Sfatul nutriţionistului Tamara Șchiopu // Despre sare. Altfel (II)

În ziua de azi, sarea e atât de obişnuită, atât de ieftină, atât de accesibilă, încât omenirea a uitat că de la începuturile civilizaţiei până o sută de ani în urmă, sarea era unul dintre cele mai căutate produse în istorie. (SALT, A World History, Mark Kurlansky, 2003)

Povestea sării

Până în secolul curent, sarea era principala metodă de a conserva. Egiptenii foloseau sare pentru mumifiere. La hebrew, precum şi la evreii moderni, sarea este simbolul relaţiei eterne între Dumnezeu şi Israel. Vineri seara, evreii înmoaie pâinea lor în sare, prin aceasta, păstrând înţelegerea între Dumnezeu şi oamenii lui.

Şi în iudaism, şi în islam, sarea sigilează acordurile de durată, iar egiptienii, grecii și romanii adăugau sare în sacrificii şi daruri, ademeneau zeii cu sare şi apă, fapt care se presupune a fi originea aghesmei.

La creştini, sarea se asociază nu doar cu longevitatea şi permanenţa, dar şi cu adevărul şi înţelepciunea. Biserica Catolică împarte nu numai apa sfântă, ci şi sare sfântă, Sal Sapientia, sau Sarea Înţelepciunii.

„Pâinea şi sarea”, ca binecuvântare, sunt mereu asociate şi folosite la ceremonii. În casele noi se aduce pâine şi sare la evrei, iar britanicii au adus sare la casă nouă secole la rând.

În Germania, oraşul Hamburg îşi reînnoiește anual binecuvântarea sa prin a purta pe străzile oraşului o pâine învelită în ciocolată şi un vas plin cu sare.

Păzind şi sfinţind

Deoarece sarea previne stricăciunile, ea protejază şi de daune. În Evul Mediu, fermierii din Europa de Nord au învăţat să-şi apere cerealele de o ciupercă otrăvitoare prin a înmuia grânele în saramură (soluţie saturată de apă şi sare). Iar ţăranii anglo-saxoni adăugau sare în ingredientele magice pe care le puneau la plug înainte să înceapă aratul, rugându-se pentru roade bogate.

Se mai spune că spiritele rele se tem de sare. În teatrul tradiţional japonez se presăra sare pe scenă, înainte de spectacole, ca să păzească actorii de duhurile rele. Şi în Africa și Caraibe sarea se foloseşte pentru a alunga spiritele rele.

Evreii şi musulmanii cred în puterea sării de a-i păzi împotriva ochiului rău. Copiii nou-născuţi se ating de sare pentru a fi protejați de duhurile rele.

Sarea la masă

Modul cum se atinge sarea este de asemenea deosebit. De exemplu, în Europa Medievală sarea de pe masă putea fi luată doar cu vârful unui cuţit, dar niciodată cu mâna. Iar cea mai importantă carte a legii iudeilor, „Arukh Shulchan”, scrisă în secolul 16, explică că „sarea poate fi luată doar cu două degete de mijloc. Dacă omul se atinge de sare cu degetul mare, copiii lui vor suferi, căsnicia va sărăci, iar omul va păcătui”.

Pe Pământ aproape că nu există locuri fără sare. Însă milenii la rând acest lucru nu era ştiut, iar omenirea, în căutarea sa de sare, a dezvoltat căi comerciale, a creat alianţe, a asigurat imperii şi a provocat revoluţii. Și totul pentru o substanţă care umple oceanele, clocoteşte în izvoare, formează cruste la fundul lacurilor şi aproape că acoperă suprafaţa rocilor de pe glob.

Deşi în ziua de azi luptele pentru sare, impozitarea şi căutarea ei par naive, sarea mai rămâne în bucătăria noastră unul din condimentele cele mai preferate şi cele mai indispensabile.