Șeful Serviciului Vamal S-A ÎMBOGĂȚIT în anul trecut
2947
Directorul Serviciului Vamal, Tudor Balițchi, nu și-a făcut publică declarația de avere pentru anul 2013. În schimb, pe site-ul instituției a apărut o scurtă informație cu privire la veniturile înregistrate de familia Balițchi anul trecut.
Șeful Vămii s-a îmbogățit cu aproape 975 de mii de lei. Cel mai probabil, o parte din bani i-a câștigat la nunta pe care a făcut-o în noiembrie 2013.
Familia Balițchi deține două apartamente – unul de 61 de metri pătrați, care s-a regăsit și în declarația de avere a funcționarului depusă pentru anul 2012 și care ar costa peste 347 de mii de lei, și altul care ar valora aproape 460 de mii de lei. Nu se știe dacă cel de-al doilea imobil i-a aparținut actualei soții sau a fost procurat de Tudor Balițchi.
Pentru prima dată, directorul Serviciului Vamal scrie în declarația de avere o mașină de model „Toyota RAV 4”, produsă în 2010. Prețul nu este indicat, dar pe piață un astfel de automobil costă în jur de 300 de mii de lei.
Familia Balițchi are și câteva conturi bancare în care păstrează 10 200 de euro și 10 100 de lei și deține cote-părți în cinci societăți comerciale. Nu este precizat dacă au fost ridicate anul trecut dividende din activitatea acestor companii.
02.01.2014
08:53
6299
Doi demnitari sunt cercetaţi de CNI după nunta lui Tudor Baliţchi
27.11.2013
13:36
7555
Ce afaceri gestionează soția directorului Serviciului Vamal
18.09.2013
17:08
3486
Vameși, suspectați de implicare într-o schemă frauduloasă de introducere în țară a unui lot de mărfuri de brand
13.09.2013
11:20
25504
Tudor Balițchi: „Da, e vorba de Veaceslav Balacci. Materialele anchetei vor fi transmise procuraturii”
11.04.2013
11:41
3213
CNI se interesează de afacerile lui Balițchi
08.04.2013
12:50
2127
Anchetă internă la Serviciul Vamal
19.03.2026
20:41
541
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
17:38
539
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
14:46
705
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
19.03.2026
12:24
609
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
20.03.2026
07:51
233
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
504
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
525
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
537
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
555
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
580
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
548
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
622
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
536
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
585
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
636
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
558
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
606
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
628
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
632
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
642
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
703
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
567
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
608
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
675
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
660
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
607
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
628
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
678
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
613
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














