela Mihailovici
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.03 1 USD 17.36 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri