Secretarul de Stat al SUA, la Praga: Acum nu este Războiul Rece 2.0. China este un adversar mai dificil decât era Uniunea Sovietică
1559
Forţa economică globală face din China un adversar mai dificil decât era Uniunea Sovietică în perioada Războiului Rece, a apreciat miercuri la Praga secretarul de stat american, Mike Pompeo, acesta solicitând într-un discurs ţărilor europene să strângă rândurile împotriva Partidului Comunist Chinez (PCC), care foloseşte puterea economică pentru a-şi exercita influenţa în întreaga lume.
Cu toate acestea, șeful diplomației americane a afirmat că actuala situația nu reprezintă „un Război Rece 2.0”.
„Ceea ce se întâmplă acum nu este Războiul Rece 2.0. Problema rezistenţei la ameninţarea PCC este în anumite privinţe mult mai dificilă”, a spus Pompeo într-un discurs în faţa Senatului Cehiei, țară undă a început un turneu european care mai include Slovenia, Austria și Polonia.
„PCC este deja implicat în economiile noastre, în politica noastră, în societăţile noastre în moduri în care Uniunea Sovietică nu a fost implicată niciodată”, a mai spus el, citat de Reuters, potrivit Agerpres.
Reuters leagă referirea secretarului de stat american la Războiul Rece de un avertisment pentru Statele Unite, formulat luna trecută de ambasadorul chinez la Londra. Acesta a susţinut că Washingtonul este pe cale să declanşeze un conflict cu Beijingul înaintea alegerilor prezidenţiale care vor avea loc în SUA în noiembrie.
Pompeo a apreciat că unele ţări europene vor reacţiona cu întârziere la ameninţări, dar „direcţia fluxului s-a schimbat (în Statele Unite), la fel cum văd că s-a schimbat şi aici, în Europa”.
„Occidentul câştigă, nu îi credeţi pe cei care vorbesc despre declinul Occidentului”, a spus acesta, reluând practic un mesaj pe care l-a susținut în luna februarie și la Conferința de Securitate de la Munchen.
Mike Pompeo efectuează în această săptămână un turneu diplomatic care a debutat Cehia și va continua în Slovenia, în Austria și în Polonia.
Secretarul de stat al SUA a efectuat o vizită în Europa și la finalul lunii iulie, când s-a deplasat la Londra și la Copenhaga, unde a discutat despre alianța Occidentului în fața amenințării reprezentate de China.
Ulterior, șeful diplomației americane a susținut, la 23 iulie, un discurs de o rară virulență privind relațiile cu China, încheind astfel o serie de discursuri ale oficialilor americani în care consilierul pentru securitate națională Robert O’Brien a vorbit despre provocările ideologice, directorul FBI Chris Wray s-a referit la spionaj, iar procurorul general William Barr a atins problemele economice. Discursul lui Pompeo a fost susținut în mod simbolic la Biblioteca Prezidențială Richard Nixon, primul președinte american care a efectuat o vizită în China, în 1972.
Cu ocazia respectivă, Mike Pompeo a îndemnat „lumea liberă” să triumfe împotriva „noii tiranii” chineze, decretând eșecul politicii de dialog cu China şi criticându-l pe Xi Jinping, „adeptul sincer al unei ideologii totalitare falimentare”.
În ultima perioadă, secretarul de Stat al SUA a salutat inițiativa europenilor, propusă de Înaltul Reprezentant Josep Borrell, de instituire a unui cadru de dialog între Statele Unite și Uniunea Europeană cu privire la provocările reprezentate de China.
02.01.2026
17:49
314
Drum modernizat pe strada Florilor, inaugurat de autorități prin programul „Europa este aproape”
02.01.2026
17:45
498
VIDEO // Teroare în armata lui Putin. O scurgere masivă de documente arată cum Rusia își EXECUTĂ și torturează propriii soldați. Mărturii CUTREMURĂTOARE: „Oamenii în scaune cu rotile sunt trimiși pe front, fără brațe sau picioare”
02.01.2026
16:56
512
Kremlinul ar pregăti o PROVOCARE de proporții, cu numeroase VICTIME, pentru a deraia discuțiile de pace mediate de SUA. Când ar urma să aibă loc operațiunea
02.01.2026
16:19
372
Familia unui român dispărut după incendiul din Elveția, sprijinită de autoritățile române pentru clarificarea situației
02.01.2026
14:53
552
Spaima rușilor, Kirilo Budanov, noul noul șef de cabinet al lui Volodimir Zelenski. Ce SARCINI are înlocuitorul lui Iermak
02.01.2026
14:27
572
Pierderi masive pentru Rusia în Ucraina: Statisticile alarmante ale conflictului de la începutul invaziei
02.01.2026
13:43
644
PREMIERĂ // Vacanță de 8 700 de lei, PLĂTITĂ de angajator. Tichetele de VACANȚĂ, disponibile începând cu 1 ianuarie 2026. Pașii pe care trebuie să-i faci pentru a beneficia de acestă facilitate
02.01.2026
13:20
441
România oferă ajutor umanitar de urgență: șase tineri cu arsuri grave transportați din Elveția în Franța cu sprijinul Armatei
02.01.2026
12:48
406
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului „Laureații Sportului” 2025 în Moldova, celebrând excelența și perseverența în sport
02.01.2026
12:31
520
Ucraina susține că atacă doar ținte militare, în ciuda acuzațiilor Moscovei după un incident tragic în sud
02.01.2026
17:49
78
Drum modernizat pe strada Florilor, inaugurat de autorități prin programul „Europa este aproape”
02.01.2026
17:45
388
VIDEO // Teroare în armata lui Putin. O scurgere masivă de documente arată cum Rusia își EXECUTĂ și torturează propriii soldați. Mărturii CUTREMURĂTOARE: „Oamenii în scaune cu rotile sunt trimiși pe front, fără brațe sau picioare”
02.01.2026
16:56
451
Kremlinul ar pregăti o PROVOCARE de proporții, cu numeroase VICTIME, pentru a deraia discuțiile de pace mediate de SUA. Când ar urma să aibă loc operațiunea
02.01.2026
16:19
321
Familia unui român dispărut după incendiul din Elveția, sprijinită de autoritățile române pentru clarificarea situației
02.01.2026
14:53
460
Spaima rușilor, Kirilo Budanov, noul noul șef de cabinet al lui Volodimir Zelenski. Ce SARCINI are înlocuitorul lui Iermak
02.01.2026
14:27
531
Pierderi masive pentru Rusia în Ucraina: Statisticile alarmante ale conflictului de la începutul invaziei
02.01.2026
13:43
618
PREMIERĂ // Vacanță de 8 700 de lei, PLĂTITĂ de angajator. Tichetele de VACANȚĂ, disponibile începând cu 1 ianuarie 2026. Pașii pe care trebuie să-i faci pentru a beneficia de acestă facilitate
02.01.2026
13:20
425
România oferă ajutor umanitar de urgență: șase tineri cu arsuri grave transportați din Elveția în Franța cu sprijinul Armatei
02.01.2026
12:48
386
Ministerul Educației și Cercetării dă startul concursului „Laureații Sportului” 2025 în Moldova, celebrând excelența și perseverența în sport
02.01.2026
12:31
504
Ucraina susține că atacă doar ținte militare, în ciuda acuzațiilor Moscovei după un incident tragic în sud
02.01.2026
11:50
575
Frați condamnați la 10 ani de închisoare pentru abuzul surorii minore, dezvăluit după ce a rămas însărcinată la 12 ani
02.01.2026
10:57
449
Memorandum semnat pentru integrarea copiilor refugiați ucraineni în școlile din Moldova
02.01.2026
10:52
547
Europenii își doresc victoria Ucrainei în război, în timp ce planul de pace al lui Trump stârnește controverse și îndoieli
02.01.2026
10:44
413
Tânăr condamnat pentru incendierea unei mașini de poliție în Călărași: un an și jumătate de închisoare
02.01.2026
10:37
541
Rusia acuză Ucraina de atac asupra reședinței lui Putin și prezintă dovezi către SUA, dar Kievul contestă ferm acuzațiile
02.01.2026
10:27
499
Roaming gratuit între Moldova și UE din 1 ianuarie: cetățenii vor comunica la aceleași tarife ca acasă
02.01.2026
08:33
651
Viitor incitant pentru Ucraina: negocierile de pace se reiau cu accent pe securitate și cooperare internațională
02.01.2026
08:18
546
Horoscopul zilei 02.01.2026
02.01.2026
02:11
974
Tragedii devastatoare în cluburi și discoteci: de la Crans-Montana la Colectiv, incendii fatale zguduie lumea
02.01.2026
01:12
1001
România sprijină transportul medicalizat al pacienților arși din clubul de la Crans-Montana prin dispoziția CNSU
01.01.2026
21:04
963
Temperaturi ridicate în Republica Moldova din 2 ianuarie 2026
01.01.2026
18:29
1351
Kievul dezvăluie operațiunea de înscenare a morții unui lider militar rus, oferind detalii despre recompensă și activitățile de contraspionaj
01.01.2026
18:11
742
Autoritățile de la Chișinău: Niciun cetățean moldovean printre victimele exploziei din Crans-Montana
01.01.2026
15:35
1475
Atac devastator cu drone ucrainene în Herson: zeci de morți și răniți în noaptea de Anul Nou în Rusia
01.01.2026
14:48
9138
Rusia înregistrează pierderi devastatoare în Ucraina: peste un milion de soldați și mii de echipamente distruse
Drum modernizat pe strada Florilor, inaugurat de autorități prin programul „Europa este aproape”
VIDEO // Teroare în armata lui Putin. O scurgere masivă de documente arată cum Rusia își EXECUTĂ și torturează propriii soldați. Mărturii CUTREMURĂTOARE: „Oamenii în scaune cu rotile sunt trimiși pe front, fără brațe sau picioare”
Kremlinul ar pregăti o PROVOCARE de proporții, cu numeroase VICTIME, pentru a deraia discuțiile de pace mediate de SUA. Când ar urma să aibă loc operațiunea
Familia unui român dispărut după incendiul din Elveția, sprijinită de autoritățile române pentru clarificarea situației
1 MDL
1 EUR
19.76
1 USD
16.82
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














