Ședință SUSPECTĂ la Guvern, vineri-seară
3683
UPDATE // Guvernul Chicu a anunțat în această seară că autoritățile revin la regimul specific stării de urgență care a fost instituită în R. Moldova până la 15 mai curent, în contextul majorării substanțiale a numărului de cazuri de COVID-19 în ultimele zile.
Fără a solicita Parlamentului să instituie stare de urgență, angajații Poliției vor reveni „masiv” în stradă, în regim non-stop, pentru a preveni aglomerațiile pe străzi și în transportul public, dar și pentru a-i detecta pe cei care nu respectă regulile epidemiologice.
În cadrul ședinței convocate în această seară în regim online, Guvernul a aprobat o singură chestiune care instituie un regim special de activitate pentru angajații din administrația publică începând cu ziua de luni, 15 iunie, accentul fiind pus pe lucrul la distanță. Cei care vor activa de acasă vor fi remunerați cu cel puțin 2/3 din salariu.
Cu toate acestea, de săptămâna viitoare vor începe să activeze terasele și restaurantele.
„Nu putem să restricționăm activitatea economică, fiindcă cetățenii rămân fără resurse și statul nu are cu ce plăti pensii și salarii”, a explicat premierul Ion Chicu.
Aceeași sursă a precizat că autoritățile publice locale din Chișinău și Bălți vor fi îndemnate să aprobe regim special de circulație pentru transportul public, iar autoritățile din domeniul sănătății vor pune la dispoziția medicilor, începând de săptămâna viitoare, încă 500 de paturi pentru tratarea persoanelor infectate cu COVID-19.
Ion Chicu a ținut să precizeze că majorarea numărului de cazuri confirmate cu COVID-19 se atestă în ultimele zile nu doar în R. Moldova, ci în mai multe state, inclusiv europene, ceea ce ar fi o consecință a anulării anumitor restricții după data de 15 mai, dar și a faptului că „cetățenii și politicienii ignoră regulile”. De asemenea, în prezent în R. Moldova sunt efectuate „de zece ori mai multe teste decât la începutul lunii aprilie”.
„Trebuie să revenim la atitudinea autorităților de până la 15 mai. Riscăm să determinăm intrarea în colaps a sistemului medical, dacă nu vom respecta regulile”, a punctat premierul Chicu.
Menționăm că numărul cazurilor noi de COVID-19 a crescut în ultima săptămână cu 20% față de săptămâna precedentă. Joi, de exemplu, am avut confirmate 406 cazuri de infecție, iar astăzi - alte 366. Bilanțul total al persoanelor infectate a ajuns la 11 093.
UPDATE // Ședința Guvernului a fost amânată cu două ore și va începe la ora 19.00.
************************
Cabinetul de miniștri condus de Ion Chicu se va întruni în ședință astăzi, începând cu ora 17.00.
Anunțul a fost făcut în această după-amiază de către Serviciul de presă al Guvernului, cu puțin timp înainte de evenimentul propriu-zis.
Totuși, instuituția nu specifică subiectele ce urmează a fi discutate, iar pe site-ul oficial al Guvernului nu sunt publicate eventuale proiecte de decizii, în spiritul transparenței decizionale.

Ședința Guvernului de vineri-seară este cu atât mai suspectă, cu cât Executivul s-a întrunit în ședință acum două zile, când a dezbătut 41 de subiecte, iar în spațiul public se discută aprins despre o eventuală demisie a Cabinetului condus de Chicu.
04.05.2026
14:18
139
MEC și UNICEF formează experți pentru un curriculum practic, centrat pe nevoile reale ale elevilor
04.05.2026
14:11
128
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la Bruxelles pentru a consolida cooperarea energetică UE–Moldova și a promova reformele din sector
04.05.2026
11:18
306
250 de milioane de lei pentru 53 de GAL-uri: noi investiții în dezvoltarea rurală prin Programul LEADER 2026–2027
275
Mai puține accidente rutiere în primele luni ale anului, dar aceleași cauze grave în trafic
04.05.2026
10:45
489
Educatoare din Chișinău, condamnată la 8 ani de închisoare după ce a înșelat o mamă cu aproape 300 000 de lei, promițându-i mușamalizarea unui dosar și fertilizare in vitro
04.05.2026
07:56
432
Horoscopul zilei 04.05.2026
04.05.2026
00:29
468
Creatorul „This is fine” acuză un startup de inteligență artificială că i-a folosit ilegal banda desenată într-o reclamă
619
Focar de hantavirus pe nava de croazieră MV Hondius în Atlantic: doi morți, un britanic în stare critică
03.05.2026
21:57
570
Studiu Harvard: un model de inteligență artificială depășește medicii de la Urgențe în acuratețea diagnosticului
03.05.2026
19:22
582
154 de elevi din întreaga țară își măsoară cunoștințele la Olimpiada Republicană de Geografie de la Chișinău
03.05.2026
18:53
600
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, 4–10 mai 2026
04.05.2026
14:18
42
MEC și UNICEF formează experți pentru un curriculum practic, centrat pe nevoile reale ale elevilor
04.05.2026
14:11
14
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la Bruxelles pentru a consolida cooperarea energetică UE–Moldova și a promova reformele din sector
04.05.2026
11:18
304
250 de milioane de lei pentru 53 de GAL-uri: noi investiții în dezvoltarea rurală prin Programul LEADER 2026–2027
272
Mai puține accidente rutiere în primele luni ale anului, dar aceleași cauze grave în trafic
04.05.2026
10:45
483
Educatoare din Chișinău, condamnată la 8 ani de închisoare după ce a înșelat o mamă cu aproape 300 000 de lei, promițându-i mușamalizarea unui dosar și fertilizare in vitro
04.05.2026
07:56
431
Horoscopul zilei 04.05.2026
04.05.2026
00:29
467
Creatorul „This is fine” acuză un startup de inteligență artificială că i-a folosit ilegal banda desenată într-o reclamă
617
Focar de hantavirus pe nava de croazieră MV Hondius în Atlantic: doi morți, un britanic în stare critică
03.05.2026
21:57
568
Studiu Harvard: un model de inteligență artificială depășește medicii de la Urgențe în acuratețea diagnosticului
03.05.2026
19:22
581
154 de elevi din întreaga țară își măsoară cunoștințele la Olimpiada Republicană de Geografie de la Chișinău
03.05.2026
18:53
599
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, 4–10 mai 2026
03.05.2026
18:04
724
VIDEO // Președinta Maia Sandu a ajuns la Erevan. Șefa statului a fost întâmpinată cu flori
03.05.2026
13:28
878
Maia Sandu și Nicușor Dan, în același avion spre Erevan, acolo unde va avea loc cel de-al VIII-a summit al Comunității Politice Europene. Obiectivele reuniunii din Armenia
03.05.2026
09:28
803
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Limba și literatura română
03.05.2026
09:19
964
Maia Sandu, noi DETALII despre repatrierea celor doi ofițeri SIS și cedarea trădătorului Alexandru Balan. Șefa statului acuză „lipsa de curaj” a justiției în dosarele de trădare de PATRIE
03.05.2026
08:06
724
Horoscopul zilei 03.05.2026
02.05.2026
20:20
838
Vreme mai caldă și mai senină duminică, 03.05.2026, în Republica Moldova
02.05.2026
17:44
935
21 de startupuri europene de AI care pot schimba jocul, dincolo de Lovable și Mistral
02.05.2026
17:29
1075
Moldova și Japonia își consolidează parteneriatul digital printr-un nou memorandum semnat la Chișinău
02.05.2026
16:29
896
Cod galben de îngheț, valabil în nopțile de 3–4 mai 2026
02.05.2026
15:30
1091
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministrul japonez Hayashi despre cooperare bilaterală, securitate și transformare digitală
02.05.2026
10:23
963
Uber își transformă șoferii într-o uriașă rețea de senzori pentru industria mașinilor autonome
02.05.2026
09:44
1176
Maia Sandu, la summitul CPE de la Erevan: discuții cheie despre aderarea la UE și securitatea Republicii Moldova
02.05.2026
08:47
963
Horoscopul zilei 02.05.2026
02.05.2026
02:37
1171
Meta își întărește planurile pentru roboți umanoizi: achiziționează startupul ARI pentru a accelera dezvoltarea AI în lumea fizică
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.22
1 RON
3.89
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














