Semne timpurii ale autismului
1958
Din păcate, cazurile de autism au devenit destul de răspândite. Este importantă o diagnosticare cât mai precoce, tocmai pentru a se interveni cât mai rapid, mai ales că ştiinţa evoluează în permanenţă şi se găsesc noi şi noi soluţii în lupta împotriva acestuia. Află ce anume este autismul şi cum poate fi diagnosticat cât mai devreme.
Ce este autismul?
Autismul este o dizabilitate complexă în dezvoltarea copilului care afectează abilităţile sociale precum jocul, învăţarea şi comunicarea. Cazurile individuale de autism se încadrează într-un spectru variind de la uşor la sever.
Semne ale autismului la bebeluşi
Unii părinţi recunosc semnele de autism atunci când copilul lor are vârsta de 6-12 luni, în funcţie de simptome şi de severitatea lor. Este foarte important, în calitate de părinţi, să acordaţi atenţie la modalitatea în care copilul reacţionează sau nu la informaţiile sociale şi la mediul înconjurător. În primul an de viaţă, bebeluşii încep să scâncească şi să utilizeze gesturi precum arătatul cu degetul, avertizează specialiştii în domeniu, adăugând de asemenea şi că mimica lor este foarte importantă – copiii tind să le zâmbească celor care îi îngrijesc. Zgomotele copilului ar trebui să aibă şi o funcţie socială şi ar trebui să încerce să comunice cu părinţii; să transmită un anumit mesaj, pe care acesta încă nu ştie să îl comunice în mod verbal. Copiii care dezvoltă autism nu comunică de cele mai multe ori prin sunete sau gesturi şi pot (cel mai probabil) să nu răspundă stimulării sociale.
Semnele autismului la vârsta de 3 luni
Semnele autismului la vârsta de 7 luni
Semnele autismului la vârsta de 12 luni
Ce se întâmplă dacă depistezi semne de autism
Dacă cel mic îţi oferă în mod repetat semne ca cele descrise mai sus, specialiştii recomandă să vizitaţi imediat medicul pediatru. Veţi discuta preocupările privind dezvoltarea şi medicul va evalua copilul în mod corespunzător pentru a diagnostica dacă este sau nu vorba despre autism. Oamenii de ştiinţă insistă să menţioneze faptul că autismul se poate ţine sub control şi se poate trata foarte bine, atâta vreme cât copilul este dus foarte devreme la medic.
Intervenţia timpurie este menită să ajute copilul să facă faţă simptomelor sale de autism şi chiar să le diminueze. Pe măsură ce copilul tău înaintează în vârstă, intervenţia ar putea include terapia logopedică, terapia ocupaţională, consilierea pentru sănătate mintală şi orice alt tip de terapie despre care experţii cred că îl va ajuta pe copilul tău să se integreze social. Scopul final este acela de a face simptomele mai uşor de manevrat şi de a îmbunătăţi calitatea vieţii pe cât mai mult posibil.
Sursa: csid.ro
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
06.08.2026
09:59
06.08.2026
09:33
06.08.2026
09:20
06.08.2026
09:03
06.08.2026
08:37
06.08.2026
08:27
06.08.2026
07:23
06.08.2026
06:39
06.08.2026
06:06
06.08.2026
05:06
06.08.2026
04:06
06.08.2026
03:55
06.08.2026
03:40
06.08.2026
01:57
06.08.2026
01:40
06.08.2026
01:20
06.08.2026
00:34
05.08.2026
23:33
05.08.2026
23:08
05.08.2026
22:59
05.08.2026
22:57
05.08.2026
22:27
05.08.2026
21:51
05.08.2026
21:19
05.08.2026
19:39
Medicamente ascunse, cuțit de vânătoare și preparate veterinare, depistate de vameși la Mirnoe și Tudora
Telefoane „brick” și rețele separate pentru copii și adulți, propuse în Guernsey pentru protejarea minorilor online
Doi rezervişti israelieni ucişi în sudul Libanului, tensiunile cu Hezbollah cresc la graniţă
Mii de angajați SpaceX devin milionari după listarea record pe bursă: inginerul care își vinde treptat acțiunile de 23 de milioane de dolari
















