SIS și Procuratura GENERALĂ sunt așteptate la RAPORT în Parlament
1732
Membrii Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică au aprobat planul activităților privind controlul parlamentar pentru anul 2022, care prevede audierea rapoartelor mai multor instituții, inclusiv ale Serviciului de Informații și Securitate (SIS) și Procuraturii Generale.
Documentul stabilește domeniile în care se va realiza controlul parlamentar: securitatea națională, securitatea datelor, informatică și cibernetică, apărare națională, ordine publică, anticorupție și integritate, procesul de negociere pentru reglementarea teritorială a R. Moldova.
Vor fi audiate rapoartele anuale de activitate, pentru anul precedent, ale SIS, Serviciului de Protecție și Pază de Stat, Serviciului Vamal și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
În agendă activităților se mai regăsește audierea raportului final al Procuraturii Generale privind activitatea specială de investigații pentru anul precedent și audierea Agenției Servicii Publice cu privire la implementarea Legii privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte.
Totodată, se preconizează și audierea autorităților competente privind implementarea Legii cu privire la secretul de stat, Legii cu privire la securitatea aeronautică, Legii privind semnătura electronică și documentul electronic, Legii privind prevenirea și combaterea criminalității informatice etc.
De asemenea, controlului parlamentar va fi supusă Hotărârea Parlamentului privind aprobarea Strategiei securității informaționale a R. Moldova pentru anii 2019–2024 și a Planului de acțiuni pentru implementarea acesteia.
În Plan se mai regăsesc și vizitele de documentare la autoritățile publice cu atribuții aferente domeniilor de activitate ale Comisiei. Astfel, vizite vor fi efectuate la Aeroportul Internațional Chișinău, Î.S. „Aeroportul Internațional Mărculești”, precum și în unele localități din raionul Dubăsari, aflate în zona de securitate.
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
11:59
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















