SCHIMBARE anunţată de Guvernul României. Toate BULETINELE de identitate vor fi ÎNLOCUITE. Cum vor arăta noile documente
6345
Românii vor avea cărţi de identitate biometrice, cel mai probabil, începând cu anul viitor. Însă numai cei care vor dori ca buletinele să aibă CIP. Cine nu, va putea opta pentru pentru o carte de identitate simplă. Noile documente vor costa aproximativ 20 de euro, preţ suportat de posesor, şi vor avea dimensiunea unui permis auto sau a unui card bancar, potrivit informaţiilor prezentate într-o dezbatere publică, miercuri, la sediul MAI. Preschimbarea în masă a actualelor cărţi de identitate nu este obligatorie începând de anul viitor, acestea urmând a fi înlocuite la momentul în care titularii vor cere eliberarea unora noi, dacă cele vechi expiră, sunt pierdute sau deteriorate.
În momentul în care cetăţeanul va opta pentru noul document cu date biometrice, acesta va prelua şi funcţiile cardului de sănătate, conform iniţiatorilor proiectului. Noua carte de identitate va fi inscripţionată faţă-verso, va conţine data naşterii şi semnătura olografă.
„Cartea electronică de identitate va conţine un CIP care permite accesarea serviciilor electronice prin utilizarea certificatului electronic emis de MAI pentru autentificarea în sistemele informatice. Va permite stocarea în condiţii de siguranţă a datelor biometrice ale titularului, respectiv imaginea facială şi, opţional, imaginile impresiunilor papilare a două degete. De asemenea, va permite utilizarea semnăturii electronice”, s-a precizat în cadrul dezbaterii.
Termenele de valabilitate ale noilor documente vor fi de 2 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani, 4 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, 10 ani după împlinirea vârstei de 18 ani şi valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 60 de ani, pentru CIS.
Referitor la impactul financiar, datele nu au fost încă structurate, costurile tehnologice urmând să fie stabilite după ce se va decide forma finală a documentului.
„În acest moment putem spune că modificările actualei infrastructuri prezintă costuri care estimam că nu vor depăşi un milion de euro. Acest cost se aplică la infrastructura centrală. La nivel naţional, totul depinde foarte mult de vechimea staţiilor şi sistemelor de operare, cât de vechi sunt”, au explicat iniţiatorii proiectului de schimbare a cărţilor de identitate.
La nivel local, arată sursa citată, dotarea IT va costa aproximativ 6,5 milioane de euro.
„La nivelul Uniunii Europene, preţul mediu este de 15-20 euro, preţ cu care se vinde cetăţenilor. Noi intenţionăm să ne situăm sub acest preţ. Contravaloarea cărţii de identitate o va suporta cetăţeanul, beneficiarul documentului, ca şi în prezent”, conform sursei citate.
În cadrul dezbaterii de la MAI s-a subliniat faptul că există dese solicitări din partea statelor UE, care reclamă precaritatea actualelor documente. „Motivul principal al modificării actualelor documente e reprezentat de securitatea acestor documente şi de introducerea unor elemente moderne de siguranţă”, au conchis iniţiatorii proiectului de lege.
De ce se doreşte înlocuirea cardului de sănătate?
Principala funcţie a CEI este de a asigura identitatea persoanei. Posibilitatea utilizării sale în sisteme informatice, inclusiv în sistemul de sănătate, elimină necesitatea deţinerii unui card de sănătate. Autentificarea în diferite sisteme informatice, inclusiv cel de sănătate, utilizând CEI, reprezintă o facilitate pentru cetăţeni, care pot opta pentru deţinerea unui singur document cu mai multe funcţii.
Vor exista în continuare persoane care, potrivit opţiunii acestora, vor deţine şi act de identitate şi card de sănătate.
Accesul în sistemul de sănătate cu CEI nu va presupune înlocuirea cititoarelor utilizate pentru cardurile de sănătate actuale.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
24.10.2026
19:45
24.10.2026
19:29
24.10.2026
19:19
24.10.2026
19:17
24.10.2026
18:34
24.10.2026
18:05
24.10.2026
15:46
24.10.2026
14:59
24.10.2026
12:58
24.10.2026
12:20
24.10.2026
12:01
24.10.2026
11:32
24.10.2026
10:35
24.10.2026
09:54
24.10.2026
08:07
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului















