SATUL din România unde ZECI DE STRĂINI şi-au cumpărat case: "Am o viaţă mult mai BUNĂ aici decât în Germania!"
3216
Un sat din România a devenit magnet pentru turişti din Germania, Franţa, Olanda, Italia sau Statele Unite, scrie businessmagazin.ro.
Unii au lăsat în urmă ţările în care s-au născut şi au ales să-şi ducă traiul în bătrânul sat transilvănean Richiş. Satul sibian Richiş se ascunde într-un loc pitoresc, printre dealuri. Noii locuitori îl consideră un loc fermecător, care le aminteşte de copilărie. Richiş este un sat de viticultori, vechi de peste 700 de ani.
Soţii Schmid sunt din Munchen, iar în urmă cu doi ani şi jumătate, fiul lor i-a îndemnat să viziteze satul, denumit pe vremuri satul celor bogaţi. Aşa este şi în prezent, după ce străinii s-au îndrăgostit iremediabil de acest loc şi au fost atenţi să dezvolte aici o comunitate strânsă şi puternică. “Richiş e a două casă pentru mine. Am o viaţă bună aici cu soţia mea, mult mai bună decât în Germania”, a declarat Heribert Schmid.
Eleine şi Martin sunt primii olandezi care s-au mutat la Richis. În anii ’90, au vizitat satul cu nişte prieteni şi au rămas fermecaţi de tot ce au descoperit. “Tot ceea ce ne înconjoară, atmosfera, uitaţi-va la dealurile din jur! Natură! Şi să nu uităm ce le spunem mereu românilor: Fiţi mândri cu propria ţară!
Sunt atâtea naţionalităţi care au ales să-şi ia o casă aici. Trebuie să fie ceva special la locul asta!” Cei doi soţi au cumpărat o casă veche de la saşi. Au investit mulţi bani în ea, pentru reparaţii, dar nu au aruncat nimic, nici măcar războiul de ţesut. Două vecine au învăţat-o pe Eleine cum să lucreze la el”, a declarat Martin Engbrenghof.
Străinii deveniţi localnici au deschis mai multe magazine, dar şi un centru infoturistic. Organizează vara şi primăvară brunch-uri cu produse tradiţionale şi un festival de literatură. Pe lângă români şi câteva familii de saşi, la Richiş trăiesc zeci de nemţi, francezi, olandezi, italieni, elveţieni, lituanieni şi americani.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
23.08.2026
18:23
23.08.2026
17:08
23.08.2026
16:46
23.08.2026
16:37
23.08.2026
16:00
23.08.2026
15:52
23.08.2026
15:48
23.08.2026
15:31
23.08.2026
13:52
23.08.2026
13:15
23.08.2026
13:01
23.08.2026
13:00
23.08.2026
12:38
23.08.2026
12:19
23.08.2026
11:29
23.08.2026
11:09
23.08.2026
09:29
23.08.2026
08:42
23.08.2026
08:23
23.08.2026
06:12
23.08.2026
05:27
23.08.2026
03:20
23.08.2026
01:12
22.08.2026
23:35
22.08.2026
23:14
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
ANALIZĂ // Avocatul Kremlinului s-a inflamat: De ce tace Țîrdea la rachetele rusești, dar sare ca ars după dezvăluirile din The New York Times: „Ordinea de zi i-a fost impusă de curatorii de la Moscova”
















