Semnal de ALARMĂ dat de un fost premier: „Riscăm să rămânem, la fel ca și Turcia, un etern candidat la UE. Echipa de negociatori nici măcar nu a fost constituită… Aderarea este și trebuie să fie un efort NAȚIONAL, nu o cursă politico-electorală”
1811
R. Moldova riscă să rămână un „etern candidat de aderare la Uniunea Europeană”, la fel ca și Turcia, dacă nu întreprinde de urgență pași rapizi în îndeplinirea condițiilor Comisiei Europene, avertizează fostul prim-ministru, Vlad Filat, într-o postare pe Facebook. După ce a fost obținut statutul de țară candidat la aderare, autoritățile de la Chișinău nici măcar nu ar fi desemnat echipa de negociatori.
„Acordarea statutului de candidat al R. Moldova la UE este o realizare importantă. Din păcate, în mentalul colectiv al cetățenilor noștri, aderarea la prosperul spațiu european a fost și este echivalent cu libera circulație a persoanelor, din acest motiv vestea că suntem stat candidat nu a produs decât foarte puțină emoție, în special pentru cei care știu ce presupune statutul de membru al comunității europene. Pentru cei mai mulți moldoveni, aderarea la UE s-a produs atunci când s-au ridicat vizele.
Mai mult, actuala guvernare pare pregătită doar pentru beneficiile statutului de țară membru decât cum să obțină acest statut. De fapt, analizând condițiile puse de Comisia Europeană, dar nevociferate de Consiliul European datorită intervenției României, putem spune că suntem la fel de departe de UE ca și Georgia, statutul de țară candidat fiind mai mult un semnal politic de a arăta că Ucraina și R. Moldova nu au fost abandonate în fața militarismului rus decât o intenție clară de a ne primi”, consideră fostul prim-ministru.
Sursa citată a avertizat că „aderarea la UE se face de către R. Moldova, nu de Maia Sandu, PAS sau un alt partid”.
„Din nefericire, R. Moldova poate începe negocierile, dacă vom îndeplini condițiile Comisiei Europene, cel mai devreme în toamna anului viitor, iar pilonul principal - echipa de negociatori nici măcar nu a fost constituită, pentru ceea ce se presupune a fi un adevărat examen al statului nostru. Datorită schimbărilor din blocul comunitar, fără o grăbire a procesului de aderare prin demararea negocierilor riscăm să rămânem precum Turcia, un etern candidat la UE. Totodată, fără o politică internă bună nu putem avea o politică externă bună și din acest motiv singularizarea PAS și a Maiei Sandu, ruperea de ceilalți actori politici poate duce la distrugerea pe termen lung a întregului sistem politic cu consecința revenirii unei stângi revanșarde și supusă intereselor străine. Aderarea la UE se face de către R. Moldova, nu de Maia Sandu, PAS sau un alt partid. Aderarea la UE este și trebuie să fie un efort național, nu o cursă politico-electorală”, a conchis Vlad Filat.
22.03.2026
21:51
396
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
793
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
526
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
646
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
672
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
727
Robotul culegător de căpșuni de la Universitatea din Essex, premiat la nivel național pentru inovație în agricultură
22.03.2026
08:35
689
Horoscopul zilei 22.03.2026
815
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
950
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
770
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
22.03.2026
21:51
387
Startupul american Cursor își recunoaște noul model de programare ca fiind construit pe baza Kimi 2.5 de la chinezii Moonshot AI
22.03.2026
19:05
789
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 23–29 martie 2026
22.03.2026
17:41
522
Startupul Delve, acuzat că ar fi mințit sute de clienți despre respectarea GDPR și HIPAA, folosind „dovezi fabricate” și auditări formale
22.03.2026
14:17
640
În culisele laboratorului Trainium al Amazon: cipul care provoacă dominația Nvidia și atrage OpenAI, Anthropic și Apple
22.03.2026
09:32
668
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
719
Robotul culegător de căpșuni de la Universitatea din Essex, premiat la nivel național pentru inovație în agricultură
22.03.2026
08:35
685
Horoscopul zilei 22.03.2026
811
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
945
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
766
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
938
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
896
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
1068
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
962
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
1197
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
912
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
956
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
1106
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
1175
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
1055
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
981
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
1060
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
1082
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
1112
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
1040
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.41
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














