Stiri

Situația din Zaporojie, prezentată diferit: Ucraina spune că avansează, Rusia - că a blocat contraofensiva

Actualitate 06.11.2023 14:44 Vizualizări860
Situația din Zaporojie, prezentată diferit: Ucraina spune că avansează, Rusia - că a blocat contraofensiva Profimedia

Rusia şi Ucraina au prezentat la sfârşitul săptămânii trecute versiuni contradictorii privind situaţia de pe front, în regiunea Zaporojie, observă Reuters luni.

Moscova susţine că a oprit contraofensiva Kievului, în timp ce armata ucraineană afirmă că avansează în continuare.

Din iunie, când a început contraofensiva, Ucraina a recucerit doar câteva sate din regiunea respectivă din sud-est; progresele au fost mici, iar linia frontului din est şi sud s-a modificat doar puţin în ultimul an.

„Inamicul a fost oprit, iar contraofensiva sa, atât de lăudată, a fost complet blocată", a declarat Evgheni Baliţki, conducătorul instalat de ruşi în Zaporojie, pentru agenţia de presă de stat din Rusia. El a precizat că se dau lupte de mică amploare în apropiere de satele Robotine şi Şcerbaki, aflate la o distanţă de circa 20 km unul de celălalt.

Statul-major ucrainean a comunicat duminică seara că forţele ruse au atacat de mai multe ori, fără succes, la Robotine şi Verbove - câţiva km mai la est.

Ministerul Apărării de la Moscova a arătat în informarea zilnică de presă, în aceeaşi zi, că forţele ruse au respins atacurile ucrainene din apropierea acestor două sate.

În weekend, Rusia a mai afirmat că apărarea sa antiaeriană a respins atacuri din partea Ucrainei, în aceeaşi zonă.

Ambele părţi controlează difuzarea informaţiilor de pe front şi revendică succese pe teritorii mici, ceea ce îngreunează determinarea progreselor semnificative sau a intensităţii luptelor, arată Reuters, citat de ziare.com.

Analiştii de la Institutul pentru Studiul Războiului, un grup de reflecţie din Washington, apreciază că ucrainenii au „avansat limitat la vest de Verbove”.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a negat zilele trecute că războiul a intrat într-un „blocaj”, după ce comandantul forţelor Ucrainei, generalul Valeri Zalujnîi, afirmase că conflictul este pe cale să devină static, de uzură.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.13 1 RON 3.81 1 RUB 0.21 1 UAH 0.38
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri