Scriitorul Ion Hadârcă, la 164 de ani de la Unirea Principatelor Române: Un nou Proiect de Țară unificată este favorizat de procesul de aderare la UE, prin obținerea statutului de țară-candidat pentru R. Moldova
1461
Un nou Proiect de Țară unificată este favorizat astăzi de procesul de aderare la Uniunea Europeană, prin obținerea statutului de țară-candidat pentru R. Moldova, în condițiile păcii, prosperării și asigurării unei stabilități regionale de durată, susține scriitorul Ion Hadârcă.
„Un nou Proiect de Țară, susținut de investiții strategice, de un climat social lipsit de ostilități, de un scut de securitate și de perseverente și curajoase negocieri diplomatice cu marile puteri garante, așa cum s-a întâmplat în precedentele uniri, ar putea schimba definitiv balanța în favoarea ultimei, sper eu, unificări, fie prin UE, dar nu pe deasupra Bucureștiului, oricum Bucureștiul ne este cel mai apropiat și consecvent avocat, fie printr-o urgență luată în calcul de toți actorii politici ai momentului”, a declarat membrul corespondent al Academiei de Științe a Moldovei (AȘM), Ion Hadârcă, în cadrul unei prelegeri cu tema „Nestinsul imperativ al Unirii”, susținute astăzi, în ziua împlinirii a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române, în Sala Azurie a AȘM.
Subliniind unitatea de limbă, cultură și istorie a românilor, ex-deputatul de la Chișinău și ex-senatorul de la București a remarcat faptul că românii de pe ambele maluri ale Prutului sunt despărțiți astăzi de vămi, unde avem „cozi, vize și taxe”, ecartamente diferite etc. Potrivit scriitorului, un Proiect de Țară unificată trebuie pregătit, inclusiv prin acțiuni asumate pe ambele maluri ale Prutului.
În prelegerea susținută în fața audienței adunate la AȘM, Ion Hadârcă a subliniat contribuția generației pașoptiste și vizionara alegere în 1859 a unui singur domnitor, Alexandru Ioan Cuza, de către cele doua Divanuri ad-hoc ale Principatelor Moldova și Muntenia, care au impulsionat trezirea conștiinței naționale a românilor.
Potrivit scriitorului, Unirea celor două principate a asigurat ireversibilitatea reformelor democratice, instituționale, educaționale, economice, agrare, constituționale, odată cu emanciparea politică și ieșirea definitivă de sub dictatul imperiilor vecine, care-și disputau suveranitatea asupra acestor teritorii - Imperiul Otoman, Imperiul Rus și cel Austro-Ungar.
„Profitând de Primăvara Europeană a Națiunilor, prin actul săvârșit la 24 ianuarie 1859, Principatele Unite chiar au devansat unele state europene unificate ulterior, ca Italia sau Germania. Sub coroana regală, România și-a proclamat ulterior Independența politică, la 1877 și și-a desăvârșit, în 1918, procesul anevoios al Unirii tuturor provinciilor românești – Basarabia, Bucovina, Banatul, Ardealul – în hotarele României Mari”, a amintit scriitorul Ion Hadârcă.
02.04.2026
20:09
70
ICE recunoaște că a cumpărat și folosește spyware Paragon în anchete de trafic de droguri în SUA
02.04.2026
18:34
234
Mașinile „mai accesibile” nu salvează Tesla: vânzările stagnează, producția depășește livrările și planurile pentru un model de 25.000 de dolari sunt abandonate
02.04.2026
17:20
297
Cerințe simplificate pentru micii producători și pensiunile agroturistice: mai multă flexibilitate și sprijin pentru produse locale și siguranța alimentelor
02.04.2026
17:06
287
Laborator modern de fabricație digitală la Liceul „Alexei Mateevici” din Șoldănești, cu sprijinul Fundației Orange Moldova
02.04.2026
16:55
350
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat remiza modernă de salvatori și pompieri din Ocnița, construită cu sprijinul SUA
02.04.2026
16:53
341
Ministerul Energiei și partenerii europeni accelerează proiectele de eficiență energetică și energie regenerabilă în Moldova
02.04.2026
16:23
344
39 de școli din țară vor pilota programele de educație multilingvă aprobate de MEC
02.04.2026
15:58
351
Republica Moldova își consolidează rolul de hub energetic regional și partener cheie în reconstrucția Ucrainei
02.04.2026
15:52
336
Ministrul Dan Perciun anunță investiții, indemnizații pentru elevi și reforme în curriculum și manuale la întâlnirea cu managerii școlilor din Șoldănești
02.04.2026
18:34
207
Mașinile „mai accesibile” nu salvează Tesla: vânzările stagnează, producția depășește livrările și planurile pentru un model de 25.000 de dolari sunt abandonate
02.04.2026
17:20
282
Cerințe simplificate pentru micii producători și pensiunile agroturistice: mai multă flexibilitate și sprijin pentru produse locale și siguranța alimentelor
02.04.2026
17:06
270
Laborator modern de fabricație digitală la Liceul „Alexei Mateevici” din Șoldănești, cu sprijinul Fundației Orange Moldova
02.04.2026
16:55
336
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat remiza modernă de salvatori și pompieri din Ocnița, construită cu sprijinul SUA
02.04.2026
16:53
327
Ministerul Energiei și partenerii europeni accelerează proiectele de eficiență energetică și energie regenerabilă în Moldova
02.04.2026
16:23
331
39 de școli din țară vor pilota programele de educație multilingvă aprobate de MEC
02.04.2026
15:58
341
Republica Moldova își consolidează rolul de hub energetic regional și partener cheie în reconstrucția Ucrainei
02.04.2026
15:52
325
Ministrul Dan Perciun anunță investiții, indemnizații pentru elevi și reforme în curriculum și manuale la întâlnirea cu managerii școlilor din Șoldănești
02.04.2026
15:42
335
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, deschide MOLDENERGY 2026 și lansează un amplu târg de locuri de muncă în sectorul energetic
02.04.2026
13:19
414
Guvernul și ODA pompează 43 de milioane de lei în 81 de afaceri locale, cu investiții totale de peste 96 de milioane în economia Republicii Moldova
02.04.2026
12:42
528
RECORD // Prețul motorinei atinge un nou prag istoric. ANRE a anunțat tarifele pentru vineri, 3 aprilie
02.04.2026
12:19
438
MEC apropie societatea de realitatea copiilor cu autism printr‑un experiment social de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului
02.04.2026
12:14
575
Schema de corupție la Bălți și Chișinău: Patru funcționari, inclusiv un consilier municipal, reținuți de CNA
02.04.2026
12:04
425
Programul FCA a pompat peste 380 de milioane de lei în 408 afaceri agricole micro și mici din toată țara
02.04.2026
12:04
488
ChatGPT urcă la bordul mașinii tale prin CarPlay: cum schimbă iOS 26.4 felul în care vorbești cu mașina în mers
02.04.2026
11:43
577
Reacția UE după ce Trump a amenințat că va retrage SUA din NATO
02.04.2026
11:02
568
VIDEO // O nouă LOVITURĂ precisă efectuată de ucraineni. O rafinărie din Rusia aflată la 1.300 kilometri de granița cu Ucraina, în flăcări după un atac cu drone
02.04.2026
10:41
482
Tâlhari mascați, condamnați la ani grei de închisoare pentru atacul brutal asupra a doi bătrâni din Durlești
02.04.2026
09:34
506
Cabinete-model de limba română, deschise în școlile din UTA Găgăuzia cu sprijinul Ministerului Educației
02.04.2026
08:14
540
Horoscopul zilei 02.04.2026
01.04.2026
22:44
666
Apple lansează actualizare de securitate pentru iPhone și iPad mai vechi împotriva atacurilor DarkSword
01.04.2026
20:40
728
WhatsApp avertizează circa 200 de utilizatori după ce au instalat o aplicație falsă creată de un producător de spyware guvernamental
01.04.2026
20:18
653
Salt de temperatură și posibile ploi slabe în Republica Moldova, joi 02.04.2026
01.04.2026
20:03
674
Startupul Cognichip vrea ca AI să proiecteze cipurile pentru AI și atrage o finanțare de 60 de milioane de dolari
01.04.2026
19:08
953
ANALIZĂ // Cine va conduce PAS după congresul din vară? ,,Întrebarea „cine va conduce PAS” nu este o simplă intrigă de cadre, dar un test al viabilității întregii construcții politice"
Mașinile „mai accesibile” nu salvează Tesla: vânzările stagnează, producția depășește livrările și planurile pentru un model de 25.000 de dolari sunt abandonate
Cerințe simplificate pentru micii producători și pensiunile agroturistice: mai multă flexibilitate și sprijin pentru produse locale și siguranța alimentelor
Laborator modern de fabricație digitală la Liceul „Alexei Mateevici” din Șoldănești, cu sprijinul Fundației Orange Moldova
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat remiza modernă de salvatori și pompieri din Ocnița, construită cu sprijinul SUA
1 MDL
1 EUR
20.29
1 USD
17.49
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














