05:05:17 24.12.2025
Stiri

SCHIMBARE // Centrul Anticorupție va trece în subordinea Parlamentului. Cum va fi ales directorul

Politică 02.10.2015 16:05 Vizualizări3067
SCHIMBARE // Centrul Anticorupție va trece în subordinea Parlamentului. Cum va fi ales directorul

Centrul Național Anticorupție va trece în subordinea Legislativului, iar control parlamentar asupra activităţii CNA va fi exercitat de către Comisia securitate naţională, apărare şi ordine publică şi Comisia juridică, numiri şi imunităţi. Asta prevede o nouă inițiativă legislativă care a trecut deja de etapa consultărilor publice și urmează să ajungă pe masa deputaților.

CNA continuă să răspundă Guvernului și nu Parlamentului. Acest fapt nu este în conformitate cu standardele internaționale anticorupție și nici cu criteriile planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize pentru Moldova și are un impact negativ asupra investigațiilor corupției la nivel înalt”, motivează autorii în nota informativă a proiectului de lege.

Documentul prevede și modificarea procedurii de numire în funcție a directorului CNA. Acesta nu va mai fi propus de prim-ministru și numit de șeful statului, ci va fi numit de Parlament, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. Directorul CNA va avea un mandat de cinci ani, fără posibilitatea numirii pentru un alt mandat consecutiv.

„Candidatul la funcţia de director este selectat pe bază de concurs organizat de Comisia juridică, numiri şi imunităţi a Parlamentului, cu atragerea în calitate de observatori reprezentanţi ai societăţii civile sau reprezentanţi ai mediului academic”, se spune în noul proiect de lege.

Directorul CNA va putea fi revocat din funcție dacă va obține un rezultat negativ la testarea integrităţii profesionale. Demisia va fi adoptată de Parlament cu votul a 2/3 din numărul deputaţilor aleşi, la iniţiativa a cel puţin 15 deputaţi.

Autor: Stela Mihailovici
Stiri relevante
Top stiri
23.12.2025 08:35 711 Horoscopul zilei 23.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.84 1 USD 16.82 1 RON 3.90 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte