23:27:40 04.08.2025
Stiri

Noi PLECĂRI din PCRM: „Deputații comuniști ne fac de rușine”

Politică 26.12.2013 17:28 Vizualizări1891
Noi PLECĂRI din PCRM: „Deputații comuniști ne fac de rușine”

După ce acum câteva zile un grup de consilieri comuniști din Consiliul raional Șoldănești au anunțat că părăsesc Partidul Comuniștilor (PCRM) și aderă la Partidul Democrat (PDM), astăzi a venit și rândul celor de la Drochia. Un grup de consilieri comuniști, printre care Iurie Gherega, Boris Bodarev și Valeriu Plopa, anunță că părăsesc formațiunea din care au făcut parte până acum și aderă la PD. Motivul invocat de aceștia este că deputații comuniști „îi ac de rușine” cu show-urile din Parlament.

„N-am mai văzut până acum aşa comportament de care ne mirăm când urmărim ştirile. Ieşim din PCRM, pentru că a devenit o grupare radicală şi nu ne susţine în munca noastră pentru alegătorii şi pentru raionul nostru. Vrem să fie ştiut că demult a apărut o prăpastie între conducerea acestui partid şi oamenii din teritoriu, iar după şedinţa Parlamentului de marţi, chiar am hotărât cu toată convingerea că nu mai vrem să facem parte dintr-un partid care scoate în frunte nişte obrăznicături și provocatori”, se menționează într-o declarație a consilierilor din Drochia.

Amintim că în ședința de marți a Parlamentului, deputații comuniști s-au luat la pumni cu câțiva deputați democrați. Comuniștii s-au arătat nemulțumiți de faptul că membrii coaliției de guvernare iau apărarea unuia dintre candidații înaintați pentru funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, profesorului titular de drept Gheorghe Avornic.

Președintele fracțiunii Partidului Democrat, Marian Lupu, le-a cerut comuniștilor să nu-l mai atace pe Avornic și a propus deputaților să încheie dezbaterile pe marginea proiectului de decizie care viza numirea noilor membri în CSM și să-l supună votului.
Nemulțumiți de inițiativa lui Lupu, comuniștii s-au luat la harță cu democrații și au fost la un pas de bătaie.

Autor: Galina Munteanu
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte